1 Cuvântul Domnului, apoi,
2 M-a întrebat: „De ce, la voi –
În Israel – o zicătoare
O folosiţi într-una? Oare,
De ce ziceţi, neîncetat,
Că „Aguridă au mâncat
Părinţii, însă la sfârşit,
Iată că li s-au sterpezit
Dinţii copiilor, mereu”?
3 De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis apoi: „Pe viaţa Mea,
Că nimeni nu va mai avea,
De-acum, prilej, în Israel,
Ca să vorbească-n acest fel.
4 Iată că sufletele-aflate,
În lume, ale mele-s toate.
E-al Meu sufletul fiului,
La fel şi cel al tatălui.
Sufletul ce-a păcătuit
Are să moară, negreşit.
5 Omul cel drept care arată
Că face dreaptă judecată,
6 Acela care nu mănâncă –
În munte, sus, urcat pe stâncă –
Din carnea jertfei închinată
Spre a fi idolilor dată;
Şi nu priveşte spre cei care,
Drept idoli, Israel îi are;
Nu-i necinsteşte-aproapelui
Nevasta, iar de soaţa lui
Nu se atinge niciodată
Atunci când este necurată;
7 Care, pe nimeni, n-asupreşte;
Care, nimica, nu răpeşte;
Cari dă-napoi zălogul dat
De cel ce-i e îndatorat;
Cari dăruie, din pâinea lui,
O parte, şi flămândului;
Cari cu o haină-l înveleşte
Pe cel ce, gol, se dovedeşte;
8 Care – când dă cu împrumut –
Dobândă nu a mai cerut,
Nici camătă nu a luat;
Acela care-a arătat
Că-şi trage mâna înapoi
De la nelegiuiri şi-apoi,
În pricinile-nfăţişate
Judecă doar după dreptate;
9 Cari, legile, Mi le păzeşte,
Poruncile Mi le-mplineşte –
Lucrând doar cu credincioşie –
Omul acela, să se ştie
Că este drept este cinstit
Şi-o să trăiască, negreşit,
Pentru că Domnul este Cel
Care-a vorbit în acest fel.”
10 Dacă un fiu, acel om are,
Iute şi mânios, fiu care,
Să verse sânge vrea, sau el
Va face lucruri de-acest fel;
11 Dacă acel fiu nu se ia
După purtarea ce-o avea
Al său părinte – dovedit
Precum că e neprihănit –
Ci sus pe munţi, el va urca,
Pe stânci, carne, spre a mânca;
Sau necinsteşte pe cea care,
Soaţă, al său aproape-o are;
12 Îl asupreşte pe lipsit
Şi pe cel ce-i nenorocit;
Răpeşte şi nu dă apoi,
Zălogul cel luat, ‘napoi;
Spre idoli, ochii şi-i roteşte
Şi urâciuni doar săvârşeşte;
13 Dă cu dobândă, împrumut,
Şi-n urmă camătă-a cerut;
Rămâne-va acel om, viu,
Trăind printr-un astfel de fiu?
N-o să trăiască! Negreşit,
Fiul acel a săvârşit
Doar urâciuni. În acest fel,
Va trebui să moară el.
Sângele celui ce e rău
Să cadă peste capul său!
14 Atunci când omul, un fiu, are,
Cari vede relele pe care
Le-a făcut tatăl său, iar el –
În urmă – nu face la fel;
15 Dacă acel fiu nu mănâncă,
În munte, sus, carne, pe stâncă;
Nici nu priveşte spre cei care,
Drept idoli, Israel îi are;
Nu-i necinsteşte-aproapelui
Soaţa, împins de pofta lui;
16 Dacă pe nimeni n-asupreşte,
Dacă nimica nu răpeşte
Dând înapoi zălogul dat
De cel ce-i e îndatorat
Şi nu răpeşte pâinea lui,
Ci pâine-i dă, flămândului;
Dacă apoi, îl înveleşte
Pe cel ce, gol, se dovedeşte
17 Şi-apoi când dă cu împrumut,
Dobândă nu a mai cerut,
Nici camătă nu a luat;
Acela care-a arătat
Că-şi trage mâna înapoi
De la nelegiuiri şi-apoi,
Legile Mele le păzeşte,
Poruncile Mi le-mplineşte,
Nu o să moară, negreşit,
Chiar dacă e nelegiuit
Al său părinte, ci astfel,
Are să vieţuiască el.
18 Apoi, cât despre tatăl său –
Care-a făcut ce este rău,
Care a fost asupritor
Cu ceilalţi oameni din popor,
Şi de la alţii a răpit –
Are să piară, negreşit,
Din mijlocul poporului,
Pentru nelegiuirea lui!”
19 „Cu toate-acestea, însă, voi
Veniţi şi întrebaţi apoi:
„De ce nu poartă un fecior,
Pedeapsa făr’delegilor
Tatălui său?” Iată, vă spun:
Pentru că fiul este bun.
Neprihănit s-a arătat
Şi cu dreptate a lucrat.
Poruncile Mi le-a păzit,
Iar legile Mi le-a-mplinit.
De-aceea – negreşit – trăieşte!
20 Sufletul cari păcătuieşte,
Acela însă o să cadă
În ale morţii gheare, pradă.
Fiul – să poarte – nu mai are,
Nelegiuirea cea pe care
A săvârşit-o tatăl său,
Căci răutatea celui rău
Va fi asupră-i negreşit,
Iar peste cel neprihănit,
Neîncetat, se va lăsa
Numai neprihănirea sa.
21 Dar dacă cel rău, înapoi,
Are să se întoarcă-apoi,
De la păcatele pe care
Le-a săvârşit fără-ncetare –
Păzind legea ce-am rânduit
Şi ceea ce am poruncit,
Fiind acum drept şi plăcut –
Chiar dacă rele a făcut
În a lui viaţă, prima oară,
Omul acela n-o să moară.
22 Fărădelegile lui, toate –
Atuncea – îi vor fi uitate,
Din pricină că a trăit
Ca şi un om neprihănit.
Omul acela – bunăoară –
O să trăiască, n-o să moară.
23 Doresc Eu oare, ne-ndoios,
Moartea celui ce-i păcătos?” –
Întreabă Domnul Dumnezeu.
„Dar, mai degrabă, nu vreau Eu,
Să-şi lase el, calea cea rea,
Pe cari, ‘nainte, o avea
Şi-n acest fel, să reuşească
Omul acela să trăiască?
24 Dar dacă cel neprihănit
Se va abate, la sfârşit,
De la a lui neprihănire
Şi-apoi, mânat de o rea fire,
Va face urâciuni, ştiute
Că de cel rău doar sunt făcute,
Ar putea el să reuşească,
În acest fel, să mai trăiască?
Nu! Iar neprihănirea-i toată,
Avută-ntâi, va fi uitată,
Pentru că omul s-a dedat
La făr’delegi şi la păcat.
De-aceea-n rele – bunăoară –
Omul acela o să moară.
25 Voi ziceţi: „Iată dar, că nu-i
Dreaptă cărarea Domnului!”
Ascultă dar, casă pe care,
Neamul lui Israel o are!
Nu este dreaptă calea Mea?
Dar nu credeţi că s-ar putea
Ca să nu fie drepte-apoi
Cărările ce le-aveţi voi?
26 Dar dacă cel neprihănit
Se va abate, la sfârşit,
De la a lui neprihănire
Şi-apoi, mânat de o rea fire,
Nelegiuiri doar săvârşeşte
Şi o să moară, se vădeşte
Precum că moartea i-a venit,
Căci făr’delegi a săvârşit.
27 Dar dacă cel rău, înapoi,
Are să se întoarcă-apoi,
De la păcatele pe care
Le-a săvârşit fără-ncetare –
Făcând ceea ce-i drept şi bine –
Sufletu-n viaţă şi-l va ţine.
28 Atunci când omul reuşeşte,
Ochi-a deschide şi priveşte
În jurul său şi-a priceput
Că numai rele a făcut –
Iar de la făr’delegi, apoi,
Se va întoarce înapoi –
Omul acela – bunăoară –
O să trăiască, n-o să moară.”
29 Dar iată, însă, în ce fel,
A zis casa lui Israel,
Despre cărarea Domnului:
„Nu este dreaptă calea Lui!”
Ascultă dar, casă pe care,
Neamul lui Israel o are!
Nu este dreaptă calea Mea?
Dar nu credeţi că s-ar putea
Ca să nu fie drepte-apoi
Cărările ce le-aveţi voi?
30 Voi judeca pe fiecare,
Doar după calea ce o are!
Tu, casă a lui Israel,
Aşa voi face!” – a zis Cel
Care e Domn şi Dumnezeu.
„De-aceea, vă îndemn mereu:
De la fărădelegi apoi,
Abateţi-vă grabnic voi!
Nu vă lăsaţi mânaţi de fire,
Să nu vă ducă la pieire!
31 De făr’delegi, vă depărtaţi!
De ele, să vă lepădaţi!
De-o nouă inimă, apoi,
Şi de-un duh nou, faceţi rost voi.
De ce vrei ca să mori, astfel,
Tu, casă a lui Israel?
32 Eu nu doresc nicicând, sub soare,
Moartea acelui care moare” –
A zis Cel care e mereu,
Domnul, precum şi Dumnezeu.
„La Mine, vă întoarceţi voi,
Ca astfel să trăiţi apoi.”