1 Duhul m-a dus – căci m-a răpit –
La poarta de la răsărit
A Casei Domnului, aflată
Spre răsărit pusă. Şi iată
Că douăzeci şi cinci erau
Numărul celor cari şedeau
În acel loc. Când m-am uitat
Mai bine, eu am observat
Că omul care se găsea
În mijloc, e Iazania –
Cari, lui Azur, îi e fecior.
De-asemeni, în mijlocul lor,
Era Pelatia – cel care,
Părinte, pe Benaia-l are.
Ei, căpetenii, se vădeau,
Peste popor, că se aflau.
2 Atuncea, glasul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Ei sunt oameni-aceia cari,
Peste popor sunt cei mai mari,
Iar planurile zămislite,
De-aceştia, sunt nelegiuite!
Doar sfaturi rele, în cetate,
Din partea lor, mereu sunt date!
3 Ei zic aşa: „Nu e venită,
Încă, vremea cea potrivită,
În care să ne liniştim
Şi case-apoi, să ne zidim.
N-a venit, încă, acel an!
Cetatea este un cazan,
Iar noi cu toţi suntem – astfel –
Doar carnea ce se află-n el.”
4 De-aceea, tu să le vorbeşti
Şi-n contra lor să proroceşti!”
5 Atunci, din ‘naltul cerului,
Căzut-a Duhul Domnului
Asupra mea şi a vorbit:
„Spune: „Aşa a glăsuit
Domnul: „Deci zis-ai în ăst fel,
Tu, casă a lui Israel!
Dar iată că Eu ştiu, prea bine,
Ceea ce-n gând, vouă, vă vine!
6 Omoruri mari, nenumărate,
Aţi săvârşit voi, în cetate,
Şi trupuri moarte-aţi aruncat,
Pe uliţe, neîncetat.
7 De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu,
A zis aşa: „Morţii pe care,
Voi i-aţi întins, fără-ncetare,
Pe uliţe, an după an,
Sunt carnea din acest cazan,
Deci din cetate. Însă voi –
Din ea – o să fiţi scoşi apoi.
8 Speriaţi – de sabie – sunteţi
Însă scăpare nu aveţi,
Căci voi aduce sabia
Şi o să fiţi tăiaţi de ea,
Pentru că astfel am zis Eu,
Care sunt Domnul Dumnezeu”
9 „Iată că pe neaşteptate,
Eu vă voi scoate din cetate
Şi-n mâinile străinilor
Am să îl dau pe-al vost popor,
Căci judecăţile rostite
Au să Îmi fie împlinite!
10 Vă va ucide sabia,
Căci vă fac judecata Mea,
La al lui Israel hotar
Şi veţi putea şti, aşadar,
Că Eu sunt Domnul. Să mai ştiţi
11 Că nu voi sunteţi hărăziţi
Ca să fiţi carnea din cazan,
Pentru că Eu – în al Meu plan –
Voiesc ca să vă judec dar,
La al lui Israel hotar.
12 În felu-acesta – mai apoi –
Că Eu sunt Domnul, veţi şti voi.
Şi tot astfel, veţi şti atunci,
Precum că Eu v-am dat porunci
Şi că voi nu le-aţi ascultat,
Iar legile nu Mi-aţi urmat,
Căci – după cum Eu am văzut –
Doar obiceiuri v-au plăcut,
Pe care le au, bunăoară,
Popoarele ce vă-nconjoară.”
13 Pe când acolo mă aflam
Şi-n felu-acesta proroceam,
Pieri Pelatia, cel care,
Părinte, pe Benaia-l are.
Când lucru-acesta l-am văzut,
Jos, la pământ, eu am căzut,
Strigând la Domnul Dumnezeu:
„Ah! Doamne, Dumnezeul meu!
Vei nimici, în acest fel,
Ce-a mai rămas, din Israel?”
14 Atunci, cuvântul Domnului
15 Îmi zise: „Fiu al omului,
Iată că despre ai tăi fraţi,
Cari în robie sunt aflaţi
Şi de asemenea la fel,
Despre toţi cei din Israel,
Oamenii din Ierusalim
Aşa vorbesc mereu: „Noi ştim
Că ei, de Domnul, sunt departe.
De-aceea, noi doar avem parte
De astă ţară minunată,
Ce-n stăpânire ne-a fost dată!…”
16 Astfel, la oamenii acei,
Du-te şi spune despre ei:
„Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn precum şi Dumnezeu:
„Chiar dacă-i ţin îndepărtaţi
Şi printre neamuri răsfiraţi –
În diferite ţări – se cheamă
Că totuşi, Eu – de bună seamă –
Un timp, drept Templu le-am slujit
În ţara-n care au venit.”
17 De-aceea, tu să le mai spui:
„Iată cuvântul Domnului,
Cuvântul Celui cari mereu
E-adevăratul Dumnezeu:
„În vremurile de apoi,
Vă voi aduce înapoi,
Din locu-n care vă găsiţi
Azi, printre neamuri, risipiţi,
Căci a lui Israel moşie,
Dată-ndărăt, o să vă fie.
18 Când iar, în ţară o să staţi,
Afară o să aruncaţi –
Din ea – idoli şi spurcăciuni
Şi ale voastre urâciuni.
19 Pun altă inimă în voi
Şi un duh nou vă dau apoi.
Iau inimile dovedite
A fi din piatră întocmite
Şi-n locul lor aşez apoi,
Inimi de carne, inimi noi,
20 Ca să urmeze fiecare,
Poruncile cele pe care,
Din vremuri vechi le-am rânduit
Şi să păzească, negreşit,
Legea pe care-am dat-o Eu
Spre-a fi-mplinită tot mereu.
21 Însă cu cei care simţesc
Plăceri, la idoli când slujesc
Sau îi consideră drept buni
Pe cei care fac urâciuni,
Am să M-arăt necruţător
Şi-asupra capetelor lor
Am să întorc faptele care
Le săvârşeşte fiecare.”
22 În urmă, heruvimi-acei –
Cu slava Domnului pe ei –
De la pământ s-au ridicat,
Iar ale lor roţi i-au urmat.
Slava Acelui cari, mereu,
În Israel e Dumnezeu,
Era deasupra tuturor,
Deasupra capetelor lor.
23 Şi slava Domnului, de-ndat’,
De pe cetate s-a-nălţat
Şi-a mers pe muntele pe care
Cetatea-n răsărit îl are.
24 Pe mine, Duhul m-a răpit
Şi iarăşi eu m-am pomenit
Precum că sunt luat pe sus
Şi în vedenie sunt dus
Iar, în Haldeea, înapoi,
La cei ce sunt prinşi de război.
În acest fel, a dispărut
Vedenia ce am avut.
25 Celor ce-au fost prinşi de război,
Eu le-am istorisit apoi,
Ceea ce Domnul mi-a făcut
Mie, atunci, de cunoscut.