1 Apoi, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului,
Către copiii cei pe care
Poporul lui Amon îi are,
Întoarce-te ca să vorbeşti
Şi-n contra lor să proroceşti!
3 Spune copiilor pe care,
Poporul lui Amon îi are:
„Ascultaţi glasul Domnului!
Seama luaţi, la vorba Lui!
Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Iată, fiindcă ai rânjit
Zicând „Ha! Ha!”, când pângărit
Fusese sfântul Meu Locaş,
Atunci când aprigul vrăjmaş
Făcea din ţară o pustie,
Iar Iuda se ducea-n robie,
4 Am să te las ca stăpânit
Să fii de cei din Răsărit.
Poporul lor, asupră-ţi, vine
Şi staule-şi va pune-n tine.
După aceea-n ţara ta,
Şi locuinţe-şi va sălta.
Roadele o să ţi le ieie,
Iar laptele o să ţi-l beie.
5 Iată, din Raba, face-voi,
Ocol pentru cămile-apoi.
Din ţara fiilor pe care
Poporul lui Amon o are,
Voi face stână pentru oi.
Că Eu sunt Domnul, veţi şti voi!”
6 Iată ce-a spus Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Când tu, din palme, ai bătut –
Şi din picior – Eu am văzut!
Pentru că tu te-ai bucurat
Şi pentru că ai arătat
Că sufletul îţi este plin
Doar de batjocuri şi venin
Faţă de ţara cea pe care
Neamul lui Israel o are,
7 Iată că mâna Îmi întind
Spre tine şi am să te prind.
Pradă te dau, neamurilor.
Din mijlocul popoarelor,
Am să te şterg. Te scot afară
Şi nu ai să mai fii o ţară,
Pentru că – iată – Eu voiesc,
Pe tine să te nimicesc!
În felu-acesta, mai apoi,
Că Eu sunt Domnul, veţi şti voi!”
8 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Fiindcă al Moabului
Ţinut – şi al Seirului –
Au glăsuit: „Casa pe care
Neamul lui Iuda, azi, o are,
Ajuns-a ca a tuturor
Popoarelor neamurilor!”,
9 Deschid poarta ţinutului
Ce este al Moabului,
Dinspre cetăţile pe care
Le are chiar lângă hotare.
Bet-Ieşimot prima-i chemată,
A doua Bet-Meon se-arată
Şi Chiariataim e cea
Ce se vădeşte a treia.
10 Deschid acest ţinut, căci vreau,
În stăpânire să îl dau
Poporului ce îl trimit
Din ţara de la Răsărit.
În stăpânirea lui, mai vreau,
Pe fiii lui Amon să-i dau,
Să nu mai fie pomeniţi
În lume cei ce-s Amoniţi.
11 Iată că am să împlinesc
Cuvintele ce le rostesc,
Contra Moabului. De-ndată,
Voi ţine a Mea judecată
Şi-n felu-acesta au să ştie
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
12 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„La răzbunare s-a dedat
Edomul şi s-a aruncat
Asupra casei cea pe care
Neamul lui Iuda, azi, o are.
Pentru că astfel s-a purtat,
Edomul este vinovat.
13 De-aceea, mâna Îmi întind
Către Edom şi-am să-l cuprind,
Pentru că vreau să-i nimicesc
Pe cei care îl locuiesc
Şi toate vitele pe care
Le-adăposteşte-ntre hotare.
Iată dar, ce îi voi mai face:
Într-un pustiu îl voi preface,
Cari din Teman o să pornească
Şi în Dedan o să se-oprească.
Oamenii lui, toţi, vor cădea
Căci o să-i taie sabia.
14 Căci pe Edom, Mă răzbun Eu,
Prin Israel, poporul Meu,
Prin cari trimit a Mea mânie
Şi în Edom aduc urgie.
În felu-acesta, va avea
Parte de răzbunarea Mea.
Aşa va fi, cum am zis Eu,
Cel cari sunt Domnul Dumnezeu.
15 Spre Filisteni S-a îndreptat
Domnul apoi, şi-a cuvântat:
„Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„A Filistenilor popoare
Dedatu-s-au la răzbunare.
Din inimă s-au bucurat
Şi astfel ele-au arătat
Că sufletul le este plin
Doar de batjocuri şi venin.
S-au bucurat peste măsură
Şi-mpinşi de-a lor străveche ură,
Au vrut ca să se repezească
Cu gând ca tot să nimicească.”
16 De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
A zis: „Mâna am să-Mi întind,
Spre Filisteni şi-am săi cuprind.
Pe Cheretiţi, de peste fire,
Îi spulber cu desăvârşire
Şi prăpădesc tot ce-a rămas
Pe coasta mări-n acel ceas.
17 Mă năpustesc, nimicitor,
Cu răzbunare-asupra lor.
Trimit asupra lor mânia
Şi am să Îmi revărs urgia.
În felu-acesta, au să ştie
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”