1 Asupră-mi, mâna Domnului
Venit-a şi, în Duhul Lui,
Îndată eu am fost luat
Şi într-o vale aşezat.
Valea aceea, am văzut
Că numai oase a avut,
Pe-al ei cuprins. Pe lângă ele –
2 Pe lângă oasele acele –
Jur împrejur ocol am dat,
Căci multe oase s-au aflat
În acel loc împrăştiate,
Şi toate se vădeau uscate.
3 Atunci, Cuvântul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Oasele-acestea, crezi cumva,
Că vor mai învia cândva?”
Eu am răspuns: „O, Domnul Meu,
Tu – cari eşti Domn şi Dumnezeu –
Cunoşti lucrul acesta, bine!”
4 El zise-atuncea, către mine:
„Spre astă vale, tu priveşte
Şi-acestor oase le vorbeşte!
Să proroceşti şi să le spui:
„Ascultaţi spusa Domnului!
5 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Un duh, fac, ca să intre-n voi
Şi-o să-nviaţi, astfel, apoi!
6 Vinele au să se ivească
Şi carnea are să vă crească.
Apoi, o piele vă croiesc,
Cu care vă acoperesc
Şi o să înviaţi apoi,
Căci un duh nou aşez în voi.
În acest fel, o să se ştie
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
7 Îndată, eu am prorocit
Aşa cum mi s-a poruncit.
Când proroceam cum s-a cerut,
Un mare vuiet s-a făcut
Şi-atunci, în valea ‘ceea mare,
Uimit văzut-am o mişcare.
Oasele-acelea s-au mutat,
S-au strâns şi s-au apropiat!
8 Mai bine-n urmă, am privit
Şi am văzut că le-au ieşit
Vine, pe care – de îndat’ –
Carnea apoi s-a aşezat.
După aceea, am văzut
Precum că pielea a crescut,
Acoperind oasele-acele,
Dar duh nu era încă-n ele.
9 Atunci El zise: „Proroceşte
Şi duhului tu îi vorbeşte!
Vorbeşte fiu al omului
Şi proroceşte-i duhului:
„Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Duhule vino! Ce mai stai?
Din cele patru vânturi, hai
Şi suflă peste morţi-acei
Ca astfel să-nvieze ei!”
10 Atuncea, eu am prorocit
Aşa cum mi s-a poruncit.
Îndată, duhul a intrat
În ei şi-apoi au înviat,
Şezând cu toţii în picioare:
Era o oaste foarte mare.
11 Apoi, Cuvântul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Oasele sunt casa pe care
Neamul lui Israel o are.
Iată că ei au cuvântat:
„Oasele noastre s-au uscat,
Nădejdea noastră a pierit.
Pierduţi suntem noi, negreşit!”
12 De-aceea, tu să proroceşti
Şi-n felu-acesta să vorbeşti:
„Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Mormintele deschide-voi
Şi scot din ele, mai apoi,
Pe-al Meu popor pentru că el
Va fi dus iar, în Israel.
13 Că Eu sunt Domnul veţi şti voi,
Atuncea când deschide-voi
Mormintele, din gura lor
Să-l scot apoi pe-al Meu popor!
14 Voi pune Duhul Meu în voi,
Pentru ca să trăiţi apoi.
Atuncea vă voi pune iară,
Să locuiţi a voastră ţară
Şi şti-veţi că Eu am vorbit,
Iar ce am spus, am împlinit” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu.
15 Apoi, Cuvântul Domnului
16 Îmi zise: „Fiu al omului
Du-te de adă o bucată
De lemn şi scrie, de îndată:
„Şi pentru Iuda şi la fel
Pentru toţi cei din Israel
Care îi sunt tovarăşi”. Ia
Altă bucată şi pe ea,
Să scrii: „Lui Iosif, lemn pe care
Neamul lui Efraim îl are
Şi-apoi casei lui Israel,
A lui tovarăşe”. Astfel,
17 După ce treaba o sfârşeşti,
Bucăţile să le uneşti
Ca împreună să se ţie
Şi-n mâna ta, una, să fie.
18 Când întrebat tu ai să fii,
De ai poporului tău fii:
„Nu vrei ca să ne lămureşti
Ce-i lucrul ce-l înfăptuieşti?”,
19 Tu să le spui: „Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu
Aşa vorbeşte: „Iată, vreau,
Toiagul cel de lemn, să-l iau,
Căci al lui Iosif se vădeşte
Şi-n astă vreme se găseşte
La Efraim, la Israel –
La seminţiile din el
Cari sunt tovarăşele lui –
Şi-alăturea toiagului
Lui Iuda am să-l potrivesc,
Pentru că am să le unesc
Pe amândouă, ca să fie
Doar un toiag, pentru vecie,
În mâna Mea. Eu te îndemn,
20 Să iei toiegele de lemn,
Pe care-ntâi voiesc să scrii
Şi-n a ta mână să le ţii,
Neîncetat, sub ochii lor.
Apoi vorbeşte, la popor,
21 Şi spune: „Cel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu
A cuvântat în acest fel:
„Pe fiii toţi, din Israel,
Am să îi strâng în ţara lor.
Din mijlocul popoarelor,
Am să-i adun şi înapoi,
În ţara lor, îi duc apoi.
22 Un singur neam ei au să fie
În Israel, pentru vecie,
Pe munţii Israelului
Şi pe cuprinsul ţării lui.
Un singur neam ei au să fie
Şi-o singură împărăţie,
În fruntea cărei, aşezat,
Va fi un singur împărat.
Două împărăţii, de-acum,
N-au să mai fie, nicidecum,
Pentru că neamurile-acele,
Două, n-au să mai fie ele.
23 N-o să se spurce nimenea
Prin idolii ce îi avea,
Prin şirul urâciunilor,
Precum şi-al făr’delegilor.
Am să îi scot, pe fiecare,
Din toate relele cu care,
În faţă-Mi, au păcătuit
Şi-apoi îi voi fi curăţit.
Eu voi fi Dumnezeul lor
Şi ei vor fi al Meu popor,
24 Iar Robul Meu, David chemat,
Are să fie împărat.
El va domni peste popor,
Căci fi-va un singur păstor.
Poruncile au să-Mi păzească,
Iar legea au să Mi-o-mplinească.
25 Vor sta în ţara ce-a fost dată
Lui Iacov, robul Meu, odată,
În ţara-n care-au locuit
Părinţii voşti’, când au trăit.
În ea, va sta al tău popor.
Apoi vor sta copiii lor,
Iar după ei, vor sta în ea
Fiii pe cari îi vor avea,
Pentru că ţara o să fie
Numai a lor, pentru vecie,
Iar Robul Meu, David chemat,
Drept voievod va fi-nălţat.
26 Cu ei, un legământ voi face.
Va fi un legământ de pace,
Care făcut are să fie
Să dăinuiască pe vecie.
În urmă, am să îi sădesc
Şi astfel am să-i înmulţesc,
Iar sfântul Meu locaş, apoi,
În al lor mijloc pune-l-voi,
Căci între ei, el o să fie
Pus ca să stea pe veşnicie.
27 Deci astfel, locuinţa Mea,
În al lor mijloc, o să stea.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
Iar ei vor fi al Meu popor.
28 Şi neamurile au să ştie
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
Vor şti cu toţi că Eu sunt Cel
Cari îl sfinţesc pe Israel,
Căci sfântul Meu locaş, apoi,
În al lor mijloc pune-l-voi.”