1 Apoi, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului,
Să Îmi spui tu, dacă ai ştire,
De este vreo deosebire
Între lemnul pădurilor
Şi între cel al viilor?
3 Spune-Mi, din vie, cineva
Merge să ia vreun lemn, cumva,
Pentru a face vreo lucrare?
Sau ai văzut tu, vreun om care,
Un lemn din vie a luat,
Pentr-un cârlig de atârnat?
4 E bun numai de pus pe foc.
După ce arde-al său mijloc
Şi capetele cele două,
La ce vă este el, bun, vouă?
5 Când era lemn întreg, îţi zic
Că nu puteaţi face nimic,
Din el. Dar ars fiind, apoi,
Ce veţi mai face, din el, voi?”
6 De-aceea, Domnul Dumnezeu
Spune: „Iată ce-am să fac Eu:
Locuitorii cei pe care
Ierusalimul azi îi are,
Sunt ca şi lemnul cel de vie
Care pe foc pus o să fie.
7 Faţa-Mi întorc spre-acel popor
Şi fi-voi împotriva lor.
Iată-i, din flăcări au ieşit,
Dar arşi vor fi ei, negreşit.
De focu-acesta, Eu socot
Că o să fie arşi, de tot.
Faţa-Mi întorc spre-acel popor
Şi fi-voi împotriva lor.
În felu-acesta, mai apoi,
Că Eu sunt Domnul, veţi şti voi.
8 Ţara ajunge-va să fie
Doar o întindere pustie,
Pentru că ei – necontenit –
Necredincioşi s-au dovedit.”