1 Atunci, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului,
Deschide-ţi gura şi vorbeşte
Şi-n felu-acesta proroceşte:
„Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Vă văietaţi cu toţi, căci – iată –
Nenorocită zi se-arată!
3 Soseşte ziua fioroasă.
Este o zi întunecoasă.
E ziua Domnului, lăsată
Spre a fi neamurilor dată.
4 Căci în Egipt e sabia;
La fel şi-n Etiopia.
Groaza, pe toţi, îi va umplea,
Morţi-n Egipt când vor cădea,
Când îşi va pierde bogăţia
Şi i se surpă temelia.
5 Put, Lud, cu Etiopia
Şi Cubul cu Arabia
Şi fiii ţării dovedite
Cu ele de a fi unite,
Atunci pieri-vor împreună,
Căci sabia o să-i răpună.”
6 Domnul a zis: „Cei ce vădesc
Egiptul că îl sprijinesc,
Cădea-vor, căci a lui tărie –
Ce îl umpluse de mândrie –
Are ca să se prăbuşească.
De la Migdol, o să pornească
Pân’ la Siena, sabia
Şi vor cădea loviţi de ea.
Va fi după Cuvântul meu,
Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu.”
7 Atuncea, ei vor fi loviţi
Şi au să fie pustiiţi,
Fiind în rândul ţărilor
Pustii, aflate-n jurul lor,
Cetăţi ce fost-au nimicite
Şi cari ajuns-au părăsite.
8 Atuncea când voi pune foc
Egiptului, vor şti – pe loc –
Că Eu sunt Domnul şi-i zdrobesc
Pe toţi cei care-l sprijinesc.
9 Iată că nişte soli, apoi,
Din partea Mea, trimite-voi.
Ei, pe corăbii, vor urca,
Pentru că solii vor pleca
Spre ţara Etiopiei,
Să tulbure liniştea ei.
În a Egiptului zi, are
Să îi apuce-o spaimă mare;
Căci lucrurile se-mplinesc,
Aşa precum vi le vestesc!”
10 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Mulţimile Egiptului,
Prin mâna împăratului
Care este aflat pe tron
Şi stăpâneşte-n Babilon,
Eu le voi pierde. Aşadar,
Le pierd, prin Nebucadenţar.
11 El şi poporul lui – cel care
E mai grozav între popoare –
Vor fi trimişi să nimicească
Ţara şi să o pustiască.
Ei îşi vor scoate sabia,
Şi-n felu-acesta vor umplea
De morţi, ţara Egiptului.
12 Apoi, canalurile lui
Le voi seca, pentru că vreau,
Celor răi, ţara, să le-o dau.
Ţara am să o pustiesc
Cu tot ceea ce-o să găsesc
În ea, şi chem în ajutor
Doar mâinile străinilor.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Iată, Eu, Domnul, am vorbit!”
13 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Pe idoli am să-i nimicesc
Şi-apoi din Nof am să stârpesc
Toate-ale lui chipuri cioplite
Care deşarte sunt vădite.
Iată că nu o să mai fie
Vreun voievod care să vie
Din al Egiptului ţinut.
Egiptu-ntreg va fi umplut
De groaza ce o răspândesc.
14 Patrosul am să-l pustiesc.
Voi pune foc Ţoanului
Şi judec ţara Noului.
15 Asupra Sinului, apoi,
A Mea urgie turna-voi.
Sinul e cetăţuia care,
Ţara Egiptului o are.
Pe-aceia care locuiesc
În No, am să îi nimicesc.
16 Voi pune foc Egiptului
Şi spaimă-n sânul Sinului.
În No, voi face-o crăpătură
Şi-l voi deschide prin spărtură;
Iar Noful fi-va cucerit,
Căci peste el va fi venit –
Chiar ziua, în amiaza mare –
Vrăjmaşul său, cel crunt şi tare.
17 Pe tinerii ce-n On şedeau,
Sau cari în Pi-Beset erau,
Îi va ucide sabia.
Cetăţile lor vor cădea
Şi astfel ele au să fie
Târâte-n urmă în robie.
18 Când al Egiptului jug greu
O să-l sfărâme braţul Meu,
Peste Tahpanes, ziua mare
O să se-ntunece în zare.
Tahpanesul – şi-a lui mândrie
Născută din a lui tărie –
De-un nor vor fi acoperite,
Iar ale lui cetăţi, robite.
19 Căci judecăţile-Mi rostite
Despre Egipt, vor fi-mplinite
Şi-n felu-acesta au să ştie
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
20 Luna întâia se vădea
Din anu-al unsprezecelea
Şi n-apucase să apună,
Încă, a şaptea zi din lună.
Atunci, Cuvântul Domnului
21 Îmi zise: „Fiu al omului,
Am frânt braţul lui Faraon
Cari în Egipt era pe tron.
Află că n-am să-i oblojesc
Rana. Nu-l însănătoşesc.
Cu mâna nu va mai putea
Să mânuiască sabia.”
22 De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu,
În acest fel a cuvântat:
„Pe cel care e împărat –
Pe cel care e Faraon
Şi este, în Egipt, pe tron –
Iată că am o supărare.
Pentru necazul Meu cel mare,
Am să-i frâng braţele. Astfel,
Îi rup şi braţul frânt şi cel
Care-i rămase bun şi tare,
Încât nu va mai fi în stare
Să mânuiască sabia,
Căci ea, din mâini, îi va cădea.
23 Pe Egipteni îi risipesc
Şi printre neamuri îi gonesc,
Căci va ajunge-al lor popor
În ţările neamurilor.
24 Îl întăresc pe cel aflat
În Babilon, drept împărat,
Şi-n mâna lui pun sabia.
În timpu-acesta vor cădea,
Sfărmate, braţele pe care
Cel ce e Faraon le are,
Să geamă înaintea lui,
Cu geamătul rănitului
Care ajunge ca să cadă,
În ale morţii gheare, pradă.
25 Voi întări pe cel aflat
În Babilon, ca împărat,
În timp ce braţele pe care
Cel ce e Faraon le are,
Putere, nu vor mai avea,
Pentru că, frânte, vor cădea.
În felu-acesta, au să ştie
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
În mâna celui ce-i aflat
În Babilon, drept împărat,
Eu aşeza-voi sabia,
Căci este chiar sabia Mea.
Atunci când are s-o rotească
Înspre Egipt şi-o să-l lovească,
26 Pe Egipteni îi risipesc
Şi printre neamuri îi gonesc.
Ajunge-va al lor popor,
În ţările neamurilor
Şi-n felu-acesta o să ştie,
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”