1 În sus, apoi, eu m-am uitat
Şi am văzut în ceru-aflat
De-asupra heruvimilor –
Deasupra capetelor lor –
Ceva care, la-nfăţişare,
Ca piatra de safir apare.
Acel ceva părea să fie
Un chip, de scaun de domnie.
2 La omul cel înveşmântat
În strai de in, Domnu-a strigat:
„Sub heruvimi, chiar între roţi,
Vâră-te – iute – ca să scoţi,
Cărbuni aprinşi. După ce-i iei,
Peste cetate-mprăştie-i!”
Sub ochii mei, s-a aplecat
Şi între roţi omu-a intrat,
3 Căci heruvimii se vădeau,
În dreapta casei, că erau.
Când între roţi omul se duse,
Un nor ieşise şi umpluse
Curtea care se dovedea
Că înlăuntru se găsea.
4 Atuncea, slava Domnului
Şi toată măreţia Lui
Care pe heruvimi a stat,
Se ridică şi s-a-ndreptat,
Apoi, spre pragul cel pe care,
Casa-l avuse la intrare,
Astfel încât noru-a putut,
Templul ca să îl fi umplut,
Iar slava Domnului făcea,
Întreaga curte, de lucea.
5 Când heruvimii au pornit,
Al aripilor vâjâit
Tare se auzise iară,
Până la curtea de afară.
Zgomotu-acela îmi părea,
Precum că e asemenea,
Cu glasul Celui cari, mereu,
E-Atotputernic Dumnezeu.
6 Când omul – cel înveşmântat
În strai de in – a căpătat
Poruncă, iute să se ducă
Şi dintre roţi cărbuni s-aducă,
În mare grabă el s-a dus
Şi lângă heruvimi s-a pus,
Chiar lângă roţile acele.
7 Un heruvim, mâna-ntre ele,
Şi-a strecurat-o şi-a luat
Cărbuni, pe care-apoi i-a dat
Omului care se vădea
Că strai de in, pe el, avea.
După ce omul i-a primit,
Iute afară a ieşit.
8 Toţi heruvimii, am văzut
Că pe sub aripi, au avut
Ceva cari, la asemănare,
Ca mâna unui om apare.
9 Jos, pe pământ, am mai văzut
Că heruvimii au avut,
La fiecare faţă dată,
Câte o roată aşezată.
Înfăţişarea roţilor,
Precum şi-a materialelor
Din cari ele s-au întocmit,
Părea a fi de hrisolit.
10 Acele patru roţi erau
Asemenea, căci se vădeau,
Aidoma la-nfăţişare
Şi tot la fel la îmbinare.
Ele erau alcătuite
Deosebit şi întocmite
Încât construcţia lor toată,
Părea să fie roată-n roată,
Pentru că roata se vădea
A fi-n mijlocul alteia.
11 Atunci când roţile mergeau,
Pe patru laturi alergau
Şi-n mersul lor, din loc în loc,
Ele nu se-ntorceau deloc.
12 Tot trupul heruvimilor –
Mâini, spate, aripile lor –
Şi roţile deosebite,
De ochi erau acoperite.
13 În urmă, eu am auzit
Ce nume roţile-au primit.
Acele roţi uluitoare,
Se chemau „Roţi învârtitoare”.
14 Toţi heruvimii, am văzut
Că patru feţe au avut.
Faţa celui dintâi apare
Drept heruvim la-nfăţişare.
Faţa pe care o avea
Al doilea, chip de om părea.
Al treilea, chip de leu avuse
Şi-al patrulea, vultur păruse.
15 Când heruvimii s-au mişcat
Şi când de jos s-au ridicat,
Atuncea eu am priceput
Că sunt acei ce i-am văzut
La apa râului Chebar,
În al Haldeilor hotar.
Deci heruvimii s-au vădit
A fi făpturi vii – negreşit –
Făpturi pe care le ştiusem,
Din vreme când la râu şezusem.
16 Făpturile, când se mişcau,
Şi roţile le însoţeau,
Iar când zburau, roţile-acele
Se ridicau, atunci, şi ele.
17 Când heruvimii se opreau
Şi roţile, pe loc, stăteau,
Iar când zburau, roţile-acele
Se ridicau, atunci, şi ele.
Duhul e cel care ducea
Făpturile, unde voia,
Şi toate roţile acele
Se ridicau, mereu, cu ele,
Căci duhul care le-a mânat,
În roţi fusese aşezat.
18 În urmă, slava Domnului
Plecă din pragul Templului;
Spre heruvimi s-a îndreptat
Şi-apoi, pe ei s-a aşezat.
19 Când slava fost-a peste ei,
Îndată, heruvimi-acei
Şi-au întins aripile lor
Şi-apoi s-au înălţat, uşor,
De la pământ, şi au pornit
Spre poarta de la răsărit
A Casei Domnului. Când ei –
Adică heruvimi-acei –
De la pământ s-au ridicat,
Roţile toate i-au urmat.
Slava Acelui cari, mereu,
În Israel e Dumnezeu,
Era deasupra tuturor,
Deasupra capetelor lor.
20 Erau făpturi vii, pe cari eu
Le-am mai văzut sub Dumnezeu –
Sub Dumnezeul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are –
Când fost-am la râul Chebar,
În al Haldeilor hotar.
Astfel, îndată-am priceput
Că heruvimi eu am văzut.
21 Toate făpturile acele,
Cu patru feţe fost-au ele;
Şi patru aripi mai vădeau –
De-asemenea – că mai aveau.
Pe cele patru laturi care,
Aripi, avut-au fiecare
Şi nişte mâini – de om – erau,
Care sub aripi se aflau.
22 Feţele lor – când le-am zărit –
Îndată le-am asemuit
Cu feţele ce le-am văzut,
Când la Chebar eu am şezut.