27
Apoi, Cuvântul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Spre Tir te-ntoarce şi rosteşte
Un cântec care trebuieşte
A fi de jale! Tirului,
În felu-acesta să îi spui:
„Tu, care stai pe mal de mare
Şi faci negoţ cu toţi cei care,
Ostroavele, le locuiesc,
Ascultă ce-am să îţi vorbesc,
Din partea Celui cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Tu, Tirule, ai glăsuit:
„Eu am ajuns desăvârşit
În frumuseţe! Nimenea
Nu mai îmi e asemenea!”
Iată, al tău loc de-aşezare
Este în inimă de mare.
Aceia care te-au zidit
Făcutu-te-au desăvârşit,
În frumuseţe. Din Seir,
Venit-au chiparoşi, în şir,
Din cari ei au găsit cu cale,
Laturi, corăbiilor tale,
Ca să le facă. Ţi-au durat
Catargele ce le-au lucrat
Din mândri cedri din Liban.
Apoi, stejarii din Basan,
Pentru lopeţi, i-ai folosit.
Cu fildeş, ei ţi-au căptuşit
Al laviţelor tale şir,
Pe cari le-au prins cu cimişir,
Adus din depărtări, pe mare,
Chiar din ostrovu-acela care,
Chitim, se cheamă. Ai primit
Pânzele ce le-ai folosit
Atunci când steaguri ţi-ai făcut,
Din al Egiptului ţinut.
Pânza aceea se vădea
Din in subţire a fi. Ea
Fusese la gherghef cusută.
Din purpură ţi-a fost făcută
Învelitoarea. Pânza ei
E din ostrovul Elişei.
Roş şi albastru s-au vădit
Culorile-n cari s-a vopsit.
Cei care în Sidon şedeau –
Sau cei cari din Arvad erau –
Ţi-au fost vâslaşi, iar – negreşit –
Aceia care s-au vădit
Precum că sunt mai înţelepţi,
Erau cârmacii tăi deştepţi.
Toţi lucrătorii iscusiţi
Cari din Ghebal erau veniţi,
Cu cei bătrâni ce se vădiră
Că tot de la Ghebal veniră,
Numai la tine se aflau
Şi crăpăturile-ţi dregeau.
10 Cei ce erau din Persia –
Din Lud şi Put de-asemenea –
În oastea ta slujeau şi-apoi
Îţi erau oameni de război.
Scut, coif, în tine-şi atârnau
Şi strălucire îţi dădeau.
11 Oştenii care i-ai avut,
Care pe ziduri ţi-au şezut,
Erau de la Arvad veniţi.
Pe cei viteji şi iscusiţi,
Atuncea ai găsit cu cale,
Să-i pui în turnurile tale.
Ei scuturile-şi atârnau
Pe ziduri şi-ţi desăvârşeau,
În ăst fel, frumuseţea-ţi mare.
12 Locuitorii cei pe care
Tarsu-i avea, negoţ făceau,
Căci – din belşug – mărfuri aveau.
La târgul tău, ei au adus
Argint şi-n faţă ţi l-au pus.
A mai adus acel popor
Şi plumb şi fier şi cositor.
13 Negoţ, în urmă, ai făcut
Şi cu Meşecul. Ai avut
Şi cu Iavanul legătură
Şi-apoi, tot în acea măsură,
Şi cu Tubalul ai avut.
Negoţul cere l-ai făcut
Adusu-ţi-a multă aramă,
Precum şi robi, de bună seamă.
Pe toate, tu le dobândeai
În schimbul mărfii ce-o dădeai.
14 De la Togarma ţi-au venit
Catârii ce i-ai folosit.
Caii şi cei ce-i călăreau,
Tot din Togarma îţi veneau.
15 Negoţ, precum este ştiut,
Şi cu Dedanul ai făcut.
Prin ale tale mâini trecea
Negoţul care se făcea
În multele ostroave-aflate
În jurul tău împrăştiate.
Coarne de fildeş îţi dădeau;
Şi abanos îţi aduceau.
16 Cu lucrurile minunate
Făcute în a ta cetate,
Cu Siria negoţ făceai.
Din Siria smarald primeai;
Şi purpură ai căpătat;
De-asemenea, ai mai luat
Şi materiale-mpestriţate,
Din in subţire, presărate
Şi cu mărgean sau cu agat.
17 Cu Iuda tu ai mai legat
Negoţ şi ai făcut la fel –
Pe urmă – şi cu Israel.
Îţi dădeau grâu de la Minit.
Turte şi miere-ai mai primit;
Şi untdelemn ai căpătat
Şi leac alinător ţi-au dat,
După cum au găsit cu cale,
În schimbul mărfurilor tale.
18 Cu lucrurile minunate
Făcute în a ta cetate,
Şi cu Damascul mai făceai
Negoţ. Acolo trimiteai
Marfa cea multă, felurită,
Marfă care era găsită
La tine, din belşug. Apoi,
De-acolo aduceai la voi
Vin de Helbon şi lână care
Albă era la-nfăţişare.
19 De la Uzal sosea Vedanul;
Venea de-asemeni şi Iavanul
La târgul tău. Tu ai luat
Fier de la ei, şi ţi-au mai dat
Caise rumenite-n soare
Şi trestie mirositoare,
Precum găsiră ei cu cale,
Să-ţi dea în schimbul mărfi tale.
20 De la Dedan tu aduceai
Învelitori de pus pe cai.
21 Arabia şi toţi cei cari
Peste Chedar erau mai mari,
Îţi erau negustori, iar ei
Îţi aduceau berbeci, ţapi, miei.
22 Cei cari în Seba se aflau
Sau în Raema locuiau,
Cu pietre scumpe au venit.
Aur ei ţi-au mai dăruit
Şi-apoi miresme minunate.
Toate acestea ţi-au fost date
În schimbul mărfilor cu care
Negoţ făceai cu fiecare.
23 Negoţul tău se întindea
Până-n Haran. De-asemenea,
Şi în Caneh tu ai pătruns.
Până-n Eden ai mai ajuns
Cu-al tău negoţ. Ai mai făcut
Comerţ, cu cei care-au şezut
În Seba. Negustori veneau,
Cari din Asiria erau
Şi din Chilmad. Ei au adus
24 Şi înaintea ta au pus
Straiele scumpe, minunate,
Mantalele ce-au fost lucrate
Din purpura cea fină care
Era albastră la culoare,
Şi cusături nemaivăzute
Cari la gherghef au fost făcute.
Covoare, ei ţi-au mai adus
Şi-n lăzi de frânghii ţi le-au pus,
Care fuseseră-mpletite
Şi-n chip măiestru-mpodobite.
25 Din Tars, corăbii îţi veneau
Şi mărfuri multe-ţi aduceau.
Erai în culmea bogăţiei,
A slavei şi a bucuriei,
Chiar în inima mărilor!
26 De braţele vâslaşilor
Care la tine s-au aflat,
Pe ape mari erai purtat,
Dar iată că a izbucnit
Un mare vânt, din răsărit.
Vei fi lovit, nimicitor,
Chiar în inima mărilor!
27 Averile-ţi nenumărate,
Cu mărfurile minunate,
Cu târgurile cele mari,
Cu-ai tăi cârmaci şi marinari,
Cu cei care spărturi dregeau
Şi la corăbii îţi lucrau,
Cu cei cari mărfuri au avut
Şi schimb, cu tine, au făcut,
Cu oamenii cei de război –
Iar pe lângă aceşti apoi,
Şi toţi cei care se vădeau
Că în al tău sân se aflau –
Îşi vor găsi sfârşitul lor
Chiar în inima mărilor,
Când va fi ziua de durere,
Menită pentru-a ta cădere.
28 Ţipete mari, atunci, vor scoate
Cârmacii. Valurile toate
Cutremurat, fi-vor când
Au să-i audă, crunt, ţipând!
29 Ai tăi vâslaşi, cu marinari,
Cu toţi cârmacii tăi cei cari
Fuseseră-nvăţaţi pe mare,
Au să coboare fiecare,
De pe corăbii, unde-au stat,
Şi-au să păşească pe uscat.
30 Strigăte mari şi jalnice
Şi ţipete amarnice
Vor scoate, din pricina ta.
Doar în cenuşă ei vor sta
Şi de necazul tău cel mare,
Pe cap, ţărână-au să-şi presare.
31 Ei capetele au să-şi radă,
Atuncea când au să te vadă
Şi au să afle ce-ai păţit.
În saci doar, se vor fi-nvelit,
Căci ei, în suflet, au s-adune
Nespus de multă-amărăciune,
Plângându-te, plini de-ntristare.
32 Împinşi de-a lor durere mare,
Ei vor găsi, atunci, cu cale,
Să întocmească-un cânt de jale,
Prin care au să te bocească.
Cu toţii au să te jelească,
Zicând: „Cine se mai vădea,
Precum că e asemenea
Cu Tirul ce-a fost nimicit,
Fiind în mare prăbuşit?”
33 Atunci când pe a mării cale
Ieşeai cu mărfurile tale,
Multe popoare săturai.
Averile ce le aveai
Şi mărfurile-mbelşugate
Care la tine-au fost aflate,
Îmbogăţeau pe cei ce sânt
Drept împăraţi pe-acest pământ.
34 Acum însă, eşti sfărâmat,
Iar mările te-au înecat.
Negoţul tău, înfloritor,
Pierit-a-n hăul apelor.
Mulţimea oamenilor care
Erau la tine în hotare,
Cu tine-odată a picat,
Atuncea când te-ai scufundat!
35 Aceia care se vădesc
Că în ostroave locuiesc,
Speriaţi şi-nmărmuriţi vor sta
Cu toţii, din pricina ta,
Iar cei care sunt împăraţi
Peste ostroave-ncoronaţi,
Cu părul ridicat vâlvoi,
Au să-şi simţească, mai apoi,
Cum sunt de tremur scuturaţi
Obrajii lor, înspăimântaţi!
36 Mulţimea negustorilor
Popoarelor neamurilor
Vor fluiera asupra ta,
La tine când se vor uita!
Te-ai dus, de tot! Eşti prăbuşit
Şi pe vecie, nimicit!”