1 Apoi, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului,
Întoarce-te să proroceşti
Pentru păstorii sufleteşti
Ai neamului lui Israel.
În contra lor, spune astfel:
„Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Vai de păstorii cei pe care
Neamul lui Israel îi are!
Vai fi-va, de păstori-acei
Care se păstoresc pe ei!
Păstorii nu trebuie-n urmă,
Ca să îşi pască a lor turmă?
3 Dar voi, grăsimea, o mâncaţi
Şi-apoi cu lâna vă-mbrăcaţi.
Ce e mai gras, tăiaţi apoi,
Dar nu paşteţi turma de oi.
4 Pe cele slabe, nu gândiţi
Că trebuie să le-ntăriţi.
Pe cea bolnavă, nu cătaţi –
Deloc – ca să o vindecaţi.
Pe oaia rătăcită, voi
Nu o aduceţi înapoi.
Pe oaia care s-a pierdut,
S-o căutaţi, voi n-aţi mai vrut,
Iar oile le stăpâniţi
Cu-asprime şi le asupriţi!
5 Ele, atunci, s-au risipit,
Căci nimeni nu le-a păstorit.
Ajuns-au pradă fiarelor –
Pradă sălbăticiunilor
Cari de pe câmpuri au venit –
Şi-n acest fel, s-au risipit.
6 Să rătăcească-ajuns-a-n urmă,
Pe munţi şi dealuri, a Mea turmă.
Oile Mele-s risipite
Pe faţa ţării, ne-ngrijite,
Căci nimeni nu e lângă ele
Să vadă de oile Mele!”
7 „Păstorilor, ascultaţi voi,
Cuvântul Domnului apoi!
8 „Pe a Mea viaţă, vă spun Eu,
Care sunt Domn şi Dumnezeu,
Iată că ale Mele oi
De pradă au ajuns şi-apoi
Sunt pentru jaful fiarelor
Pentru că ele n-au păstor.
Iată că toţi păstorii Mei
S-au păşunat numai pe ei,
Fără vreo grijă de acele
Care Îmi sunt oi ale Mele”
9 Iată ce zice, pentru voi,
Cuvântul Domnului, apoi,
Pentru voi care vă vădiţi
Că turma Lui o păstoriţi!
10 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Iată, necaz am pe păstori
Pe-ai turmei Mele păzitori!
Din ale lor mâini, înapoi,
Am să Îmi iau turma de oi.
Nu le mai pasc păstori-acei
Şi nu se mai pasc nici pe ei.
Nu se vor mai hrăni cu ele,
Căci izbăvesc oile Mele!”
11 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Eu Însumi am să Îmi veghez
Turma şi-am să o cercetez!
12 Aşa după cum un păstor
Cari în mijlocul turmelor
Împrăştiate, se aşează
Şi rând pe rând le cercetează,
La fel şi Eu Mă voi purta
Şi turma Mi-o voi cerceta.
De peste tot, le strâng apoi,
Pe toate ale Mele oi,
Căci ele Mi s-au risipit
Când nori şi neguri au venit.
13 Am să le scot dintre popoare,
Din orice loc vor fi sub soare
În felurite ţări, şi-apoi
Le voi aduce înapoi.
Am să le pasc, în acest fel,
Pe munţii cei din Israel,
Pe culmile dealurilor,
Pe văile râurilor
Şi-n toate locurile-n ţară
Cari locuite fi-vor iară.
14 Oile Mele se adună
Să pască pe-o păşune bună,
Iar stâna lor va fi la fel,
Pe munţi-nalţi, din Israel.
Acolo, vor avea odihnă
Căci parte vor avea de tihnă
În staulul cel nou făcut,
Care se va vădi plăcut.
Păşuni bogate-s lângă el,
În marii munţi, din Israel.
15 Eu Însumi le voi paşte-apoi,
Pe toate ale Mele oi,
Căci Eu am să le dărui tihnă
Şi le voi duce la odihnă.
Aşa va fi, precum spun Eu,
Care sunt Domn şi Dumnezeu.”
16 Atunci, oaia pierdută, iată,
De Mine fi-va căutată.
Le strâng pe cele rătăcite
Şi leg rana celei rănite.
Pe cele slabe, dintre oi,
Am să le întăresc apoi.
Pe cele care se vădesc
Grase şi tari, Eu le păzesc
Ca să rămână în putere
Şi-am să le pasc, precum se cere.”
17 „Acuma, ascultaţi şi voi,
Cari sunteţi ale Mele oi!”
„Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
Iată că între oi şi oi
Şi-ntre berbeci şi ţapi apoi,
Am să rostesc o judecată.
18 Prea mică, vă e partea dată?
Sau prea puţin e, pentru voi,
Păşunea bună-ncât apoi
Voi aţi ajuns ca să intraţi
Şi în picioare să călcaţi
Şi partea cealaltă pe care
Păşunea dată vouă-o are?
E prea puţin că voi puteţi,
O apă limpede să beţi,
Încât acuma vă băgaţi
În toată şi o tulburaţi?
19 Iar oile Mele, apoi,
Să pască ce aţi călcat voi!
Să-Mi fie turma adăpată,
Cu apa, de voi, tulburată!”
20 De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu,
A zis în felu-acesta: „Iată
Că am să fac o judecată,
Între cele mai grase oi
Şi între cele slabe-apoi,
21 Căci voi, cu coasta, aţi izbit,
Cu al vost’ umăr aţi lovit
Şi cu-ale voastre coarne-apoi,
Pe ale mele slabe oi.
Prin ce-aţi făcut, aţi izbutit,
Apoi, să le fi izgonit.
22 Însă aflaţi că-n ajutor,
Le voi veni Eu, oilor,
Să nu mai fie niciodată,
De jaf. Astfel, o judecată
Am să rostesc Eu, mai apoi,
Între o oaie şi-alte oi.
23 Voi pune-n fruntea oilor,
Mereu, doar un singur păstor.
Acela este Robul Meu,
David chemat, pe care Eu
Îl pun în fruntea turmelor,
24 Drept voievod al oilor.
El le va paşte-atunci, iar Eu
Le voi fi Domn şi Dumnezeu.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit!
25 Iată dar, ceea ce voi face:
Închei un legământ de pace,
Cu oile. Din a lor ţară,
Voi scoate fiarele afară.
Parte de linişte, apoi,
Avea-vor ale mele oi,
Căci în pustie, vor putea,
Netulburate, ca să stea
Şi-n mijlocul pădurilor,
Nestingherite dormi-vor.
26 Ele şi întreg dealul Meu
Ajunge-vor a fi, mereu,
O pricină nespus de mare,
Numai de binecuvântare.
La vremea potrivită-apoi,
Mereu, le voi trimite ploi,
Iar ploaia ce le va fi dată
E ploaie binecuvântată!
27 Pomul din câmp rod o să dea;
Ogoarele, de-asemenea.
Ele-au să fie mulţumite
Şi au să şeadă liniştite
În ţara lor, căci au să ştie
Că Eu sunt Domnul, pe vecie,
Când am să rup jugul cel care
Le apăsa fără-ncetare
Şi când am să le izbăvesc
De cei care le asupresc.
28 De jaf, ele n-au să mai fie.
Nici fiarele n-au să mai vie
Să le mănânce. Mulţumite,
Vor sta în ţară, liniştite,
Făr’ să mai fie tulburate,
Fiind în pace-apoi, lăsate.
29 Le pun un nou răsad, frumos,
Care se va vădi faimos.
Foamea n-o să mai calce ţara
Şi nici nu-şi vor purta ocara
Printre popoarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ.
30 În acest fel, vor şti că Eu
Sunt al lor Domn şi Dumnezeu.
Şi că întreagă turma lor
Este, de fapt, al Meu popor,
Format din casa cea pe care
Neamul lui Israel o are.”
31 „Eu vă sunt Dumnezeu şi-apoi,
Voi sunteţi ale Mele oi” –
A zis Acela cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu.