1 Apoi – puternic, răspicat –
Chiar la ureche, mi-a strigat:
„Apropiaţi-vă! Veniţi
Voi, cei ce sunteţi pregătiţi
Să-i daţi cetăţii, de îndată,
Pedeapsa bine meritată!
Să vină-ngrabă fiecare,
Purtând în mâini, unealta care,
De nimicire-i pregătită!”
2 Îndată ce a fost rostită
Astă chemare, au venit
Şase bărbaţi. Ei s-au ivit
În lungul drumului cel care
Duce spre poarta de intrare,
În miazănoapte aşezată
Şi-n partea cea de sus, aflată.
Bărbaţi-acei, în mâini, purtau,
Uneltele ce le aveau,
Unelte-anume pregătite,
Pentru distrugere menite.
În rândul lor, un om – aflat,
În strai de in, înveşmântat –
O călimară, se vădea,
La cingătoare, că avea.
Oamenii s-au apropiat
Şi-n urmă, ei s-au aşezat
Lângă altarul cel ştiut
Că din aramă e făcut.
3 Slava – Acelui cari mereu,
În Israel e Dumnezeu şi cari,
Pe-un heruvim, a stat –
Uşor atunci, s-a ridicat
Şi-a mers spre pragul cel pe care,
Casa-l avuse la intrare.
El l-a chemat pe omu-acel
Cu strai de in, purtând cu el,
O călimară agăţată
La cingătoare şi legată.
4 Domnul i-a zis apoi: „Să pleci
Şi prin Ierusalim să treci,
Pentru că vreau ca în cetate
Să te-ngrijeşti a fi-nsemnate
Frunţile oamenilor care
Gemete scot fără-ncetare,
Din pricina păcatelor,
Precum şi-a urâciunilor
Care se fac în locu-acel.
5 Voi, ceilalţi, mergeţi după el!” –
A zis şi celorlalţi bărbaţi,
Care erau acolo-aflaţi.
„Când în cetate o să fiţi,
Fără de milă să loviţi!
Să fiţi dar, fără îndurare!
6 De la cel mic, la cel mai mare –
De la copii, tineri, femei,
Fecioare şi până la cei
Ce sunt bătrâni – să îi loviţi
Pe toţi şi să îi nimiciţi!
Dar să vegheaţi ca nu cumva,
Să se atingă cineva,
De cei pe care îi aflaţi
Că sunt, pe frunte, însemnaţi!
Să faceţi precum v-am spus Eu
Şi-ncepeţi cu Locaşul Meu!”
Aşa precum li s-a cerut,
Ei cu bătrâni-au început
Care la Templu s-au aflat.
7 Domnul, apoi, a cuvântat:
Mergeţi degrabă şi spurcaţi
Întreaga casă! Să intraţi,
În urmă, pe ale ei porţi
Şi-i umpleţi curţile cu morţi!
Ieşiţi!” Atunci, ei au plecat
Şi în cetate au intrat
Şi să ucidă-au început,
Aşa precum li s-a cerut.
8 Ei au pornit, în acel ceas,
Ca să ucidă, şi-am rămas
Singur, acolo. M-am temut
Şi, la pământ, eu am căzut,
Strigând la Domnul Dumnezeu:
„Ah! Doamne, Dumnezeul meu!
Vei nimici, în acest fel,
Ce-a mai rămas, din Israel,
Vărsând – în marea Ta mânie –
Peste Ierusalim, urgie?”
9 „Nelegiuirea cea pe care
Iuda şi Israel o are” –
Îmi zise Domnul – „negreşit,
Peste măsură s-a-nmulţit!
Omorurile – am văzut –
Precum că ţara au umplut.
Şi-am mai văzut că în cetate
Se află numai nedreptate.
Ei fac aşa, pentru că zic
Că „Domnul nu vede nimic,
Fiindcă Domnu-a părăsit
Această ţară, negreşit!”
10 De-aceea, ei nu vor avea
Parte de îndurarea Mea.
Nu voi avea milă de ei,
Căci peste oamenii acei,
Voi face ca să fi căzut
Răul pe care l-au făcut.”
11 Atunci, omul înveşmântat
În strai de in – care-a purtat
O călimară – a vorbit:
„Făcut-am ce mi-a poruncit!”