1 Apoi, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului,
Întoarce-ţi faţa către Gog –
Aflat în ţara lui Magog –
Apoi spre domnul Roşului,
Meşecului, Tubalului!
Întoarce-te şi proroceşte
Şi împotrivă-le vorbeşte!
3 Să zici: „Acela cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu,
Spusese: „Gog, ia seama bine!
Mare necaz am Eu pe tine,
Pe tine domn al Roşului,
Meşecului, Tubalului!
4 De-aceea, Eu voi tăbărî
Asupră-ţi şi te voi târî.
Ce am de gând, iată, îţi spun:
Cârlig în fălci, Eu am să-ţi pun
Şi-am să te scot, cu oastea-ţi mare –
Cu cai cu călăreţi, cu care –
Cu tot acel întreg popor
Înveşmântat strălucitor,
Cari poartă pavăză şi scut
Şi-n mână săbii au ţinut,
Pentru că pricepuţi erau
Când sabia o mânuiau.
5 Am să mai scot apoi, cu ei,
Pe cei cari sunt ai Persiei,
Pe cei din Etiopia,
Pe cei din Put de-asemenea,
Şi toţi, pe ei vor fi avut
Peste veşminte, coif şi scut:
6 Gomerul cu oastea pe care,
Mereu, în slujba lui o are,
Ţara Togarmei, cea aflată
În miazănoapte aşezată,
Cu oştile ce le adună
Şi cu popoarele-mpreună
7 Cu tine! Să te pregăteşti
Şi gata tu să te vădeşti,
Cu-a ta mulţime adunată,
În jurul tău stând aşezată!
Să fii dar, capul tuturor!
Fii căpetenie a lor!
8 Apoi, din ale vremii file,
Smulse vor fi mai multe zile
Şi ai să fii în fruntea lor.
Vei merge cu al tău popor,
Asupra ţării, peste cei
Cari sunt locuitori ai ei,
Care de sabie-s scăpaţi
Şi dintre neamuri sunt luaţi,
Şezând pe munţii cei pe care
Ţara lui Israel îi are.
Munţii aceştia, precum ştii,
Mai multă vreme-au fost pustii.
Însă atunci, pe culmea lor,
Are să şeadă-acel popor
Cari dintre neamuri e luat,
Spre-a fi acolo, aşezat.
El, locuinţă, va avea
Şi-n linişte are să stea.
9 Tu ai să mergi, cum se adună
Norii cei negri de furtună,
S-acoperi cu oştile tale
Întreg cuprinsul ţării sale.
Popoare multe au să vie,
De tine-alăturea să fie.”
10 „Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„La multe ai să te gândeşti
În acea zi, şi-ai să urzeşti
Planuri în minte, însă ele
Se vor vădi doar planuri rele.
11 Vei zice: „Am să mă pornesc,
Pentru că vreau să cuceresc
Ţara aceasta ce se-arată
Deschisă. Năvălesc de-ndată,
Peste cei care-o locuiesc
Şi cari în linişte trăiesc
În locuinţe nepăzite
De porţi sau ziduri întărite!
12 Am să mă duc să jefuiesc
Ţara şi am să stăpânesc
Peste ruinele-nvechite
Care sunt iarăşi locuite,
Precum şi peste-al ei popor
Strâns din mijlocul tuturor
Popoarelor cari astăzi sânt
Pe faţa-ntregului pământ.
Acest popor are moşii,
Turme şi multe bogăţii
Şi locuieşte-n ţara lui,
În mijlocul pământului.”
13 Seba, având alăturea
Dedanul şi de-asemenea
Toţi negustorii cei pe care
Ţinutul Tarsului îi are,
Precum şi ai lor pui de lei
Au să îţi zică: „Pradă vrei?
Cu cei cu care te-nsoţeşti,
Pornit-ai ca să jefuieşti?
Argint şi aur, ai să iei?
Sau poate, turmele, le vrei?
Voieşti întreaga avuţie?
Vrei – mare – prada ca să fie?”
14 Tu, fiu al omului, vorbeşte
Şi-n acest fel îi proroceşte,
Lui Gog: „Acela cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu,
A zis aşa: „Atuncea când,
Pe-al Meu popor ai să-l vezi stând
În linişte, în ţara lui,
Pe munţii Israelului,
Din ţara ta tu ai să vii –
15 Din miazănoapte – şi-ai să fii
De multe neamuri însoţit,
Care, călări, vor fi venit,
Alcătuind o oaste tare,
Precum şi o mulţime mare!
16 Către al Meu popor, apoi,
Spre Israel, veţi merge voi,
Ca şi un nor ce se lăţeşte
Şi ţara o învăluieşte.
Iată, în zilele acele,
Te-aduc asupra ţării Mele,
Pe tine, Gog! Mă fac ştiut
De neamuri. Fi-voi cunoscut
De către toţi, căci – negreşit –
Sub ochii lor, voi fi sfinţit!”
17 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Nu despre tine, bunăoară,
Eu am vorbit, odinioară,
Prin robii Mei care-au venit
Şi-n Israel au prorocit,
Mulţi ani, spunând oamenilor
Că te aduc în contra lor?
18 Când ziua ‘ceea va veni –
Ziua în cari Gog va porni
Către pământul cel pe care
Ţara lui Israel îl are –
În nări, aprinsă o să-Mi fie
Necruţătoarea Mea mânie” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu.
19 „O spun, în a Mea gelozie
Şi-n focu-aprins de-a Mea mânie:
În acea zi, în ceasu-acel,
Are să fie-n Israel
Mare cutremur. Dintr-odată,
Ţara va fi cutremurată.
20 Peştii care se află-n mare,
Popoarele de zburătoare,
Cu fiarele de pe pământ,
Cu târâtoarele ce sânt
Pe a lui faţă şi la fel
Cu oamenii aflaţi pe el,
Vor tremura, mişcaţi de Mine.
Nici munţii nu se vor mai ţine
Pe temelie înălţaţi,
Pentru că fi-vor răsturnaţi.
De-acel cutremur, cădea-vor
Şi toţi pereţii stâncilor,
Iar zidurile înălţate,
În acea zi vor fi surpate.
21 Atunci, chem groaza peste el,
În ai Mei munţi, în Israel” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu –
„Şi fiecare, sabia,
Spre fratele ce-l va avea,
O va întoarce de îndat’.
22 Atunci, el fi-va judecat
Prin ciumă, sânge, iar apoi
Şi prin năpraznicele ploi
Prin care grindină trimit,
Cu care el va fi lovit.
Trimite-voi în acel loc,
Ploi de pucioasă şi de foc,
Cu cari, pe el, am să-l lovesc
Şi pe cei cari îl însoţesc.
23 Atunci, cu toţii vor vedea
Mărimea şi sfinţenia Mea.
Atuncea, Eu voi fi ştiut,
Căci Mă voi face cunoscut
Acolo-n faţa tuturor
Popoarelor neamurilor.
Popoarele de pe pământ
Afla-vor că Eu, Domnul, sânt.”