1 În anu-al doisprezecelea,
Ziua întâia începea
Din luna-a doisprezecea, care
E ultima ce-n an apare.
Atunci, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului,
Un cânt de jale pregăteşte,
Pentru cel care se găseşte,
Acuma, în Egipt, pe tron,
Fiind acolo Faraon.
De-aceea, Faraonului,
În felu-acesta să îi spui:
„Cu-n pui de leu, tu semănai
Şi printre neamuri te aflai.
Precum un crocodil în mări
Pe ale apelor cărări,
Te-ai dovedit. Te aruncai
În râurile ce le-aveai.
Le tulburai cu-al tău picior
Şi stârneai valurile lor.”
3 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Curând, Eu, mreaja, Mi-o întind
Şi-n al Meu laţ am să te prind,
În mijlocul mulţimilor
Popoarelor neamurilor.
4 Iată dar că vei fi luat
Şi-am să te-azvârlu pe uscat.
Te voi întinde pe câmpie,
Iar păsările au să vie,
Pe tine, ca să se aşeze.
Din tine-au să se ospăteze,
Atuncea, fiarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ.
5 Carnea, pe munţi, ţi-o azvârlesc
Şi-n urmă, am să potopesc –
Cu toate resturile tale,
Ce le arunc – orişice vale.
6 Ţara în care-acuma poţi,
Plin de putere, să înoţi –
Curând – cu al tău sânge, iată,
Ajunge-va a fi udată.
Şuvoiul său se va vedea
Că pân’ la munţi o va umplea.
7 Când Eu te sting, când vei pieri,
Cerul îl voi acoperi,
Iar stelele pe el aflate,
Atunci vor fi întunecate.
Soarele ce răsare-n zori
Îl voi acoperi cu nori,
Iar luna nu va mai putea,
Lumina ei, ca să o dea.
8 Din a ta pricină doar, iată,
Bolta va fi întunecată.
Luminătorii cerului
Nu vor luci pe faţa lui,
Căci peste-a ta ţară, voiesc
Ca bezna să o răspândesc,
Aşa cum hotărât-am Eu” –
Spusese Domnul Dumnezeu.
9 „Am să mâhnesc multe popoare
Care se află, azi, sub soare,
Atunci când le voi da de ştire
Că a venit a ta pieire.
Pe neamuri, am să le vestesc
Şi vestea am s-o răspândesc
În ţări de care nu ştiai,
Pe care nu le cunoşteai.
10 Popoarele vor auzi
Şi multe se vor îngrozi,
Iar părul împăraţilor,
Măciucă-n capetele lor,
O să se facă, de îndat’,
Când despre tine-or fi aflat
Şi când, de-asemeni, vor vedea
Cum Îmi învârt sabia Mea.
Înspăimântaţi, de viaţa lor,
Cu toţi vor tremura, de zor,
Atunci când voi găsi cu cale,
S-aduc ziua căderii tale.”
11 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn precum şi Dumnezeu:
„Ascultă şi ia seama bine,
Căci o să vină peste tine,
Sabia celui ce-i aflat
În Babilon, drept împărat.
12 Mulţimea ta are să cadă,
În ale morţii gheare, pradă,
Lovită de sabia lor,
Adică a vitejilor
Aceia cari, mai cumpliţi sânt,
Printre toţi cei de pe pământ.
Ei se vădesc a fi cei care
Vor nimici mândria mare
Ce este a Egiptului,
Precum şi pe oamenii lui.
13 Voi pierde şi vitele cari
Stau lângă apele lui mari,
Şi nici al omului picior
Şi nici copita vitelor
Nu le va tulbura. Voiesc,
14 Apele să le potolesc
Şi lin, în matca râului,
Asemeni untdelemnului,
Să curgă ele, tot mereu” –
Spusese Domnul Dumnezeu.
15 „Când prefăcut are să fie
Întreg Egiptul în pustie,
Când ţara fi-va cotropită
Iar avuţia-i jefuită,
Şi-atunci când am să îi lovesc
Pe toţi cei care-o locuiesc,
Au să-nţeleagă şi-au să ştie
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
16 Acesta-i cântecul de jale,
Pe care am găsit cu cale,
Ca să îl dărui tuturor
Popoarelor neamurilor,
Spre a-l cânta Egiptului,
Precum şi oamenilor lui” –
A zis Acel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu.
17 În anu-al doisprezecele,
A cinsprezecea zi-ncepea
Şi-atunci Cuvântul Domnului
18 Îmi zise: „Fiu al omului,
Plânge pentru mulţimea care
Ţara Egiptului o are.
Apoi, aruncă-o şi pe ea
Şi-aruncă-le, de-asemenea,
Pe fiicele neamurilor
Puternice, căci locul lor
E-n adâncimile pe care
Faţa pământului le are.
Să le arunci dar, bunăoară,
La cei ce-n groapă se pogoară!
19 Pe cine-n frumuseţe-ntreci?
Pogoară şi te culcă-n veci,
Lângă cei cari sunt arătaţi
Că împrejur nu sunt tăiaţi!
20 În felu-acesta au să cadă
Printre cei daţi sabiei pradă.
Aceasta vă e soarta, iată,
Căci sabia vă este dată.
Egiptul să îl doborâţi
Şi în mormânt să-l pogorâţi,
Cu toţi cei care se vădesc
Că în al lui sân locuiesc!
21 Atuncea, toţi vitejii cari
Puternici se vădeau şi mari
Au să vorbească tuturor –
În locuinţa morţilor –
De el şi de cei ce erau
În jurul lui şi-l sprijineau,
Zicând aşa: „Sunt doborâţi
Şi iată că sunt pogorâţi!
Lângă cei cari sunt arătaţi
Că, împrejur, nu sunt tăiaţi,
Ajuns-au să se culce ei,
Pradă fiind daţi, sabiei!
22 În acel loc este aflat
Asirianul îngropat,
Iar ale lui morminte, toate,
Sunt împrejurul lui aflate.
Toţi au căzut, toţi au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
23 Aflat este mormântul lor,
În adâncimea gropilor
Şi-a lui mulţime-nmormântată,
În jurul lui, e aşezată.
Toţi au căzut, toţi au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
Ei sunt cei care răspândeau
Groaza, în lume, când trăiau.
24 Elamu-acolo e aflat,
Cu-a lui mulţime-nmormântat,
Iar gropile Elamului
În jur sunt, la mormântul lui.
Toţi au căzut, toţi au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
Ajuns-au a fi doborâţi.
Ajuns-au a fi pogorâţi
Lângă cei cari sunt arătaţi
Că împrejur nu sunt tăiaţi,
În adâncimile pe care
Faţa pământului le are.
Ei sunt cei care răspândeau
Groaza în lume, când trăiau.
25 Printre cei morţi, a fost culcat.
Acolo el este aflat,
Iar împrejurul lui e toată
A lui mulţime adunată,
Căci au murit cei arătaţi
Că împrejur nu sunt tăiaţi.
De sabie, ei au pierit,
Ei care groază-au răspândit
Printre cei care se aflau
În lume, pe când ei trăiau.
Acum, îşi poartă-a lor ocară,
Cu cei ce-n groapă se pogoară.
Iată-i că nu au fost cruţaţi
Şi lângă cei morţi sunt culcaţi.
26 Acolo-şi au loc de mormânt
Meşec, Tubal şi cei ce sânt
Drept parte a mulţimilor
Ce s-au aflat în jurul lor.
Astfel, mulţimile lor, toate,
În jurul lor sunt aşezate,
Căci au murit cei arătaţi
Că împrejur nu sunt tăiaţi.
Toţi au căzut, toţi au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
Ei sunt cei care răspândeau
Groaza în lume, când trăiau.
27 Ajuns-au la sfârşit de drum
Şi sunt culcaţi cu toţi, acum,
Lângă cei cari sunt arătaţi
Că împrejur nu sunt tăiaţi.
În felu-acesta se adună
Ca să se afle împreună
Cu toţi vitejii ce-au căzut
În vremile ce au trecut.
În locuinţa morţilor,
Ajuns-au cu armele lor.
Sub cap au săbii aşezate,
Iar ale lor păcate, toate,
Şi relele înfăptuite,
De-ale lor oase sunt lipite,
Căci vitejia ce-o aveau,
Groaza în lume-o răspândeau.
28 Iată că şi tu, negreşit,
Ajunge-vei să fii zdrobit.
Printre cei cari sunt arătaţi
Că împrejur nu sunt tăiaţi,
Iată că tu vei fi culcat
Şi vei ajunge aşezat
Cu cei care sunt nimiciţi,
Fiind de sabie loviţi!
29 Acolo e Edomu-aflat
Cu cei ce-n fruntea lui au stat –
Cu şirul împăraţilor,
Precum şi-al voievozilor –
Căci ei, cu a lor vitejie,
Ajunseră puşi ca să fie
În rândul celor ce-s loviţi
De sabie şi-s nimiciţi.
În felu-acesta se adună
Ca să se afle împreună
Cu toţi cei care, bunăoară,
În groapă-ajung de se pogoară.
30 Acolo-s voievozii care
Partea de miazănoapte-i are;
Sidonieni-acolo sânt,
Căci coborât-au în mormânt
După ce ei s-au pomenit,
Ruşinea, că i-a-nvăluit,
Cu toate că viteji erau
Şi groază-n jur ei răspândeau.
Ei sunt aceia arătaţi
Că împrejur nu sunt tăiaţi
Şi cari îşi poară-a lor ocară
Cu cei ce-n groapă se pogoară.
31 Dar Faraon îi va vedea
Şi astfel se va mângâia
Pentru toată mulţimea lui
Şi oştile Egiptului
Cari au căzut şi au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
Aşa va fi, cum am zis Eu,
Cel ce sunt Domn şi Dumnezeu.”
32 „Căci i-am lăsat de-au răspândit
Groază în jur, cât au trăit.
De-aceea, Faraon şi-ai lui,
În pântecul pământului,
Lângă cei cari sunt arătaţi
Că împrejur nu sunt tăiaţi,
Ajunge-vor culcaţi să stea
Şi-i vor avea alăturea
Pe cei care au fot loviţi
De sabie şi nimiciţi.”
Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu.