1 Apoi, cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului,
Tu locuieşti în casa care
Doar îndărătnici, în ea, are.
Deşi au ochi, ei dovedesc
Cum că nimica nu zăresc.
Au şi urechi, însă nimic
N-aud cu ele, căci îţi zic
Că sunt o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită.
3 De-aceea, fiu al omului,
Din mijlocul poporului
Acestuia, tu ai să pleci.
Îţi pregăteşte lucruri deci,
Ce-ţi trebuie-n călătorie
Şi-ţi sunt folositoare ţie.
Să părăseşti acest popor,
În plină zi! Sub ochii lor,
Pleacă din locu-n care eşti,
Ca un alt loc să îţi găseşti,
Căci poate – de te vor vedea –
Să înţeleagă, vor putea,
Că sunt o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită.
4 Să-ţi scoţi dar, cele ce-o să-ţi fie
Bune pentru călătorie,
Sub ochii lor, ca să te vază
Şi-apoi să pleci când se-nserează,
Asemeni celui care ştie
Precum că pleacă în robie.
5 Zidul, îl sparge, ca să poţi,
Lucruri, prin el, apoi, să-ţi scoţi.
Atuncea când vei fi făcut
Lucrul acest, să fii văzut
De oamenii ăstui popor.
6 Pe umăr, chiar sub ochii lor,
Acele lucruri le aşează
Şi-n urmă, când se înserează –
Pe negură – tu ai să poţi,
Afară-apoi, ca să le scoţi.
Când vei ieşi, să te fereşti
Ca în pământ să nu priveşti.
Un semn, voiesc să fii astfel,
Tu, pentru-ntregul Israel.”
7 Atunci, în grabă, am făcut,
Aşa precum mi s-a cerut:
Sub ochii lor, în ziua mare,
Mi-am luat lucrurile care
Erau pentru călătorie.
Când negură-ncepea să fie,
Pe umăr mi le-am aşezat.
8 Când zorile s-au revărsat,
Veni Cuvântul Domnului
9 Şi-mi zise: „Fiu al omului,
Nu te-a-ntrebat casa pe care
Neamul lui Israel o are –
Această casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită –
„Ce faci?”? Acuma, să le spui:
10 „Ascultaţi vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
Aceasta este-o prorocire
Şi ea se face cu privire
La domnul din Ierusalim
Şi la toţi cei pe care-i ştim
Precum că sunt din Israel
Şi sunt aflaţi în locu-acel.”
11 Când isprăveşti, mai spune-apoi:
„Eu sunt un semn, pus pentru voi!
Aşa precum voi aţi văzut
Sub ai voşti’ ochi că am făcut,
Curând şi lor, asemenea
Li se va face, veţi vedea.
Printre străini, ei au să fie
Împrăştiaţi, duşi în robie.
12 Cel care este domnitor
Şi este în mijlocul lor,
Pe umăr îşi va încărca
Lucruri cu care va pleca,
Atunci când negura se lasă.
Va sparge zidul de la casă,
Pentru ca să le scoată-afară,
Când va pleca din astă ţară.
Faţa are să-şi învelească,
Pământul să nu-l mai zărească.
13 Mreaja, Mi-o voi întinde Eu
Şi-am să îl prind în laţul Meu.
De mână am să îl apuc
Şi-n Babilon am să îl duc.
În urmă, la Haldei, în ţară,
Ajunge-va el ca să piară.
14 Pe cei care în juru-i stau
Şi care ajutor îi dau,
Din ţară am să-i izgonesc
Şi-n vânt am să îi risipesc.
Aceeaşi soartă, va avea
Şi oastea ce o stăpânea.
Îi risipesc pe toţi acei
Şi sabia scot, după ei.
15 Atunci când ei vor fi goniţi
Şi-n ţări străine risipiţi –
Pe faţa-ntregului pământ –
Vor şti că doar Eu, Domnul, sânt.
16 Dar dintre oamenii acei,
Voi mai lăsa câţiva. Pe ei,
De sabie am să-i feresc,
De ciumă am să-i ocrotesc
Şi nici nu am să-i las să cadă,
În gheara foametei, drept pradă.
Aceştia au să povestească –
Oriunde au să se găsească –
Despre tot răul cel făcut,
În ţara lor, când au şezut.
În acest fel, o să se ştie
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
17 Apoi, Cuvântul Domnului
18 Îmi zise: „Fiu al omului,
De-un tremur fi-vei scuturat,
Când pâinea ţi-o vei fi mâncat.
Apă vei bea, neliniştit,
Căci groaza te va fi-ncolţit.
19 Acum, du-te şi ieşi afară,
Să spui poporului din ţară:
„Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu,
Despre acei pe care-i ştim
Că azi sunt în Ierusalim,
Pe a lui Israel moşie:
„În vremea care o să vie,
Neliniştea-i va încerca,
Atunci când pâinea-şi vor mânca.
Groaza, ocol, o să le deie,
Când apa ei au să şi-o beie.
Le va fi ţara pustiită,
Iar jefuirile-au s-o-nghită,
Din pricina răului lor,
Precum şi-a silniciilor
Pe care ei le-au săvârşit,
Acolo când au locuit.
20 Cetăţile ce se vădeau
Că pline de popor erau,
Au să ajungă nimicite
Şi nu vor mai fi locuite.
Ţara va fi, şi ea, lovită
Şi va ajunge pustiită,
Pentru ca voi să ştiţi, mereu,
Precum că Domnul sunt doar Eu.”
21 Apoi, Cuvântul Domnului
22 Îmi zise: „Fiu al omului,
Ce-i acea vorbă de ocară
Şi de batjocură, din ţară,
Pe care cei din Israel
O folosesc, zicând astfel:
„Zilele trec, ceas după ceas,
Şi ne-mplinite au rămas
Vedeniile!”? Să le spui:
23 „Ascultaţi vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Voi face să-nceteze-n ţară
Cuvântu-acesta de ocară
Şi de batjocură, de-ndat’.
Nu va mai fi-ntrebuinţat –
De nimenea, în Israel,
Nicicând apoi – cuvântu-acel.”
De-aceea, spune-le: „Curând,
Are să vină vremea când,
Vedeniile prorocite,
Cu toate fi-vor împlinite!”
24 Vedenii mincinoase, iată,
N-au să mai fie niciodată.
Nici prorocii înşelătoare
Nu vor mai fi nicicând sub soare,
În casele lui Israel!
25 Căci Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel
Care de-acum am să vorbesc,
Iar ce voi spune, împlinesc,
Şi nu va mai fi amânat
Cuvântul ce vă va fi dat.
Casă de îndărătnici, vreau
Ca un cuvânt Eu să vă dau.
În vremea voastră-am să rostesc
Acest cuvânt şi-l împlinesc.
Va fi aşa cum am zis Eu,
Cel cari sunt Domnul Dumnezeu.”
26 Apoi, Cuvântul Domnului
27 Îmi zise: „Fiu al omului,
Iată ce zice Israel:
„Vedeniile de la el
Nu sunt aproape de-mplinire,
Pentru că a lui prorocire
E pentru vremi îndepărtate,
Nu pentru cele-apropiate!”
28 Tocmai de-aceea, să le spui:
„Ascultaţi vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Iată, n-am să mai zăbovesc,
Cuvintele-Mi, să-Mi împlinesc!
Cuvântul ce va fi rostit
Are să fie împlinit!
Aşa va fi, căci am zis Eu,
Cel cari sunt Domnul Dumnezeu!”