1 „Pilda lui Dumnezeu, dragi fraţi,
Necontenit, să o urmaţi,
Aşa precum voi bine ştiţi,
Că fac copiii, prea iubiţi.
2 Trăiţi în dragoste apoi,
Cum ne-a iubit Hristos, pe noi,
Încât, pe Sine, El S-a dat,
Spre a plăti al nost’ păcat,
Asemenea unui „prinos,
Drept jertfă, de un bun miros”,
Adusă pentru Dumnezeu.
3 Iată ce sfat, vă mai dau eu:
Curviile, necurăţia
Şi, totodată, lăcomia
După avere, să dispară!
De-acuma, daţi-le afară,
Şi arătaţi a fi cuminţi,
Cum se cuvine unor sfinţi.
4 Să nu se-audă, între voi,
Nici un cuvânt porcos apoi,
Nici vorbele nechibzuite,
Nici glume proaste, dovedite
Necuviincioase; folosiţi,
Cuvinte, ca să mulţumiţi
Lui Dumnezeu, în toate dar.
5 Ştiţi bine că nici un curvar,
Nici omul care e stricat,
Sau cel care este mânat
De lăcomia lui cea mare,
Nici cine-aduce închinare
La idoli, nu poate să fie
Moştenitor, la-mpărăţie,
Alăturea de Dumnezeu
Şi de Iisus Hristos, mereu.
6 Seamă luaţi dar, bine, voi,
Ca vorbele deşarte-apoi,
Să nu vă-nşele, căci se ştie,
Că a lui Dumnezeu mânie,
Cade pe cei ne-ascultători.
7 De-aceea, fiţi prevăzători
Şi nu vă întovărăşiţi,
Cu cei pe cari, astfel, îi ştiţi.
8 Odinioară, voi eraţi
În întuneric, dar azi, staţi –
În Domnul nostru – în lumină,
Liberi fiind, de orice vină.
Deci, ca nişte copii umblaţi,
Cari ai luminii sunt, dragi fraţi.
9 Iată ce roade au fost date,
De-astă lumină: bunătate,
Neprihănire, după care,
Doar adevărul, loc, îşi are.
10 E datoria orişicui,
Să facă voia Domnului;
De-aceea, vreau să cercetaţi
Ceea ce-i place Lui, dragi fraţi.
11 Vreau să evite fiecare,
Lucrările neroditoare,
Ale-ntunericului; voi,
Doar, osândiţi-le apoi.
12 Este ruşine să rostesc
Tot, ce-n ascuns, ei săvârşesc.
13 Aceste lucruri, făptuite,
Sunt, de lumină, osândite
Şi fără nici o îndoială,
O să le deie la iveală,
Pentru că doar lumina poate,
Să le dezvăluie, pe toate.
14 De-aceea zic: „Deşteaptă-te
Tu, care dormi, şi scoală-te,
Dintre cei morţi, căci luminat,
Vei fi tu, de Hristos, îndat’.”
15 Băgaţi de seamă, cum umblaţi,
Şi înţelepţi vă arătaţi.
16 Răscumpăraţi vremea, căci ele,
Adică zilele, sunt rele.
17 De-aceea, pricepuţi să fiţi,
Pentru ca, ne-ncetat, să ştiţi
Care e voia Domnului.
18 Să nu vă prindă-n mreaja lui,
Vinul, ca să vă îmbătaţi,
Căci acest lucru – nu uitaţi –
Este chemat „destrăbălare”.
Fiţi plini de Duh dar, fiecare.
19 Cu psalmi, să învăţaţi apoi,
Ca să vorbiţi voi, între voi;
Cântări de laudă, să ştiţi –
În vorbe – ca să folosiţi.
Cântări duhovniceşti cântaţi
Şi laude să-I înălţaţi –
Din inimă – lui Dumnezeu.
20 Aduceţi mulţumiri, mereu,
Tatălui nostru, Cel de Sus,
În sfântul Nume-al lui Iisus.
21 În frica lui Hristos apoi,
Supuşi să fiţi voi, între voi.
22 Vreau să vă spun – nevestelor –
Supuse fiţi, bărbaţilor
Pe cari, drept soţi, voi îi aveţi,
Precum, Domnului, Îi sunteţi;
23 Căci soţul oricărei femei,
Este privit, drept cap al ei,
Aşa precum, neîndoios,
Cap al Biserici-i Hristos,
Mântuitorul trupului.
24 Şi după cum supusă, Lui,
Este Biserica, şi voi –
Nevestelor – să ştiţi apoi,
Supuse să vă arătaţi,
În toate, la ai voşti’ bărbaţi.
25 Bărbaţilor, şi voi să ştiţi,
Nevestele, să vă iubiţi,
Cum şi Hristos adevereşte
Bisericii, că o iubeşte,
Prin faptul că El, pentru ea,
A ştiut, jertfă, să Se dea,
26 Ca să sfinţească, negreşit,
Ceea ce-ntâi a curăţit
Printr-un botez, în apă, dat,
Şi prin Cuvântul arătat,
27 Vrând ca Biserica să vie,
În faţa Lui, şi-apoi să fie,
Mereu, slăvită şi curată –
Fără de zbârcituri, sau pată –
Ci sfântă, mai presus de fire,
Şi plină de neprihănire.
28 Toţi soţii au să trebuiască,
Nevestele, să îşi iubească,
La fel ca trupurile lor.
Cine-şi iubeşte – fraţilor –
Nevasta, vreau să ştie bine,
Că se iubeşte chiar pe sine.
29 Căci nimenea nu s-a văzut
Să-şi fi urât trupul avut,
Ci dimpotrivă, îl hrăneşte
Şi cu blândeţe-l îngrijeşte,
Cum a iubit Hristos apoi,
Biserica. Să ştiţi că noi
30 Suntem cu toţii mădulare,
Pe care, trupul Său le are.
Carne suntem, din carnea Lui,
Şi os, din osul Domnului.
31 De-aceea „omul va lăsa,
Pe tatăl şi pe mama sa,
Se va lipi de-a lui soţie
Şi-un trup, cei doi, doar au să fie.”
32 Mărturisesc, la fiecare,
Că taina asta este mare –
(Vorbesc despre Hristos, cu voi,
Şi de Biserică apoi.)
33 Încolo, fiecare-i bine,
Asemenea ca şi pe sine,
Să îşi iubească soaţa lui;
Vreau ca soţia, soţului,
Să se supună, ne-ncetat,
Şi să se teamă de bărbat.”