1 Apoi, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului,
Pân’ la Ierusalim, tu du-te
Şi urâciunile făcute
De către el, i le arată!
3 Apoi, vorbeşte-i astfel: „Iată
Cuvântul ce l-am adus eu,
Chiar de la Domnul Dumnezeu,
Cuvânt pentru cetatea care,
Ierusalim, drept nume, are:
„A ta obârşie-i vădită
În astă ţară Canaanită.
Tatăl tău fost-a Amorit,
Iar mama ta-i de neam Hetit.
4 Pe lume, când te-ai arătat,
Buricul nu ţi-a fost tăiat.
În apă, nu ai fost scăldată,
Pentru a fi, apoi, curată;
Şi nimenea nu te-a frecat,
Cu sare, nici nu te-a-nfăşat,
În scutece, cum se cuvine.
5 Nimeni nu s-a-ndurat de tine
Şi nimeni, milă, n-a avut,
Aşa ceva să-ţi fi făcut.
Când te-ai născut, ai fost luată
Şi pe câmpie lepădată,
Căci la toţi scârbă le-ai făcut,
Îndată de cum te-au văzut.
6 Însă atunci, Eu am venit
Pe acel câmp şi te-am zărit,
Zăcând acolo, părăsită,
În al tău sânge tăvălită,
Şi-am zis: „Deşi se tăvăleşte
În sânge, iat-o că trăieşte!”
Ţi-am spus, atuncea: „Să trăieşti,
Chiar dacă-n al tău sânge, eşti!”
7 Cu zeci de mii, te-am înmulţit.
Neîncetat, te-am tot sporit
Şi-ai tăi ajuns-au ca să fie,
Precum e iarba, din câmpie.
Necontenit, tu ai crescut,
Până când mare te-ai făcut,
Iar frumuseţea dobândită
Ţi se vădea desăvârşită.
Sânii, rotunzi, ţi s-au făcut,
Iar părul, mândru, ţi-a crescut.
Degeaba, însă, te mândreai,
Pentru că tot goală erai.
8 Atuncea când Eu am trecut
Pe lângă tine, am văzut
Că îţi venise vremea-n care,
Fiorul dragostei apare.
Eu, peste tine, mi-am întins
Haina şi astfel te-am cuprins
Cu poala ei. Te-am învelit
Cu ea şi ţi-am acoperit
Întreaga-ţi goliciune-ndat’.
Apoi, credinţă ţi-am jurat
Şi am făcut un legământ,
Cu tine” – zis-a Domnul Sfânt –
„Prin care Mie, Mi te-ai dat!
9 Apoi, în apă te-am scăldat
Şi de-al tău sânge-ai fost spălată.
Te-am uns cu untdelemn de-ndată,
10 Şi haine noi ţi-au fost făcute
Care cu fir erau cusute.
Ţi-am dat încălţăminte care,
Din piele de viţel de mare
A fost făcută. Înadins,
Cu in subţire te-am încins
Şi în mătase minunată,
În urmă, fost-ai îmbrăcată.
11 Cu scule scumpe am venit,
Cu care te-am împodobit.
Brăţări de mâini ai căpătat;
O salbă pentru gât ţi-am dat,
12 Iar în urechi, cercei, ţi-am pus.
Şi o verigă ţi-am adus,
De pus în nas. Ţi-a mai fost dată
Şi o cunună minunată,
Cu măiestrie întocmită.
13 Astfel, ai fost împodobită
Cu-argint şi aur şi-mbrăcată
Cu haina ‘ceea minunată
Care din in era făcută
Şi din mătase-n fir cusută.
Floarea făinii ai mâncat-o.
Mierea, apoi, ai căpătat-o
Şi untdelemnul. Te vădeai
Desăvârşită că erai
În frumuseţe. Negreşit,
Împărăteasă-ai devenit,
14 Iar pentru frumuseţea-ţi mare
Vesta ţi-a mers printre popoare,
Căci arătai desăvârşită
Precum erai împodobită
Cu strălucirea minunată,
Care de Mine ţi-a fost dată.
15 Însă mai mult te încredeai
În frumuseţea ce-o aveai
Şi ai curvit fără-ncetare,
La umbra numelui tău mare.
Curviile ţi-ai revărsat,
Pentru că tuturor te-ai dat.
16 Din hainele ce le-ai avut
Tu ai luat şi ţi-ai făcut
Nişte-nălţimi, deosebite,
În culori multe-mpodobite.
După ce ţi le-ai isprăvit,
Pe înălţimi tu ai curvit,
Aşa cum nimeni n-a văzut
Cândva să se mai fi făcut
Şi precum nici n-o să mai fie
În vremile ce au să vie.
17 După aceea, ţi-a luat
Podoabele ce ţi le-am dat –
Sculele cele minunate,
În aur şi argint lucrate –
Şi chipuri de bărbaţi, din ele,
Făcut-ai. Chipurile-acele,
Pe care ţi le-ai întocmit,
Le foloseai pentru curvit.
18 Din hainele cele plăcute
Cari la gherghef au fost cusute
Straie-ai făcut, să-mbraci cu ele,
În urmă, chipurile-acele.
În faţa lor, tămâia Mea
Şi untdelemnu-asemenea,
Le-ai dus şi-n dar le-ai aşezat.
19 Apoi, tot lor le-ai închinat
Pâinea pe care o aveai
Căci de la Mine o primeai.
Şi untdelemn le-ai dăruit.
Mierea cu care te-am hrănit
În faţa lor, de-asemenea,
Dusă ajunse-a fi şi ea.
Tot ceea ce le-ai dăruit,
Precum tămâia te-ai gândit
Să fie, căci miros plăcut
Prin ele să le faci, ai vrut.
Aşa ai procedat, mereu!” –
A zis Cel care-i Dumnezeu.
20 „N-a fost destul câte-ai făcut,
Căci pruncii ce Mi i-ai născut,
Jertfă i-ai dat, chipurilor
Spre a sluji drept hrană, lor?
N-a fost destul cât ai curvit,
21 Încât apoi a trebuit
Să-Mi junghii floarea fiilor,
Să-i treci prin foc, în cinstea lor?
22 În mijlocul răului care
L-ai săvârşit fără-ncetare
Şi a curviilor făcute –
Ce se vădeau nemaivăzute –
N-ai vrut să-ţi mai aduci aminte
De vremile de dinainte –
De tinereţea ta – când Eu
Te-am întâlnit în drumul meu,
Goală, pe câmpuri, părăsită
Şi-n al tău sânge tăvălită!
23 După tot rău-acesta care
L-ai săvârşit fără-ncetare –
(O, vai de tine! Vai, mereu!” –
Zice Cel care-i Dumnezeu –)
24 „Case anume, ţi-ai zidit,
Care erau pentru curvit,
Iar în pieţe, ai cătat
Doar înălţimi, de-ai ridicat.
25 La colţ de uliţi, am văzut
Că înălţimi, iar, ţi-ai făcut
Iar frumuseţea ta vestită,
Ai vrut să fie necinstită.
Picioarele ţi-ai desfăcut,
În faţa celor ce-au trecut
Pe lângă tine, ne-ncetat,
Căci la curvie te-ai dedat.
26 Cu Egiptenii ai curvit;
Vecinilor, ţi-ai dăruit
Trupul ce-a fost de vlagă plin.
Cu cei care la tine vin,
Ai înmulţit a ta curvie,
Ca să stârneşti a Mea mânie.
27 Iată, mânia M-a cuprins
Şi împotrivă-ţi am întins,
Acum, temutul braţa al Meu,
Iar porţia pe care eu,
Pentru-ntreţinere ţi-am dat-o,
Află că mult ţi-am micşorat-o,
Pentru că am găsit cu cale
Ca să te las vrăjmaşei tale –
Copila Filistenilor.
Când ea, felul purtărilor
Ţi l-a văzut, s-a înroşit,
De cât e de nelegiuit.
28 Spre-Asirieni te-ai îndreptat
Şi la curvie te-ai dedat,
Căci fără saţ te-ai dovedit.
Dar nici aşa, de-al tău curvit,
Tu – încă – nu te-ai săturat.
29 Spre Canaan ţi-ai îndreptat
Curviile şi ai pătruns
Pân’ la Haldei, însă de-ajuns
Tot nu ţi-a fost; n-ai încetat,
Pentru că nu te-ai săturat.
30 Ce slăbiciune ai avut,
De inimă, de ai făcut
Toate aceste lucruri rele –
Precum ibovnicele-acele
Cari la curvie s-au dedat –
31 Atuncea când ţi-ai ridicat
Case anume, de curvit,
În colţ de uliţi, şi-ai zidit
Doar înălţimi, puse în faţă,
Oriunde, în orice piaţă.
Prin ceea ce ai săvârşit,
Tu nici nu te-ai asemuit
Cu acea curvă care cată,
Mereu, ca să primească plată.
32 Prea curvă, tu te-ai dovedit,
Ca şi femeia ce-a primit
Străini, acasă, ne-ncetat,
În locul la al ei bărbat!
33 Femeile care curvesc,
Mereu o plată dobândesc;
Numai tu, daruri le-ai făcut,
Iubiţilor ce i-ai avut,
Doar pentru ca să reuşeşti
Să îi atragi şi să curveşti.
34 Cu totul altfel te-ai vădit,
Decât cele care-au curvit,
Pentru că nimeni, înadins,
Spre tine, mâna, nu şi-a-ntins,
Ci tu, o plată le dădeai
Celor pe care-i aduceai
La tine, chiar de-i potrivit
Ca ei, ţie, să-ţi fi plătit.
Din felu-n care te-ai purtat,
Mai altfel tu te-ai arătat,
Decât acelea cari, se ştie
Că sunt dedate la curvie.”
35 „Curvă, ascultă ăst Cuvânt,
Din partea Domnului Cel Sfânt!
36 Aşa vorbeşte Dumnezeu:
Iată ce îţi voi face Eu:
Pentru că tu ţi-ai risipit
Banii şi ti-ai descoperit –
Căci goliciunea, ne-ncetat,
La idoli tu ţi-ai arătat
Şi la ibovnici, negreşit –
Din pricină că ai jertfit,
Apoi, sângele pruncilor,
Dându-l în dar idolilor,
37 Îi strâng pe cei care-ţi erau
Ibovnici şi te dezmierdau,
Pe cei pe care i-ai iubit,
Pe cei ce i-ai dispreţuit.
Din toate părţile-i adun
Şi împotriva ta îi pun.
Asupra ta, ei năvălesc
Şi goliciunea-ţi dezvelesc.
38 Ei te vor judeca de-ndată,
Aşa precum e judecată
Femeia care-i dovedită
A fi prea curvă şi-i găsită
Ucigătoare de copii.
Asta ai să păţeşti, să ştii!
În jertfă sângeroasă, iată,
Te voi preface de îndată.
Vei fi o jertfă a urgiei
Şi-asemenea a geloziei.
39 Am să te dau pe mâna lor,
Să-ţi facă tot ceea ce vor.
Casele tale de curvie,
Atunci, surpate au să fie,
Iar înălţimile zidite
Au să îţi fie nimicite.
Hainele au să ţi le ia.
Podoabele de-asemenea –
Ce sunt din pietre nestemate –
Şi el îţi vor fi luate.
Nimica nu vei mai avea,
Căci goală tu vei rămânea.
40 O gloată mare au s-adune
Şi împotrivă-ţi o vor pune.
Gloata aceea-ngrozitoare,
Cu pietre, o să te omoare;
Cu sabia te va împunge
Şi al tău trup îl va străpunge.
41 Casele tale au să cadă
În gheara flăcărilor, pradă.
În jur ţi se vor aduna
Cu toţi şi se vor răzbuna
Pe tine, iar pe lângă ei,
Vor fi mulţime de femei,
Care la al tău chip privesc.
În acest fel, vreau să opresc
Curvia ta şi nici o plată
De curvă, nu vei da, vreodată.
42 Aşa-Mi voi potoli mânia
Şi am să Îmi opresc urgia,
Pentru că-n urmă, ne-ndoios,
Eu nu am să mai fiu gelos
Pe tine, căci Mă liniştesc
Şi supărarea-Mi potolesc.
43 Pentru că nu ţi-ai amintit
De vremile ce le-ai trăit
În tinereţe şi-ai cătat,
Mereu, doar de M-ai aţâţat
Prin ceea ce ai săvârşit,
Iată, voi face – negreşit –
Să cadă peste capul tău,
Purtarea ta – tot acest rău –
Ca tu să nu mai îndrăzneşti,
Nelegiuiri să săvârşeşti.
44 Iată, cei care au ştiut
Ca zicători să fi făcut,
În pilda lor au să te pună
Şi-n acest fel au să îţi spună:
„După cum mama se arată,
Aşa este şi ai ei fată!”
45 Eşti fiica mamei tale, care,
De toţi copii ce îi are –
Precum şi de al ei bărbat –
Ajuns-a de s-a dezgustat.
Mama vă e de neam Hetit,
Iar tatăl vostru-i Amorit.
46 Sora ta mare, cea aflată
La miazănoapte aşezată,
Chemată e Samaria,
Cu fiicele de lângă ea.
Sora cea mică e chemată
Sodoma şi e aşezată
În miazăzi, cu-ale ei fiice.
47 Iată dar, ce pot Eu a-ţi zice:
Tu, nu numai că ai umblat
Pe-ale lor căi neîncetat –
Făcând tot ceea ce-ai văzut
Precum că ele au făcut –
Dar ca şi cum te-ai fi gândit
Că prea puţine-ai săvârşit,
Te-ai arătat şi mai stricată
Decât au fost ele, vreodată.
48 Pe viaţa Mea” – a cuvântat
Cel ce e Domn cu-adevărat
Şi Dumnezeu – „Eu am văzut
Cum că Sodoma n-a făcut –
Cu ale ei fiice apoi –
Tot ceea ce aţi făcut voi,
Adică tu ce-n frunte stai,
Cu fiicele pe cari le ai.
49 Iată ceea ce am văzut
Eu, că Sodoma a făcut,
Iată a ei nelegiuire:
Era-ngâmfată, peste fire;
Trăia-n belşugul ei cel mare,
În linişte şi nepăsare.
Ale ei fiice o urmau
Şi-asemeni ei, viaţa-şi duceau.
Sprijin, n-au dat celui lipsit
Şi nici celui nenorocit.
50 Blestemăţii ele-au făcut,
În faţa Mea. Când am văzut
Ce fac şi cum s-au semeţit,
Îndată Eu le-am nimicit.
51 Samaria, nici jumătate
Din ale tale mari păcate,
Nu le-a făcut. Da – negreşit –
Mai multe, tu ai săvârşit
Şi astfel, prin al tău păcat,
Surorile ţi-ai uşurat,
Căci a lor vină, bunăoară,
A devenit mult mai uşoară.
52 Tu, cea care ai uşurat
Vina care ţi-a apăsat
Surorile – căci am văzut
Purtările ce le-ai avut –
Suferă-acum, urmările
Ce ţi le dau purtările!
Prin ceea ce ai săvârşit,
Mai urâcioasă-ai devenit
De cât au fost ele, vreodat’,
Şi-n acest fel le-ai uşurat,
Căci a lor vină, bunăoară,
A devenit mult mai uşoară.
Acopere-te de ruşine!
Ocara vină, peste tine,
Căci uşurat-ai vina care,
Surorile-ţi, apăsa tare!
53 Îi voi aduce înapoi,
Pe cei ce sunt prinşi de război
Şi se vădeau ai Sodomei
Precum şi ai fiicelor ei.
Îi voi aduce înapoi
Pe cei ce sunt prinşi de război
Vădindu-se ai Samariei
Precum şi ai fiicelor ei.
Îi voi aduce înapoi
Şi pe ai tăi prinşi de război
Care, atunci, afla-se-vor,
Cu toţii, în mijlocul lor,
54 Ca astfel, tu să îţi simţeşti
Ocara şi să te roşeşti,
Pentru tot ce ai săvârşit
Şi-n urmă, să le fi slujit
Drept pricină de mângâiere,
Venită în a lor durere.
55 Astfel, Sodoma – şi cu ea,
Fiicele ei, de-asemenea –
Atunci se vor întoarce iară,
La starea lor de-odinioară.
Şi sora ta, Samaria –
Şi-ale ei fiice-asemenea –
Atunci se vor întoarce iară,
La starea lor de-odinioară.
Şi tu, cu ale tale fiice,
Vă veţi întoarce – pot a-ţi zice –
La starea cea de altădată.
56 Când erai mândră şi bogată,
De soarta pe care-o aveai –
Deci de Sodoma – nu vorbeai.
57 De ea, tu nu ai mai vorbit
‘Nainte de-a se fi vădit
Nemărginita-ţi răutate,
Când ai primit – pe săturate –
Batjocura fiicei pe care
Neamul de Sirieni o are,
A fiicei Filistenilor,
Precum şi a vecinilor
Care în jurul tău erau
Şi care te dispreţuiau!
58 Într-adevăr, n-ai altă cale
Decât să-ţi porţi relele tale,
Nelegiuirile ştiute
Şi urâciunile făcute.”
59 Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Iată ce îţi voi face Eu:
Îţi fac, după cum am văzut
Precum că şi tu ai făcut,
Nesocotindu-ţi jurământul
Şi încălcându-ţi legământul!
60 Însă, de legământul Meu,
Am să-Mi aduc aminte Eu.
De el, am să-Mi aduc aminte,
Căci l-am făcut mai înainte,
În vremea tinereţii tale.
Iată că am găsit cu cale,
Alt legământ să fac cu tine,
Care pe veşnicie ţine.
61 Atunci, ai să-ţi aduci aminte,
Cum te-ai purtat Tu, înainte,
Şi te vei umple de ruşine,
Când ai să le primeşti, la tine,
Pe ale tale surori, cari
Sunt şi mai mici, dar şi mai mari.
Pe-acestea, ţi le voi da Eu,
Dar nu pe legământul Meu,
Pentru că nu pe-al lui temei,
La tine, tu ai să le iei.
62 Cu tine, fac un legământ
Şi şti-vei că Eu, Domnul, sânt,
63 Ca de trecut să-ţi aminteşti,
Să-ţi închizi gura, să roşeşti
Cuprinsă de ruşinea ta
Atunci când Eu îţi voi ierta
Toate pe câte le-ai făcut,
Păcatele ce le-ai avut.
Aşa va fi, cum am zis Eu,
Care sunt Domnul Dumnezeu,”