1 Am fost luat şi dus apoi,
La uşa casei, înapoi.
Şi iată că eu am privit
La pragul casei şi-am zărit
O apă care se scurgea
De sub al ei prag şi venea
Din partea-n răsărit aflată,
Căci casa fost-a aşezată
Cu faţa către răsărit.
Apa aceea a ieşit
Din partea dreaptă şi-apoi ea
Către altar se prelingea,
Spre partea lui ce se vădeşte,
În miazăzi, că se găseşte.
2 M-a scos prin poarta cea aflată
În miazănoapte aşezată.
Pe-afară-apoi, am ocolit
Spre poarta de la răsărit.
Şi iată, apa se zărea
Din partea dreaptă că venea.
3 Când omu-acela a pornit
Spre partea de la răsărit,
În a lui mână a luat
Măsura pentru măsurat.
O mie coţi, eu am văzut
Cum măsurat-a şi-am trecut
Prin apa care se vădea
Că pân’ la glezne îmi venea.
4 Apoi, o mie coţi, la fel,
A măsurat omul acel
Şi-n urmă iarăşi m-a făcut,
Prin apă ca să fi trecut,
Iar apa ‘ceea se vădea,
Pân’ la genunchi că îmi venea.
Apoi, o mie coţi, la fel,
A măsurat omul acel
Şi iar prin apă m-a trecut.
Când am intrat, eu am văzut
Că apa ‘ceea se vădea,
Până la şolduri că-mi venea.
5 Apoi, o mie coţi, la fel,
A măsurat omul acel
Şi-atunci era un râu pe care,
Nu-l puteam trece în picioare,
Cu apă-adâncă şi socot
Că puteam trece doar înot.
Râul acela, am văzut
Că nu putea a fi trecut.
6 După aceea, m-a privit
Şi-n felu-acesta mi-a vorbit:
„Văzut-ai, fiu al omului?”
Apoi, pe malul râului,
M-a dus din nou. Când m-am uitat
7 Eu, mulţi copaci, am observat,
Pe malurile râului,
Pe ambele părţi ale lui.
8 După aceea, mi-a vorbit:
„Află dar că spre răsărit
Curge această apă care
Trece prin câmp şi-ajunge-n mare,
Iar ale mării ape, toate,
De astă apă-s vindecate.
9 Astfel, orice făptură vie
Care se mişcă şi-o să fie
Prin locurile ce-s aflate
Lângă acest râu aşezate,
Are să poată să trăiască.
Mulţi peşti au să se mai găsească,
Mereu, în apa râului.
Pe unde trece, apa lui
Are să deie sănătate
La apele în cale-aflate.
Oriunde-ajunge râu-acel,
Viaţă, are să deie el.
10 Pescarii au să se adune
Pe ale lui maluri. Vor pune
Mreje, din En-Ghedi-ncepând,
La En-Eglaim ajungând.
Soiuri de peşti, nenumărate,
În acel râu, vor fi aflate,
Căci fi-vor soiurile lor,
Precum sunt peştii mărilor –
Precum sunt peşti-aceia cari
Erau ai mării celei mari –
Şi vor fi-n număr foarte mare
Peştii pe care râu-i are.
11 Mlaştini şi gropi, nenumărate,
Nu au să fie vindecate,
Căci sunt lăsate ca să cadă
Toate acestea, sării, pradă.
12 Dar lângă apa râului,
Pe toate malurile lui,
Pomi roditori, doar, au să crească.
Frunza n-o să le veştejească,
Iar roada lor nu se sfârşeşte.
În orice lună, se vădeşte,
Precum că ei vor da, apoi,
Alte şi alte roade noi,
Căci tot mereu, udaţi ei sânt,
De apa din Locaşul sfânt.
Ceea ce au ei să rodească,
Drept hrană, are să slujească,
Iar frunzele lor se vădesc
Că pentru leac se folosesc.”
13 Aşa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu:
„Iată dar, ce fel de hotare,
Ţara, ce o-mpărţesc Eu, are.
La seminţiile aflate –
Cari doisprezece sunt de toate –
În Israel, le dăruiesc
Ţara, căci ele-o moştenesc.
Iosif este acela care,
La două părţi din ea, drept are.
14 Voi toţi aveţi să o primiţi,
Şi voi o să o stăpâniţi,
Aşa cum am jurat, odată –
Ţinându-Mi mâna ridicată,
În faţa celora pe care,
Al vostru neam, părinţi, îi are –
Că dată are să le fie,
Această ţară, pe vecie.
Deci ţara – fără îndoială –
O să vă cadă la-mpărţeală,
Pentru că ea are menire
De-a fi a voastră moştenire.
15 Iată hotarele pe care,
Ţara, ce o primiţi le are:
Hotarul care se găseşte
În miazănoapte, se porneşte
Din malul mării. Firul lui
Urmează al Hetlonului
Cale şi la Ţedad soseşte.
16 Hamatul, el îl întâlneşte;
Berota iese-n calea lui,
Ţinutul Sibraimului –
Dinspre hotarul aşezat
Între Damasc şi-ntre Hamat –
Haţerul-Haticonului,
Spre graniţa Havranului.
17 Hotarul pleacă de la mare,
Pân’ la Haţer-Enon. În zare,
Avea-va-n miazănoaptea lui,
Hotarele Damascului,
Ţafonului şi – totodat’ –
Hotarul cel de la Hamat.
Aceasta-i graniţa pe care
Partea de miazănoapte-o are.
18 În partea de la răsărit,
Unde Havranul e găsit
Şi cu Damascul şi – la fel –
E Galaad şi Israel,
Hotar, Iordanul o să fie.
Acest hotar are să vie
Din miazănoapte, negreşit,
Mergând până la răsărit,
Căci trebuie acest hotar
S-ajungă până la Tamar.
Acesta este stabilit
A fi hotar în răsărit.
19 În miazăzi, un alt hotar
O să pornească din Tamar,
Până la apele chemate
„Meriba”, în Cades aflate,
Până la râul cel pe care,
Egiptul, drept hotar, îl are,
Şi va ajunge-a fi oprit
De malul mării, negreşit.
Ăsta-i hotarul cel pe care
Partea de miazăzi îl are.
20 Hotarul care va fi pus
În partea de către apus,
Făcut e de marea cea mare,
Până la locul cel în care
Hotarul merge spre Hamat.
Ăsta-i hotaru-n apus dat.
21 Ţara aceasta, între voi,
Aveţi să o-mpărţiţi apoi,
Pe seminţiile pe care
Neamul lui Israel le are.
22 Ca moştenire s-o-mpărţiţi
Şi sorţii să îi folosiţi
Pentru-a alege între voi
Şi între-acei străini apoi,
Care-s aflaţi pe-al vost’ pământ
Şi în al vostru mijloc sânt,
Având copii. Pe ei, să ştiţi,
Drept băştinaşi să îi priviţi,
Între copiii cei pe care
Neamul lui Israel îi are.
23 Să-i daţi, astfel, străinului,
Să aibă moştenirea lui,
În seminţia cea în care
Va avea loc de aşezare” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu.