1 Câţiva bătrâni, din cei pe care
Neamul lui Israel îi are,
Până la mine au venit
Şi înainte-mi s-au oprit.
2 Atunci, Cuvântul Domnului
3 Îmi zise: „Fiu al omului,
Oamenii care au venit,
Îşi poartă-n inimi – negreşit –
Idolii lor. Ei dovedesc
Cum că privirea-şi pironesc
Spre ceea ce-i face să cadă –
Mereu – nelegiuirii, pradă!
Şi să Mă las Eu, de îndat’,
De aceşti oameni, întrebat?
4 Tocmai de-aceea, să le spui:
„Ascultaţi vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Oricare om va fi acel
Din casele lui Israel –
Care, pe idoli, îi adună,
În inimă ca să şi-i pună
Şi care-apoi, necontenit,
Privirile şi-a pironit
Pe ceea ce-l face să cadă,
Mereu, nelegiuirii, pradă –
Atunci când întâmpla-se-va
Că va veni, dorind cumva,
Prorocului să îi vorbească
Şi lămurire să primească,
Eu – Domnul – am să-i dau răspuns
Chiar dacă idoli a ascuns
În inimă, ca în ăst fel,
5 Să-i prind pe cei din Israel –
Care de Mine au uitat
Şi care s-au îndepărtat
Din pricina idolilor –
Atunci, chiar în inima lor.
6 În Israel, aşa să spui:
„Ascultaţi vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Lăsaţi-vă, de idoli, voi
Şi-ntoarceţi-vă, înapoi!
La urâciunile pe care
Le-aţi săvârşit – fără-ncetare –
De-acum, să nu vă mai uitaţi!
De ele, vă îndepărtaţi!
7 Căci orice om din Israel,
Sau din străinii de la el –
Care pe Mine M-a lăsat
Pentru că idoli a păstrat
În inimă şi negreşit
Privirile şi-a pironit
Pe ceea ce-l făcea să cadă
Mereu nelegiuirii pradă –
Atunci când întâmpla-se-va
Că va veni, dorind cumva,
Prorocului să îi vorbească
Şi lămurire să primească
Din partea Mea, în acest fel,
Eu Însumi, omului acel –
Eu, Domnul – am să îi răspund,
Pentru că n-am să Mă ascund.
8 În contra lui, are să stea –
Atunci – întoarsă, Faţa Mea.
Un semn de pomină, astfel,
Am să îl fac s-ajungă el
Căci nimicesc fiinţa lui,
Din mijlocul poporului.
În felu-acesta, mai apoi,
Că Eu sunt Domnul, veţi şti voi!
9 Dacă prorocul amăgit
Se lasă şi va fi rostit
Doar un cuvânt, Eu sunt Acel
Care l-a amăgit pe el.
În contră-i, am să-Mi repezesc
Braţul, ca să îl nimicesc
Îndată pe prorocu-acel,
Din casele lui Israel.
10 Astfel, asupra tuturor,
Va apăsa păcatul lor.
Prorocul fi-va pedepsit,
La fel precum va fi primit
Pedeapsă, şi acela care
S-a dus să-i pună o-ntrebare.
11 Acestea au să se-mplinească
Şi n-o să se mai rătăcească
Casa ce-o are Israel,
De la a Mea cale. Astfel,
Nu o să se mai spurce ea,
Cu relele ce le făcea.
Ei Îmi vor fi popor al Meu,
Iar Eu le voi fi Dumnezeu.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit!”
12 Apoi, Cuvântul Domnului
13 Îmi zise: „Fiu al omului,
Atunci când întâmpla-se-va
Şi va păcătui, cumva,
O ţară, împotriva Mea –
Fărădelegi săvârşind ea,
Iar împotriva ei apoi,
Pe al Meu braţ întinde-l-voi
Sfărmând toiagul pâinii ei,
Lăsând-o pradă foametei,
Stingându-i tot al ei popor
Şi toată stirpea vitelor –
14 Chiar de ar fi în locu-acel,
Noe, cu Iov şi Daniel,
Doar al lor suflet, negreşit,
Cei trei şi l-ar fi mântuit
Din acea ţară, din popor,
Pentru neprihănirea lor.”
15 Ţara, dacă ar fi lăsată,
De fiare-a fi cutreierată –
Spre a ucide-al ei popor
Şi un pustiu neprimitor
S-ajungă-n urmă a fi ea,
Prin cari nu trece nimenea
De spaima ce o răspândesc
Fiarele ce o locuiesc –
16 Şi dacă, în mijlocul ei,
S-ar fi aflat, cumva, cei trei,
Pe viaţa Mea” – Domnu-a jurat –
„Că nimeni nu ar fi scăpat –
Nici fii, nici fiice din popor –
Ci doar cei trei, vieţile lor,
Atunci şi le-ar fi mântuit,
Căci ţara ar fi devenit
Doar un pustiu neprimitor,
Sumbru şi înspăimântător.
17 Sau de-aş aduce sabia
În contra ţării ăsteia
Şi-o pun apoi, să-i nimicească
Pe cei ce au s-o locuiască –
Şi-asemeni fi-vor nimicite
Toate cirezile de vite –
18 Şi dacă în mijlocul ei
S-ar fi aflat, cumva, cei trei,
Pe viaţa Mea” – Domnu-a jurat –
„Că nimeni nu ar fi scăpat –
Nici fiu, nici fiică din popor –
Ci doar cei trei, vieţile lor,
Atunci şi le-ar fi mântuit
Căci numai ei ar fi trăit.
19 Sau dacă ciuma, Eu aş vrea,
În contra ţării ăsteia
Să o trimit, să-i nimicească
Pe cei ce au s-o locuiască –
Şi-asemeni fi-vor nimicite
Toate cirezile de vite –
20 Chiar de ar fi în locu-acel,
Noe, cu Iov şi Daniel,
Pe viaţa Mea” – Domnu-a jurat –
„Că nimeni nu ar fi scăpat –
Nici fiu, nici fiică din popor –
Ci doar cei trei, vieţile lor,
Atunci ar fi izbutit
Ca să şi le fi mântuit
Din astă ţară, din popor,
Pentru neprihănirea lor.”
21 Dar totuşi, Domnul Dumnezeu
A zis aşa: „Iată că Eu,
Cu toate că trimite-voi
Peste Ierusalim, apoi,
Grozavele pedepse cari
Sunt patru-n număr şi sunt mari –
Adică ciuma, sabia,
Sălbăticiuni şi foametea –
Pe care Eu le stăpânesc,
Ca în ăst fel să nimicesc
Pe toţi oamenii din popor
Şi-asemenea vitele lor,
22 Tot voi lăsa o rămăşiţă
Din a poporului lor viţă,
Şi-anume fii şi fiice. Ei
Se vor vădi a fi acei
Cari vor aduce mângâiere,
Pentru a voastră grea durere,
Căci astă rămăşiţă-apoi,
Are să vină pân’ la voi.
Purtarea ei, o veţi vedea
Şi astfel vă veţi mângâia
De răul ce-l veţi fi văzut
Peste Ierusalim căzut,
Când pedepsi-voi a lui fire
Şi-am să-i trimit nenorocire.
23 Faptele lor, le veţi vedea
Şi mângâiere veţi avea,
Prin felul cum se poartă ei.
Veţi şti că nu fără temei,
Contra Ierusalimului,
Domnu-Şi întinse braţul Lui
Şi-apoi, să cadă a făcut,
Asupră-i, tot ce aţi văzut.”