1 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Să ştiţi că poarta cea pe care
Curtea din interior o are –
Şi e aflată-n răsărit –
Va fi închisă, negreşit,
În şase zile numărate
Care de lucru sunt lăsate.
Dar s-o deschideţi de îndat’,
Când vine ziua de Sabat.
Aveţi s-o mai deschideţi voi
Şi-n zilele lunilor noi.
2 Acela care o să fie
Drept domnitor, are să vie
Pe drumul tinzii cea pe care
Poarta de dinafar’ o are.
Lângă uşorii porţii, el
Poate să se aşeze-astfel.
Apoi, preoţii o să ia
Jertfele ce o să le dea:
Jertfele care se socot
A fi drept ardere de tot,
Precum şi cele cu menire
De jertfe pentru mulţumire.
În pragul porţii stând, astfel,
Trebuie să se-nchine el,
Şi va ieşi apoi, afară,
Iar poarta se va-nchide iară,
Până când o să se-nsereze.
3 Poporul ţări-o să urmeze
Să se închine Domnului,
În zilele Sabatului
Şi de asemenea, apoi,
În zilele lunilor noi,
Căci merge-va, pentru-nchinare,
În faţa porţii la intrare.
4 Jertfele care se socot
A fi drept ardere de tot,
Care de domnitor sunt date –
Întotdeauna, în Sabate –
Sunt un berbec şi şase miei.
Fără cusur să fie ei.
5 În urmă, daru-acela care
O să îl dea pentru mâncare,
O efă trebuie-a avea
Şi pentru un berbec să-l dea.
Un dar de bună voie, el
Va da, de fiecare miel,
Iar la o efă, va avea,
Un hin de untdelemn să dea.
6 Iată ce o să dea apoi,
Când va fi ziua lunii noi:
Să dăruiască un viţel –
Fără cusur să fie el –
Cu un berbec şi şase miei;
Fără cusur să fie ei.
7 În urmă, daru-acele care
O să îl dea pentru mâncare,
De-o efă e, la un viţel.
La un berbec, este la fel;
Pentru un miel, să dăruiască
Atâta cât o să voiască,
Iar la o efă va avea
Un hin de untdelemn să dea.
8 Acela care o să fie
Drept domnitor, are să vie
Pe drumul tinzii cea pe care
Poarta de dinafar’ o are.
Tot pe acelaşi drum apoi,
Se va întoarce înapoi.
9 Când oamenii poporului
Au să se-nchine Domnului,
La sărbători, cel care vine
Ca Domnului să se închine,
Intrând prin poarta aşezată
Spre miazănoapte îndreptată,
După ce-o să se-nchine el,
Când va pleca omul acel
Are-a ieşi pe poarta care
Partea de miazăzi o are.
Însă acela care vine
Şi Domnului o să se-nchine,
Intrând prin poarta aşezată
Ce e spre miazăzi-ndreptată,
După ce-o să se-nchine el,
Când va pleca omul acel
Are-a ieşi prin poarta care
Partea de miazănoapte-o are,
Pentru că nu trebuie-apoi,
Să se întoarcă înapoi
Prin poarta ce o folosise
Când, să se-nchine, el venise,
Ci înainte se va duce,
Spre altă poartă să apuce.
10 Cel care este domnitor
Să intre cu al său popor
Şi-apoi, când va ieşi, la fel,
Să iasă-alăturea de el.
11 Când sărbătorile-au să vie
Şi praznice când au să fie,
Iată cum fi-va darul care
Trebuie dat pentru mâncare:
O efă e, la un viţel;
La un berbec, este la fel;
Pentru un miel, să dăruiţi
Atâta cât o să voiţi,
Iar la o efă să luaţi
Un hin de untdelemn să daţi.
12 Când domnitorul o să vrea,
O ardere de tot, să dea,
De bună voie, Domnului –
Spre slava şi spre cinstea Lui –
Sau dă o jertfă cu menire
De jertfă pentru mulţumire,
Să se deschidă, negreşit,
Poarta de către răsărit,
Iar el să-şi ducă, de îndat’,
Jertfa, ca-n ziua de Sabat.
După ce va ieşi afară,
Poarta se va închide iară.
13 O ardere de tot, apoi,
O să Îi daţi Domnului voi,
În fiecare zi. Astfel,
Îi veţi aduce câteun miel
De-un an, când zorii au să vie.
Mielul, fără cusur, să fie.
14 La el, va fi adăugat
Şi darul de mâncare dat.
A şasea parte să se ia,
Din efă, când o să se dea
Darul ce este rânduit.
Cu untdelemn va fi-nsoţit,
Căci dintr-un hin o să se ia
A treia parte, să se dea,
Spre-a se stropi, în acest fel,
Floarea făini-apoi, cu el.
Acesta este darul care
Trebuie dat pentru mâncare
Şi e o lege, să se ştie,
Care va ţine pe vecie,
Privind darul ce e adus
Şi-n faţa Domnului e pus!
15 În fiecare dimineaţă
Venită peste-a lumii faţă,
Veţi da un miel şi darul care
Este menit pentru mâncare,
La care trebuie, apoi,
Şi untdelemn să puneţi voi.
O ardere de tot să fie
Toate acestea, pe vecie.”
16 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Dacă cel care-i domnitor
Va da un dar, feciorilor,
Pe care el are să-l ia
Din moştenirea ce-o avea,
Darul acela o să fie
Al fiilor săi, pe vecie,
Ca o moşie căpătată,
Prin drept de moştenire dată.
17 Dar dacă el are să ia
Din moştenirea lui, să dea
Un dar, aceluia pe care,
Drept slujitor al său îl are,
Slujbaşul – darul – îl va ţine
Până la vremea-n care vine
Anul cel slobod, iar apoi,
Darul se-ntoarce înapoi,
La domnitor. Doar fiii lui,
Din moştenirea tatălui,
Putea-vor ca să stăpânească
Ceea ce au să dobândească.
18 Cel care este domnitor
Nu va lua de la popor,
Nimic din ce se dovedeşte
Cum că poporul stăpâneşte.
Nu-i va lua poporului,
Nimica, din moşia lui,
Ci tot ceea ce o să dea
Fiilor săi, are să ia
Numai din partea cea pe care
În stăpânire el o are,
Pentru ca nimeni, niciodat’,
Să nu fie îndepărtat
Din moştenirea lui. Mereu,
Rămâne-va poporul Meu,
Stăpân, astfel, pe-a lui moşie
Şi-nlăturat nu o să fie!”
19 M-a dus către intrarea-aflată
Chiar lângă poartă aşezată,
Şi-n sfintele odăi apoi
În acest fel ajuns-am noi.
Aste odăi ce-au fost sfinţite
Sunt, preoţilor, rânduite.
Odăile le foloseau
Cei cari în miazănoapte atau.
Un loc, văzut-am, când m-am dus,
Acolo-n spate, spre apus.
20 Atuncea, el a glăsuit:
„Locul pe care l-ai zărit
E locul dat preoţilor,
Spre-a fierbe carnea jertfelor
Ce au să aibă drept menire
De vină şi de ispăşire.
Şi darurile de mâncare
Ce le aduce fiecare,
În acel loc, coapte-au să fie.
În acest fel, n-au să mai vie
În curtea cea de dinafară,
Ca să sfinţească apoi, iară,
Întreg poporul adunat,
Prin darurile ce s-au dat.”
21 În urmă, el m-a luat iară
Şi-n curtea cea de dinafară,
După aceea, am fost dus
Şi ca să trec, eu am fost pus,
Pe lângă colţurile care –
Patru la număr – ea le are.
În felu-acesta, am văzut
Precum că curtea a avut
Încă o curte aşezată,
La fiecare colţ aflată.
22 În cele patru colţuri care
Le avusese curtea mare,
Sunt alte curţi înşiruite,
Curţi care fost-au despărţite.
Treizeci de coţi aveau, lăţime
Şi patruzeci de coţi, lungime.
Toate doar o măsură-aveau
Şi-a fi în colţuri se vădeau.
23 Curţile-acelea, negreşit,
Tot câte patru s-au brodit
De câte-un zid înconjurate.
Mai multe vetre-au fost aflate
Chiar la piciorul zidului –
Pentru gătit – în jurul lui.
24 El mi-a vorbit apoi: „Să ştii
Că astea sunt bucătării.
Aici, cei care se vădesc
În slujba casei, trebuiesc
Să fiarbă carnea jertfelor
Aduse de către popor.”