1 „Tu, fiu al omului, să iei,
O sabie. Tăişul ei
Să fie-atât de ascuţit,
Precum e briciul, negreşit.
Capul îţi rade-apoi cu ea,
Şi barba de asemenea.
O cumpănă de cântărit
Să ai acolo, negreşit,
Să poţi, apoi, să cântăreşti
Părul şi să îl împărţeşti.
2 Du-te-n cetate şi, în foc,
Vei arde, în al ei mijloc,
A treia parte-a părului,
La împlinirea timpului
Pentru a ei împresurare.
Fă acest lucru, după care,
Altă treime vei avea
Ca să o tai cu sabia,
Pe lângă zidurile-aflate,
Jur împrejur, lângă cetate.
Treimea ce ţi-a mai rămas,
Din păr, în acel ultim ceas,
Doar vântului să i se dea,
Căci după ei, trag sabia.
3 Dar totuşi, câţiva peri, din ei,
În poala hainei să îi iei.
4 Din al lor număr, ia – atunci –
Câţiva, în flăcări să-i arunci.
Din peri-aceştia arşi, pe loc,
O să se nască un nou foc
Şi împotrivă va fi el,
Copiilor lui Israel.”
5 Aşa vorbeşte Domnul: „Eu,
Adevăratul Dumnezeu,
Ierusalimul l-am luat
Şi-am vrut să fie aşezat
În mijlocul neamurilor,
Având în jur, ţările lor.
6 Dar el, acum, s-a dovedit
Precum că este răzvrătit
În contra legii Mele date
Şi a poruncilor lăsate;
El s-a făcut mai vinovat,
Decât cei care s-au aflat
În jur, căci a nesocotit
Legile ce le-am rânduit
Şi tot mereu a încălcat
Poruncile ce le-am lăsat.
7 De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis: „Pentru că voi, mereu,
Mai îndărătnici v-aţi vădit
Decât cei care-au locuit,
În jurul vostru ne-ncetat,
Pentru că voi nu aţi urmat
Legile ce le-am poruncit
Şi pentru că n-aţi folosit
Nici legea care – bunăoară –
E-a celor cari vă înconjoară;
8 Ierusalime, să ştii bine,
Că necaz mare am pe tine.
De-aceea, Eu îţi dau de ştire
Că am s-aduc la-ndeplinire
Adevărata-Mi judecată
Şi ea va fi desfăşurată
Sub ochii neamurilor care,
Azi, ţi se află la hotare.
9 Din pricină că am văzut
Ce urâciuni mari ai făcut,
Îţi fac ce n-am făcut vreodată
Şi nu voi face niciodată.
10 Iată, părinţii – vreau să ştii –
Au să-i mănânce pe-ai lor fii,
Iar fii-n urmă mânca-vor,
Şi ei, carnea părinţilor.
Află dar că tot acest rău
Se va-ntâmpla-n mijlocul tău.
Asupră-ţi am să-Mi împlinesc
Cuvintele ce le rostesc
Şi-n vânturile câte sânt,
Pe faţa-ntregului pământ,
Îi risipesc pe-aceia care,
Din tine, vor avea scăpăre.
11 De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis: Pe viaţa Mea jur Eu –
Pentru că tu M-ai părăsit,
Pentru că tu Mi-ai pângărit,
Mereu, Locaşul Meu cel sfânt,
Ce se afla pe-al tău pământ,
Cu idolii ce i-ai urmat
Şi urâciuni, neîncetat –
Şi Eu găsesc acum că-i bine
Să-Mi întorc ochii de la tine.
Mila, în ochii mei, loc n-are
Şi nu voi mai avea-ndurare.
12 A treia parte o să cadă,
Din ai tăi oameni, morţii, pradă,
Prin ciuma care izbucneşte
Şi foametea ce bântuieşte.
Altă treime, după ei,
Prin ascuţişul sabiei
Are să piară-n jurul tău,
Când va veni ceasul cel rău.
În vânturile câte sânt,
Pe faţa-ntregului pământ,
Voi risipi treimea care,
Din tine, va avea scăpăre.
O izgonesc, iar după ea,
Apoi, voi scoate sabia.
13 Aşa-Mi voi potoli mânia
Şi Îmi voi domoli urgia.
În felu-acesta, Eu îţi spun
Precum că am să Mă răzbun,
Ca să se ştie – negreşit –
Că Eu sunt Cel care-a vorbit
Şi că Eu, Domnul, Mi-am vărsat
Urgia, cum am înştiinţat
Mai dinainte, să se ştie
Că am vorbit plin de mânie.
14 În vremile de mai târziu,
Te voi preface-ntr-un pustiu
Şi te voi face de ocară
Printre cei cari te înconjoară
Şi-n faţa trecătorilor
Care te văd, întâmplător.
15 Numai ocară şi ruşine
Are să fie peste tine.
Pildă de groază şi semn rău,
Pentru cei cari în jurul tău
Se află, vei ajunge-apoi,
Atuncea când Eu duce-voi
La împlinire, negreşit,
Cuvintele ce le-am rostit
În contra ta, plin de mânie
Şi-asemenea, plin de urgie,
Precum şi cu pedepse care
Avea-vor o asprime mare.
Eu, Domnul, am să vă lovesc
Căci vreau ca să vă nimicesc
Cu ale foametei săgeţi
Şi morţi, astfel, o să cădeţi.
16 Eu – la nenorocirea care
Vă paşte-acum fără-ncetare –
Am să adaug foametea,
Pentru că grijă voi avea
Să sfarm toiagul pâini-apoi
Şi să-l iau astfel, de la voi.
17 Nu foamea doar are să fie
Asupră-vă, ci fac să vie
Şi fiarele, la voi în case,
Fără copii ca să vă lase.
Vărsările de sânge – iată –
Şi ciuma cea înfricoşată
Vor trece prin mijlocul tău,
Când va veni ceasul cel rău.
În urma lor, sabia vine
Şi se abate peste tine.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit!”