1 „De-aceea, azi, vă îndemn eu –
Cari, pentru Domnul, sunt, mereu,
Întemniţat – să încercaţi,
În vrednic chip, să vă purtaţi
De-acum, pentru acea chemare,
Ce aţi primit-o fiecare.
2 Smerenie, vreau să arătaţi
Şi cu blândeţe, vă purtaţi;
De-asemenea, fiţi răbdători,
Precum şi îngăduitori
Unii, cu alţii; să vădiţi,
În acest fel, că vă iubiţi.
3 Prin legătura păcii – voi –
Unirea Duhului apoi,
Doresc, mereu, să căutaţi
Ca între voi să o păstraţi.
4 Este un singur trup vădit,
Şi-un singur Duh doar, negreşit,
Precum şi voi aţi fost chemaţi
La o nădejde doar, dragi fraţi.
5 Un singur Domn, să ştiţi dar voi,
Precum că este, pentru noi;
Avem numai un singur crez
Şi este numai un botez.
6 De-asemenea, vă mai spun eu,
Că este-un singur Dumnezeu;
Acela – să ştiţi, fraţilor –
Că este Tatăl tuturor,
E mai presus de toţi aflat,
Prin toţi lucrează, ne-ncetat,
Fiind aflat în toţi, mereu:
Acesta este Dumnezeu.
7 Dar fiecare dintre noi
Ar trebui ca mai apoi,
Să aibă partea lui de har,
După al lui Hristos, sfânt, dar.
8 De-aceea, mai demult, s-a zis
Şi, în Scripturi, apoi, s-a scris,
Precum că „El, sus, S-a urcat,
Robia, roabă, a luat,
Şi-n urmă – daruri – a venit,
La oameni, de a împărţit.”
9 Întreb, acum, pe fiecare:
Ce poate să arate, oare,
Aste cuvinte – „S-a suit” –
Dacă nu faptul, întărit,
Că pogorât-a, ne-ndoios,
Întâi, în părţile de jos,
Ale pământului? Astfel,
10 Cel ce S-a pogorât e-Acel
Cari, peste ceruri, S-a suit,
Să umple totul, negreşit.
11 Prin El – să ştiţi dragii mei fraţi –
Unii, apostoli, sunt lăsaţi,
Alţii proroci, alţii păstori,
Evanghelişti şi-nvăţători,
12 Spre-a sfinţilor desăvârşire,
Pentru lucrarea de slujire
Prin care trebuie zidit
Al lui Hristos trup, împlinit
13 Atuncea, când vom fi uniţi
Cu toţii şi desăvârşiţi,
Doar într-o singură credinţă
Şi-ntr-o deplină cunoştinţă
A Fiului lui Dumnezeu;
Atuncea numai – vă spun eu –
Vom fi ajunşi la acea stare –
Deosebită – de om mare,
La plinătate, în statură,
După a lui Hristos măsură.
14 Atunci, copii, n-o să mai fim
Şi nici nu o să mai plutim,
Încoace-ncolo, tulburaţi
Şi, de învăţături purtaţi –
Prin viclenia unora
Şi şiretenia altora –
Cari ştiu a folosi, din fire,
Mijloacele de amăgire;
15 În adevăr crezând apoi –
Şi-n dragoste – să creştem noi,
S-atingem Capul Cel de Sus,
Adică pe Hristos Iisus.
16 Din El, tot trupul, închegat
Şi prin încheieturi legat,
Primeşte creşterea de care,
Simte nevoie fiecare,
După măsura potrivită
Cu acea parte anumită
Şi doar după a ei lucrare,
Pe care-o are fiecare,
Încât, în dragoste, zidit
E mădularul, negreşit.
17 Iată, acuma, ce doresc,
În Domnul, să mărturisesc:
Să nu trăiţi, cumva, şi voi,
Precum trăiesc păgâni-apoi –
Doar în deşertăciunea care,
Din gândurile lor, răsare –
18 Având o minte-ntunecată
Care, străină, se arată,
De viaţa lângă Dumnezeu,
Din pricina vălului greu
Al neştiinţei, ce-a venit
Când inima li s-a-mpietrit.
19 Iată că ei – cum am văzut –
Orice bun simţ şi l-au pierdut
Şi s-au dedat la desfrânare,
Fără să aibă vreo mustrare,
Căci săvârşesc, cu lăcomie,
Mereu, orice necurăţie.
20 Dar, în Hristos, când aţi intrat,
Voi, nu aşa, aţi învăţat.
21 Dacă, măcar, L-aţi auzit,
Atuncea ştiţi că-i potrivit
Cu adevăru-aflat în El,
Să faceţi dar, în aşa fel,
După cum fost-aţi învăţaţi:
22 Adică să vă dezbrăcaţi
De viaţa voastră, din trecut,
De omul vechi ce l-aţi avut –
Cari dus se lasă, în vâltoare,
După o poftă-nşelătoare –
23 Şi-n duhul minţi-apoi, să ştiţi,
Necontenit, să vă-nnoiţi,
24 Iar omul nou, să îl luaţi,
Cu el, ca să vă îmbrăcaţi;
Căci omul nou este făcut
În chipul, bine cunoscut,
Cari este al lui Dumnezeu,
Având sfinţenia sa, mereu,
Şi o neprihănire-a lui,
Ce-s ale adevărului.
25 De-aceea, vreau să încercaţi
Ca, de minciuni, să vă lăsaţi,
„Şi fiecare dintre voi,
Să spună adevăru-apoi,
Aproapelui”, căci noi dorim
Ca, mădulare, să ne fim,
Unii la alţii. Iată, vreau,
26 Încă un sfat, să vă mai dau:
„Vă mâniaţi, dar vă feriţi,
Mereu, să nu păcătuiţi”,
Ci să vă fie trecătoare
Mânia; razele de soare
Să nu apună, peste ea,
27 Căci astfel, n-o să i se dea,
Nici un prilej, diavolului,
Să facă, după voia lui.
28 Acela care a furat,
Să nu mai fure, niciodat’,
Ci, mai degrabă, să lucreze
Ca astfel, să se-ndestuleze,
Şi să îi dea ajutorare
Şi celui care, lipsă, are.
29 Nici un cuvânt, care-i stricat,
Să nu mai iasă, niciodat’,
Din gura voastră. Când vorbiţi,
Doar lucruri bune să rostiţi,
Spre a-i zidi pe-aceia care
Vor asculta – din întâmplare –
Cuvântul vostru; astfel dar,
Au să primească şi ei, har.
30 Pe Duhul Sfânt, dragii mei fraţi,
Vă rog, să nu Îl întristaţi,
Căci voi, cu El – după cum ştiţi –
Sunteţi, acum, pecetluiţi,
Pentru o zi anume, care
E ziua de răscumpărare.
31 Încă odată, vă voi spune:
Să piară orice-amărăciune,
Orice iuţime, dintre voi,
Mânie, sau strigări apoi,
Şi orice fel de clevetire,
Sau răutăţi, ce ţin de fire.
32 Voi – dimpotrivă – vreau să fiţi
Buni, între voi; să vă iubiţi
Şi milă să vă arătaţi.
Unul pe altul, vă iertaţi,
Aşa cum, prin Hristos, mereu,
Aţi fost iertaţi, de Dumnezeu.”