1 „Când iar, în ţară, o să fiţi
Şi când aveţi să o-mpărţiţi,
Prin sorţi, drept moştenire, voi
O să-I daţi Domnului, apoi –
Din ţară – un lot de pământ.
Acesta fi-va un loc sfânt.
De douăzeci şi cinci de mii
De coţi de lung şi zece mii
De coţi, doresc să aibă-n lat,
Locul ce-I e Domnului dat.
Pe-al său cuprins, acest pământ
Are să fie un loc sfânt.
2 Din acest lot, lua-veţi voi,
Pentru sfântul Locaş, apoi,
Un loc – în patru laturi – care,
Cinci sute coţi, lungime, are
Şi tot cinci sute are-n lat.
Acest lot fi-va-nconjurat
De un loc slobod, loc gol care,
Cincizeci de coţi, lăţime, are.
3 Din astă-ntindere dar, voi
Să măsuraţi un loc apoi,
De douăzeci şi cinci de mii
De coţi de lung, şi zece mii
De coţi să fie el, în lat.
Locul ce fi-va măsurat –
Acea bucată de pământ –
Este pentru Locaşul sfânt,
Precum şi pentru lotul care,
Drept „loc preasfânt”, nume, îşi are.
4 În ţară, partea măsurată,
Drept „parte sfântă” e chemată.
Ea este a preoţilor
Care îşi fac slujbele lor
Chiar în Locaşul Domnului
Aflându-se în slujba Lui.
În acel loc, atunci, fi-vor
Şi casele preoţilor.
Pentru Locaşul sfânt, la fel,
Un loc sfânt fi-va lotu-acel.
5 Leviţilor cari se vădesc,
În casă, precum că slujesc,
Va trebui, de-asemenea,
Un alt pământ să li se dea.
De douăzeci şi cinci de mii
De coţi de lung, şi zece mii
De coţi să fie el, în lat,
Pe care-şi vor fi ridicat
Cetăţi, unde să locuiască
Şi împreună să trăiască.
Odăi, cetăţile acele
Vor trebui să aibă-n ele.
Odăile ce sunt durate,
La douăzeci vor fi, de toate.
6 Apoi, cetăţii să îi fie
Dată, în urmă, o moşie.
Iată dar, în ce fel arată
Moşia care va fi dată:
De douăzeci şi cinci de mi
De coţi lungime, şi cinci mii
De coţi să fie ea, de lată.
Moşia fi-va aşezată
Chiar lângă partea sfântă-n care
Locaşul cel sfânt, loc, îşi are.
Moşia fi-va, în ăst fel,
Pentru tot neamul Israel.
7 Şi pentru domnitor, apoi,
Un loc trebuie să daţi voi,
Pe cele două părţi aflate
Lângă moşie, la cetate,
Şi cele două părţi pe care
Locul chemat „parte sfânt” le are.
Moşia, pentru domnitor,
Se va afla de-a lungul lor,
În partea de la asfinţit
Şi-n partea de la răsărit
Chiar pe lungimea cea pe care
Una din aste părţi o are,
De la hotarul ce e pus
În partea cea de la apus,
Pân’ la hotarul hărăzit
În partea de la răsărit.
8 Acesta e pământul lui,
Pământul domnitorului,
Moşia cari, în Israel,
Are ca să o aibă el.
În felu-acesta, toţi acei
Cari fi-vor domnitori ai Mei
Nu vor mai asupri, mereu,
Pe cei ce sunt popor al Meu,
Căci cealaltă parte pe care
Ţara lui Israel o are,
Dată – de ei – are să fie,
La fiecare seminţie.”
9 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Destul vă e, cârmuitori,
Ai lui Israel domnitori!
Cu silnicia, isprăviţi
Şi cu răpirile sfârşiţi!
Faceţi dreptate şi cătaţi
Doar drept, mereu, să judecaţi!
Pe-al Meu popor, să-l ocrotiţi
Şi stoarcerea lui s-o sfârşiţi!” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu.
10 „Cumpene drepte să ţineţi
Şi-o efă dreaptă să aveţi,
Iar al vost’ braţ, drept, să se ţie.
11 Efa şi batul să vă fie
Drepte, fără vreo făcătură,
Având – mereu – doar o măsură.
Batul să aibă – Eu vă cer –
A zecea parte din omer.
Efa, dintr-un omer, şi ea,
A zecea parte va avea.
A lor măsură, voi să ştiţi,
După omer s-o potriviţi.
12 Al vostru siclu, vi se cere
Să aibă douăzeci de ghere.
Cinci sicli, vreau ca să se ştie
Că cinci sicli voiesc să fie,
Iar zece sicli, mai apoi,
Zece să fie, pentru voi!
Mina apoi, de-asemenea,
Cincizeci de sicli va avea!
13 Iată şi daru-acela care
E rânduit pentru mâncare,
Dar care fi-va ridicat:
La un omer va fi luat
A şasea parte, măsurată,
Ce dintr-o efă va fi dată,
Din grâu. De-asemenea, apoi,
Din orz, la fel veţi lua voi,
Căci pentru darul ridicat
La un omer, va fi luat
A şasea parte, măsurată,
Ce dintr-o efă va fi dată.
14 Când dar din untdelemn luaţi,
A zecea parte o s-o daţi
Voi, dintr-un bat, pentru un cor,
Lucru ce-i asemănător
Cu un omer de zece baţi,
Pentru că zece sunt intraţi
Într-un omer, precum se ştie.
15 O oaie trebuie să fie
Luată dintr-o turmă-apoi,
Cari are două sute oi.
Să dea o oaie fiecare
Din seminţiile pe care
Le are neamul Israel.
Aceste oi vor fi, astfel,
Date drept daruri de mâncare,
Arderi de tot şi jertfe care
Se vor vădi de mulţumire
Fiind jertfe de ispăşire” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu.
16 „Darul acesta va fi dat
De-ntreg poporu-n ţară-aflat,
Pentru ai lui cârmuitori
Ce-n Israel sunt domnitori.
17 De-asemenea, acela care
Rangul de domnitor îl are,
Este îndatorat şi el,
Daruri să dea. În acest fel,
O să dea daruri de mâncare
Şi jertfele acelea care
Din băutură sunt luate
La sărbători sau la Sabate,
Precum şi la lunile noi
Şi de asemenea apoi,
La sărbătorile pe care
Casa lui Israel le are.
El va da jertfe cu menire
De jertfe pentru ispăşire,
De jertfe care se socot
A fi drept ardere de tot,
Jertfe de daruri de mâncare
Şi-asemenea jertfele care
Sunt jertfe pentru mulţumire
Ca să se facă ispăşire
Pentru poporul cel pe care
Neamul lui Israel îl are.”
18 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„În prima zi a lunii care
E-ntâia-n an, la numărare,
O să aduceţi un viţel.
Fără cusur să fie el.
Pentru Locaşul sfânt apoi,
Să faceţi ispăşire voi.
19 Sângele jertfei cu menire
De jertfă pentru ispăşire,
De preot trebuie luat.
Cu el să ungă-apoi, de-ndat’,
Uşorii porţii cea pe care
Curtea din interior o are,
Pervazul pus altarului –
În patru colţuri ale lui –
Şi pe uşorii înălţaţi
Cari sunt la casă aşezaţi.
20 În prima zi a lunii care
A şaptea e la numărare,
La fel veţi face – negreşit –
Pentru cei care au greşit
Păcătuind din neştiinţă,
Sau poate din nechibzuinţă.
Făcând în felu-acesta, voi
Veţi curăţi casa apoi.
21 În ziua a paisprezecea,
Din luna-ntâi, voi veţi avea
Praznicul Paştelui. Să ştiţi
Că trebuie să-l prăznuiţi
O săptămână încheiată.
În săptămâna arătată,
Numai azimi veţi mânca voi,
22 Iar domnitorul – mai apoi –
Are s-aducă un viţel,
Pentru popor şi pentru el –
A zecea zi – având menire
De jertfă pentru ispăşire.
23 În cele şapte zile-n care
Va ţine-a Paştelui serbare,
Îi va aduce Domnului,
Arderi de tot, ‘naintea Lui.
Întâi, va da şapte viţei.
Fără cusur să fie ei.
Şapte berbeci are să dea,
Fără cusur de-asemenea.
Aceste jertfe vor fi date
În şapte zile încheiate.
Va da şi-un ţap având menire
De jertfă pentru ispăşire.
Jertfele-acestea vor fi date,
În şapte zile încheiate.
24 Lângă aste jertfe, are
Să dea şi daruri de mâncare:
Va da o efă, de viţel
Şi-o efă, de-un berbec, la fel.
Un hin de untdelemn să ia
Pentru o efă, ca să dea.
25 A cinşpea zi de sărbătoare
Din cea de-a şaptea lună, are,
Aceeaşi jertfă, să dea el,
O săptămână. În ăst fel,
Va da jertfele cu menire
De jertfe pentru ispăşire,
Jertfele care se socot
A fi drept ardere de tot,
Precum şi-aceleaşi jertfe care
Vor fi drept daruri de mâncare.
Pe lângă-acestea, va fi dat
Darul din untdelemn luat.”