1 „Tu, fiul omului, te duci
Şi-o cărămidă ai s-aduci.
Chipul Ierusalimului,
Pe faţa ei ai să îl pui,
Căci trebuie să sapi în ea,
Chipul cetăţi-aceleia.
2 Înfăţişează-o-mpresurată,
Cu un şanţ mare-nconjurată,
Cu-ntărituri în al ei jur
Şi cu oştiri, jur împrejur.
Apoi, în juru-i, îţi mai cer,
Ca să ridici berbeci de fier.
3 În urmă, o tigaie ia.
Din fier, voiesc să fie ea.
Pune-o apoi, să şeadă bine,
Între cetate şi-ntre tine.
Contra cetăţii îndreptată
Să-ţi fie faţa. Strâmtorată,
Să se simţească ea, astfel.
Aceasta, pentru Israel,
Un semn va trebui să fie,
De care toţi voiesc să ştie!
4 După ce ai să împlineşti
Lucrul acesta, te lungeşti
Pe coasta stângă şi-ai să pui,
Păcatele poporului
Lui Israel, asupra ei.
Cât stai culcat, tu ai să iei
Nelegiuirile pe care
Neamul lui Israel le are
Şi-n acest fel le vei purta,
Căci au să fie-asupra ta.
5 Apoi, Eu am să socotesc
Zilele care se vădesc
A fi asemeni anilor
Păcatelor ăstui popor.
În număr aste zile deci,
Vor fi trei sute nouăzeci.
În acest timp, asupra ta,
Păcatul lor îl vei purta.
6 După ce fi-vor isprăvite
Acele zile rânduite,
Iată dar ce te mai aşteaptă:
Te vei lungi pe coasta dreaptă
Şi patruzeci de zile ai –
Culcat – în acest fel să stai,
Pentru că e un timp în care,
Nelegiuirile pe care
Casa lui Iuda le-a făcut,
Asupra ta vor fi şezut.
Aceste zile vor fi deci,
De toate, numai patruzeci.
Ăst număr are să se-adune,
Căci la un an, o zi voi pune.
7 Când timpul se va fi-mplinit,
Întinde-ţi braţul dezgolit
Şi-ntoarceţi faţa înapoi,
Către Ierusalim şi-apoi,
Va trebui ca să vorbeşti
Şi-n contra lui să proroceşti.
8 Frânghii, voi pune peste tine,
Ca astfel să fii ţinut bine
Şi de pe coasta ce vei sta
Culcat, să nu te poţi muta,
Până când nu va fi-mplinit
Timpul ce fost-a hărăzit,
Pentru a ta împresurare.
9 Să iei, cu tine, un vas mare,
Unde să pui orz, grâu, bob, mei;
Alac şi linte să mai iei,
Căci pâine trebuie să ai,
Atâta timp cât o să stai
Culcat doar pe o coastă. Deci,
Vor fi treisute nouăzeci
Numărul zilelor acele,
În care vei mânca din ele,
Din grânele pe cari le-ai pus
În vasul ce ţi l-ai adus.
10 Hrana pe care-o foloseşti,
Va trebui s-o cântăreşti.
Pe zi, o porţie din ea,
Douăzeci sicli, va avea.
Hrana, să o mănânci pe rând
Şi-anume, doar din când în când.
11 Apa apoi – de-asemenea –
Doar cu măsură o vei bea.
Iei, dintr-un hin de băutură,
A şasea parte, drept măsură.
Apa ai să o bei pe rând
Şi-anume, doar din când în când.
12 Turte de orz să foloseşti
Atunci când ai să te hrăneşti.
Ca să-ţi coci turtele, Eu vreau
Doar baligă de om să-ţi dau.”
13 Domnul a mai adăugat:
„În ăst fel îşi va fi mâncat
Pâinea spurcată Israel,
Când printre neamuri va fi el,
De către Mine izgonit.”
14 „Ah, Doamne!”, zis-am îngrozit.
„Tu, care îmi eşti Dumnezeu,
Ştii bine că sufletul meu
Nu a fost pângărit, vreodată,
Din a mea tinereţe! Iată,
Până acuma n-am mâncat
Vreun dobitoc mort, sfâşiat
Şi nici vreo carne necurată!”
15 El mi-a răspuns: „Ei bine, iată
Că balega de om, voiesc,
Cu cea de bou s-o-nlocuiesc.
Această balegă o ia
Să îţi coci turtele, cu ea.”
16 În urmă, glasul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Eu, în Ierusalim, voiesc,
Toiagul pâinii să-l zdrobesc.
Acolo, pâinea folosită
Are să fie cântărită
Şi cu necaz va fi mâncată,
Iar apa fi-va măsurată.
Cu groază doar, se va putea,
Apa aceea, să se bea.
17 Pâinea şi apa, negreşit,
Le va lipsi, necontenit.
Unii la alţi-au să privească
Uimiţi şi au să se sfârşească,
Din pricina păcatelor
Care apasă-al lor popor.”