1 „Porunci şi legi, eu v-am adus
Şi rânduieli, precum a spus
Domnul să fac. Să ascultaţi
Tot ce vă spun şi să-nvăţaţi
Ca toate să le împliniţi,
În ţara care-o s-o primiţi.
2 Voi, teamă, să aveţi mereu,
De-al vostru Domn şi Dumnezeu
Şi să păziţi, neîncetat,
Poruncile ce vi le-a dat
Şi legea Lui. Ai voştri fii –
Iar după ei, ai lor copii –
Să le-mplinească, să le-asculte,
Ca să aveţi toţi, zile multe.
3 Israele s-asculţi, mereu,
Poruncile lui Dumnezeu,
Şi caută să le-mplineşti
Ca, fericit, tu să trăieşti
Şi-n număr, înmulţit, mereu,
Să fii, de Domnul Dumnezeu,
Aşa cum a făgăduit
Părinţilor, când le-a vorbit
Şi-a zis că tu ai să primeşti
O ţară mare, ca-n poveşti.
Lapte şi miere curg în ea –
În ţara care-o vei avea.
4 Israele, cuvântul meu,
Ascultă-l! Domnul Dumnezeu
Este singurul Domn. Nu sânt
Alţii, în cer, sau pe pământ.
5 Ascultă de cuvântul Său
Şi să-L iubeşti pe Domnul tău,
Din suflet, din inima ta,
Cât în putere îţi va sta.
6 Poruncile ce le primeşti,
În inimă, să le păzeşti.
7 În minte, ţi le-ntipăreşte
Şi fiilor tăi, le vorbeşte,
Acasă când tu ai să fii,
Când vei pleca-n călătorii,
Sau când te culci să te-odihneşti,
Precum şi-atunci când te trezeşti.
8 Un semn de-aducere aminte,
Să-ţi legi la mâini şi înainte,
Ca pe fruntarii, să le-aşezi
Între-ai tăi ochi, ca să le vezi.
9 Pe toţi uşiorii caselor,
Să-i încrestezi, cu slova lor.
Pe porţi, să ţi le scrii, mereu,
Ca să nu uiţi, de Dumnezeu.”
10 „Iată că Dumnezeul tău
Nu-Şi va călca cuvântul Său,
Ci te va duce – cum a zis –
În ţara care a promis
Părinţilor tăi – cum se ştie –
Că dăruită-ţi va fi ţie.
El, cu Avram, a povestit
Şi cu Isac a mai vorbit
Şi-apoi cu Iacov. Le-a promis
Că îţi dă ţara cea de vis.
Vei stăpâni cetăţi mai mari –
Multe şi bune – dar pe cari
Tu nici măcar nu le-ai zidit,
11 Case ce nu le-ai construit –
Pline de bunuri – pentru care
Tu n-ai făcut nici o lucrare,
Puţuri cu ape-mbelşugate
Cari nu de tine-au fost săpate,
Vii şi măslini buni de rodit
Pe care nu tu i-ai sădit.
Din ele, când tu vei gusta –
12 Şi-ai să te saturi – nu uita
De Domnul care te-a luat
De mâini şi te-a eliberat
Din al Egiptului ţinut –
Din rob, El, liber, te-a făcut.
13 Teamă să ai, de Dumnezeu,
Să ştii să Îl slujeşti mereu,
Şi-atunci când faci un jurământ,
Să juri pe Numele Lui Sfânt.
14 Nu căuta alţi dumnezei:
Să nu te iei după acei
Pe cari alte popoare-i au –
Din cele care-n juru-ţi stau –
15 Pentru că al tău Dumnezeu
Este un Domn gelos, mereu.
A Lui mânie se aprinde
Şi-ndată ea vă va cuprinde
Pe toţi şi fi-veţi nimiciţi.
16 Pe Domnul, să nu-L ispitiţi
Aşa precum aţi mai făcut
Pe când la Masa aţi şezut.
17 Păziţi porunca Domnului
Şi împliniţi legile Lui.
18 În faţa Lui, va fi făcut
Numai ce-i bine şi plăcut,
Ca fericit, tu să trăieşti,
În ţara ce ai s-o primeşti –
Ţara care a fost jurată,
Părinţilor, că-ţi va fi dată.
19 Acum, Domnul îl izgoneşte
Pe-al tău vrăjmaş – cari locuieşte
În ţara ‘ceea minunată –
Spre a-mplini ce-a spus odată.
20 Când vei ajunge întrebat,
De fiul tău, „Ce-a însemnat
Învăţăturile aceste?
Dar cu aceste legi, ce este?
Şi ce e cu aste porunci
Date de Domnul nost’?”, atunci,
21 Tu să răspunzi, copilului:
„Eram ai Faraonului
Robi, în Egipt. Din a lui ţară,
Doar Dumnezeu ne-a scos afară.
22 Sub ochii noştri, a făcut
Minuni cum nu s-au mai văzut –
Cu semne mari şi-nfricoşate –
Şi toate fost-au îndreptate
În contra Faraonului
Precum şi a Egiptului.
23 De-acolo, El ne-a scos pe noi,
Şi-aicea ne-a adus apoi,
Exact aşa precum a zis,
Cum a jurat, când a promis
Părinţilor, c-o să ne dea
Ţara, să locuim în ea.
24 Domnul ne-a poruncit atunci,
Ca aste legi şi-aste porunci,
Neîncetat, să le păzim
Şi astfel, fericiţi să fim.
Teamă, va trebui, mereu,
S-avem faţă de Dumnezeu,
Iar El, în viaţă, ne va ţine,
Precum şi azi face, vezi bine.
25 Vom avea parte de-ndurare,
Dacă cu scumpătate mare,
Vom împlini aste porunci,
Aşa cum Domnu-a spus atunci.”