1 Cetatea Ierihonului –
Din pricina poporului
Lui Israel – era-ntărită.
Intrarea-n ea era oprită:
Nimeni nu pătrundea în ea,
Nici a ieşi nu se putea.
2 Domnul, la Iosua, S-a dus
Şi-n felu-acesta, El i-a spus:
„Află că am găsit o cale
Să las în voia mâinii tale,
Ţinutul Ierihonului,
Cu împărat şi oastea lui.
3 Iată ce o să faceţi voi:
Ia toţi bărbaţii de război
Şi împreună-nconjuraţi
Cetatea. Un ocol să-i daţi,
O dată-n zi. În ăst fel voi
Veţi face şase zile-apoi,
Înconjurând cetatea toată,
În fiecare zi, o dată.
4 Şapte preoţi, în faţa lui –
Adică a chivotului –
Cu şapte trâmbiţe, vor trece,
Cari sunt din coarne de berbece.
A şaptea zi – să nu uitaţi –
De şapte ori să-nconjuraţi
Cetatea. Preoţii acei
Să sune-atunci, în jurul ei,
Din trâmbiţe. Când auziţi
5 Trâmbiţa lor, să chiuiţi,
Să scoateţi toţi strigăte mari,
Căci zidurile cele tari,
Atunci, au să se prăbuşească.
Poporul tot să năvălească
Şi fiecare-n faţa lui,
Peste ruina zidului,
Să se repeadă, înainte.
Aşa să faci şi ia aminte,
La tot ceea ce Eu îţi spun!”
6 Şi Iosua, fiul lui Nun,
Pe preoţi, grabnic, i-a chemat
În faţa lui şi-a cuvântat:
„Luaţi chivotul Domnului
Şi puneţi, înaintea lui,
Să meargă şapte preoţi care
Vor purta trâmbiţi fiecare.
Cu şapte trâmbiţe, vor trece,
Cari sunt din coarne de berbece.”
7 Poporului, i-a zis apoi:
„Porniţi! Bărbaţii de război
Să stea-n faţa chivotului
Al mărturiei Domnului.
Cu toţi – astfel încolonaţi –
Cetatea, s-o înconjuraţi.”
8 Când Iosua a isprăvit
Aste cuvinte de rostit,
Cei şapte preoţi ce purtau
Acele trâmbiţi cari erau
Lucrate-n coarne de berbece,
În faţă au purces a trece
Şi au sunat, prelung, din ele,
Umplând câmpiile acele,
Cu ţipătul trâmbiţelor.
Chivotul sta în urma lor.
9 În fruntea tuturor, apoi,
Mergeau bărbaţii de război –
Aceştia înarmaţi erau.
Preoţii după ei veneau,
Urmaţi fiind şi de chivot,
Iar după el, poporul tot.
10 Iosua, astfel, i-a vorbit
Poporului şi-a poruncit:
„Să nu strigaţi! Să nu vorbiţi!
Nici un cuvânt să nu rostiţi!
Până când eu am să vă zic
„Strigaţi!”, să nu spuneţi nimic!
Abia atunci, voie, aveţi
Ca să strigaţi toţi, cât puteţi.”
11 Chivotul a înconjurat
Cetatea şi a fost urmat
De tot poporul care-apoi,
Intră în tabără-napoi,
Unde-a rămas să înnopteze.
12 Când începea să lumineze
Ai zilei zori în răsărit
Iosua-n grabă s-a trezit,
Iar ai săi preoţi au luat
Chivotul Domnului, de-ndat’.
13 Cei şapte preoţi ce purtau
Trâmbiţi din care trebuiau
Ca să răsune-n faţa lui –
Adică a chivotului –
Porniră-n faţă, trâmbiţând,
Mai înaintea lor având
Pe toţi bărbaţii de război.
După chivot, venea apoi
Coada oştirii. Când mergeau,
Din trâmbiţi, preoţii sunau.
14 Au ocolit cetatea roată,
A doua zi, încă o dată
Şi-apoi în tabără-au intrat.
În acest fel au procedat
Un timp de şase zile-n rând,
Mereu, cetatea-nconjurând.
15 A şaptea zi, plecară-n zori
Şi-au ocolit de şapte ori,
Cetatea, iar când au pornit
16 A şaptea oară, le-a vorbit
Iosua astfel: „Ascultaţi!
Acum puteţi ca să strigaţi
Pentru că astăzi, Domnul vrea,
În mâini, cetatea, să vi-o dea!
17 De-aceea, vreau să aveţi ştire
Că dată e, spre nimicire –
Astă cetate – Domnului.
De-asemenea, Îi veţi da Lui,
Tot ce-n cetate se găseşte,
Tot ce în ea, astăzi, trăieşte!
Doar pe Rahav, să o cruţaţi.
În viaţă să îi mai lăsaţi –
Luaţi aminte! – pe cei care,
La ea, şi-au căutat scăpare,
Pentru că şi ea a ascuns
Iscoadele, care-au pătruns
În Ierihon, şi i-a scăpat
De cei care i-au căutat.
18 Să împliniţi a mea vorbire!
De tot ce-i dat spre nimicire,
Voi trebuie să vă feriţi!
Dacă luaţi ceva, să ştiţi
Că veţi aduce-n acest fel,
Pedeapsa, peste Israel!
19 Aur, argint, fier şi aramă,
Luate sunt – de bună seamă –
Spre-a fi-nchinate Domnului,
Şi intră-n visteria Lui.”
20 Întreg poporul a strigat,
Iar preoţii au trâmbiţat.
Zidul, atunci, s-a prăbuşit,
Iar oamenii s-au năpustit,
Drept înainte, în cetate,
Prin zidurile dărâmate.
21 Au nimicit tot ce-au aflat –
Nimic, în viaţă, n-au lăsat.
Prin ascuţişul sabiei,
Ei au trecut bărbaţi, femei,
Copii, bătrâni, cirezi de boi,
Măgari şi turmele de oi.
22 Iosua-n urmă i-a chemat
Pe cei care au cercetat
Cetatea. Când cei doi bărbaţi
S-au arătat, le-a spus: „Intraţi
În casa curvei, iar apoi,
Afară să îi scoateţi voi,
Pe toţi cei care, cu ea, sânt,
Pentru ca al vost’ jurământ
Să fie astfel, respectat.”
23 Tineri-ndată au intrat
Şi-au scos-o, pe Rahav, afară,
Cu toţi cei care se aflară
În casa ei, la adăpost.
Tatăl şi mama ei au fost
Afară scoşi. Au fost luaţi,
După aceea, ai ei fraţi,
Surorile ce le avea,
Şi toţi ai ei, de-asemenea.
Apoi, din tabără, i-au dus
Şi-ntr-un anume loc i-au pus,
Fiind departe în ăst fel,
De oamenii din Israel.
24 Cetăţi-apoi, foc, i s-a dat,
Cu tot ce-n ea a fost aflat.
Aur, argint, fier şi aramă,
Luate-au fost – de bună seamă –
Şi date-n urmă Domnului,
Intrând în visteria Lui.
25 Atunci, cu viaţă au scăpat
Rahav şi cei ce s-au aflat
În casa ei. În acest fel,
În mijlocul lui Israel,
Ea a rămas de-a locuit.
Cei cari, pe urmă-i, au venit,
Şi azi, în ţară, sunt aflaţi,
Căci ea-i făcuse-atunci scăpaţi
Pe cei doi soli care sosiră
Când Ierihonu-l iscodiră.
26 Iosua-n urmă a jurat
Şi-a zis atuncea: „Blestemat,
În faţa Domnului, să fie
Cel care va-ndrăzni să vie
Să se apuce să trudească
Şi Ierihonul să-l zidească.
Cu preţul primului născut,
Să-i pună piatra de-nceput.
Cu viaţa celui mai mic fiu,
Să-i pună poarta-ntr-un târziu!”
27 De Dumnezeu, necontenit,
Iosua fost-a însoţit,
Iar vestea a înconjurat
Pământul ţări-n lung şi-n lat.