1 Apoi, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului,
Te scoală dar, ca să vorbeşti,
Pentru că vreau să proroceşti
Contra prorocilor pe care
Neamul lui Israel îi are,
Cari prorocesc, pentru popor,
Pe gustul inimilor lor.
Du-te dar, ca să proroceşti
Şi-n felu-acesta să vorbeşti:
„Ascultaţi glasul Domnului!
Seamă luaţi la vorba Lui,
Pe care v-am adus-o eu!
3 Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Vai de prorocii cei vădiţi
Cum că de minte sunt lipsiţi
Şi sunt conduşi de duhul lor,
Pe calea prorociilor,
Şi-n felu-acesta – Eu vă zic –
Că-n jurul lor, nu văd nimic!
4 Israele, prorocii tăi,
La fel sunt ca şacalii răi,
În mijlocul ruinelor!
5 N-aţi fost, zăgaz, spărturilor.
De-asemeni, nu aţi încercat,
Cu zid, să fi înconjurat
Voi, casele lui Israel,
Ca să rămâneţi tari, astfel,
În mijlocul războiului,
Când este ziua Domnului.
6 Vedeniile lor, se ştie
Că sunt doar înşelătorie,
Iar prorociile rostite,
A fi minciuni sunt dovedite.
„Aşa vorbeşte Domnul” zic,
Măcar că El n-a spus nimic.
O vorbă, Domnul nu le-a zis,
Pentru că El nu i-a trimis.
Prin vorbele ce le rostesc
Aceşti proroci, cari prorocesc,
Nădejdi deşarte nasc în cei
Care ascultă ce spun ei,
Căci cred că fi-vor împlinite
Cuvintele ce-au fost rostite.
7 Vedeniile voastre, oare,
Nu se vădesc înşelătoare?
Iar cele ce le-aţi prorocit
Nu dor minciuni s-au dovedit?
Voi ziceţi, însă, tot mereu:
„Aşa a spus Domnul”, dar Eu,
Nimica, vouă, nu v-am zis,
Pentru că Eu nu v-am trimis.
8 De-aceea, Domnul Dumnezeu
Aşa vorbeşte: „Iată, Eu,
Mare necaz, am adunat
Pentru că voi, neîncetat,
Aţi prorocit înşelăciuni
Şi s-au vădit numai minciuni
Vedeniile ce le-aveaţi,
Cu care voi vă lăudaţi.
Mare necaz, pe voi, am Eu,
Cel cari sunt Domnul Dumnezeu.”
9 „Iată că braţul Meu cel tare
Va fi-mpotriva celor care,
Minciuni doar, ştiu să prorocească
Şi ştiu ca să împărtăşească
Numai vedenii născocite,
Ce sunt înşelăciuni vădite.
Ei nu vor rămânea, mereu,
Cu cei cari sunt popor al Meu.
Ei n-au să fie scrişi, astfel,
În cărţile lui Israel
Şi n-au să intre-n ţara lui,
Cu oamenii poporului.
În acest fel, veţi şti că Eu
Sunt Domn precum şi Dumnezeu.
10 Toate acestea le-mplinesc,
Pentru că ei îl rătăcesc
Pe-al Meu popor, zicându-i „Pace!”,
Chiar dacă pace nu se face.
Un zid, poporul a zidit,
Iar ei, cu ghips, l-au tencuit.
11 De-aceea, du-te şi le spune,
Celor cari ghipsul îl vor pune
Pe zid, că el se prăbuşeşte.
Curând, o ploaie se porneşte,
Cu vifor mare. Un şuvoi
De grindină vine apoi,
Stârnindu-se o grea furtună.
12 Ea, la pământ, are să pună
Zidul ce fost-a înălţat!
Atunci vi se va zice-ndat’:
„Unde e ghipsul folosit,
De către voi, la tencuit?”
13 De-aceea, Domnul Dumnezeu
Aşa vorbeşte: „Iată, Eu
Porni-voi, în a Mea urgie,
Furtuna. În a Mea mânie,
Ploaia – cu vifor – o-nsoţesc
Şi grindina o pregătesc,
Ca să aducă, peste fire,
Şivoaiele de nimicire.
14 Surpa-voi zidul, negreşit,
Pe cari cu ghips l-aţi tencuit.
Jos, la pământ, am să-l trântesc
Şi temelia-i dezgolesc.
Împrăştii piatra zidului,
Iar printre resturile lui,
Voi toţi, atunci, o să pieriţi
Şi că sunt Domnul, o să ştiţi.
15 În felu-acesta, voi putea
Să-Mi potolesc mânia Mea,
Atât în contra zidului
Cât şi a meşterilor lui
Care cu ghips l-au tencuit.
Atunci voi spune: „S-a sfârşit
Cu zidul şi, fără-ndoială,
Şi cu cei cari, la tencuială,
Doar ipsosul, l-au folosit!
16 Gata! Acum s-a isprăvit
Cu toţi prorocii cei pe care
Neamul lui Israel îi are,
Cari la Ierusalim şedeau
Şi despre pace-i proroceau,
Cu toate că nu este pace!
Eu, Domnul Dumnezeu, voi face
Aşa după cum v-am vestit
Şi totul fi-va împlinit.”
17 Tu, fiu al omului, vorbeşte
Şi împotrivă proroceşte,
La cei care se dovedesc
Precum că prorocii rostesc,
Pe gustul inimilor lor
Şi-l rătăcesc pe-al Meu popor!
18 Acelor oameni, să le spui:
„Ascultaţi vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Vai de cei care se vădesc
Că ştiu a coase şi-ntocmesc
Pernuţe, petru subsiori!
Vai de cei cari cunoscători
Se dovedesc în lucrul lor,
În facerea maramelor
Cari pentru capete-s ţesute –
Şi mici şi mari – şi sunt făcute
Spre-a prinde suflete în ele!
Gândiţi voi, oare, căci cu ele
Veţi prinde suflete mereu –
Suflete din poporul Meu –
Şi-n felu-acesta, încercaţi,
În viaţă, ca să vă păstraţi?
19 Voi toţi Mă necinstiţi mereu,
În faţă la poporul Meu,
Un pic de orz să dobândiţi
Sau nişte pâine să primiţi.
Pe cei ce n-ar fi trebuit,
Voi îi ucideţi, negreşit,
Şi să trăiască-i faceţi voi,
Pe cei ce nu trebuie-apoi.
Astfel, îi înşelaţi mereu,
Pe cei ce sunt popor al Meu,
Pentru că ei şi-au însuşit
Minciunile ce le-aţi rostit.”
20 De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis: „Mare necaz am Eu,
Pe ale voastre perne moi,
Cu cari, suflete, prindeţi voi,
Căci sunt ca laţurile-ntinse,
În care păsările-s prinse.
De-aceea, de la braţe, iată,
Vi le voi smulge dintr-odată,
Şi dau drumul sufletelor!
Dau drumul, astfel, tuturor
Celor pe care, înadins –
Ca şi pe păsări – voi i-aţi prins!
21 Maramele vă rup apoi
Şi-n felu-acesta, scoate-l-voi
Pe-al Meu popor nenorocit
Din mâna voastră, negreşit.
Tocmai de-aceea, mai apoi,
Că Eu sunt Domnul, veţi şti voi.
22 Voi, prin minciuni, necontenit,
Mâhniţi pe cel neprihănit,
Deşi Eu nu l-am întristat.
Voi, să-ntăriţi, aţi căutat,
Braţele celui ce e rău.
N-aţi încercat, din drumul său,
Să îl întoarceţi înapoi,
Viaţă făgăduindu-i voi.
23 Din astă pricină, să ştiţi
Că nu o să mai prorociţi.
Vedenii n-o să mai aveţi
Şi să-nşelaţi n-o să puteţi.
Pe-al Meu popor am să-l scot iară,
Din ale voastre mâini, afară.
În felu-acesta, mai apoi,
Că Eu sunt Domnul, veţi şti voi.”