2
Iată-i pe cei care scăpară
Şi cari – în a lui Iuda ţară –
Din Babilon s-au întors iar.
Pe-aceştia, Nebucadenţar,
Care fusese împărat,
În Babilon i-a strămutat.
Când a plecat Zorobabel,
A mers şi Iosua cu el,
Neemia şi cu Seraia,
Cu Mardoheu şi Reelaia.
Bilşan, apoi, i-a mai urmat;
Mispar s-a mai alăturat
Şi cu Bigvai şi cu Rehum.
Baana i-a-nsoţit la drum.
Iată bărbaţii cei pe care,
Neamul lui Israel îi are:
Sunt ai lui Pareoş copii,
De toţi – în număr – două mii
O sută şaptezeci şi doi.
Ai lui Şefatia apoi,
Trei sute şapte’şidoi erau;
Ai lui Arah feciori urmau,
Cari şapte sute-s număraţi
Şi şapte’şicinci; ei sunt urmaţi
De-ai lui Pahat-Moab copii,
Dintre ai lui Iosua fii
Şi-ai lui Ioab. Ei se vădeau
Că-n număr două mii erau
Şi cu opt sute doisprezece,
Cari erau gata ca să plece.
Erau ai lui Elam copii,
O mie două sute fii,
La care s-au adăugat
Cincizeci şi patru, de îndat’.
Fiii lui Zatu îi urmau
Cari nouă sute se vădeau
Şi patruzeci şi cinci. Urmară
Ai lui Zecai fii. Când plecară,
În număr, se vădiră deci,
La şapte sute şi şaizeci.
10 Fiii lui Bani-au fost apoi,
La şase sute patru’şidoi.
11 Ai lui Bebai fii, după ei,
Sunt şase sute două’şitrei.
12 O mie două sute-apoi –
Şi încă douăzeci şi doi –
Erau ai lui Azgad copii.
13 Adonicam şi ai săi fii
Sunt şase sute şaizeci şase,
14 Iar două mii cincizeci şi şase
Fuseseră aceia care
Bigvai, urmaşi, în lume-i are.
15 Cei cari ai lui Adin erau,
La patru sute se vădeau;
La ei s-au mai adăugat
Cincizeci şi patru, de îndat’.
16 Ai lui Ater feciori urmară –
Din Ezechia se-ntrupară –
Şi-n număr ei se dovedeau
Că nouăzeci şi opt erau.
17 Ai lui Beţai fii sunt şi ei
Trei sute douăzeci şi trei.
18 Fiii lui Iora, când să plece,
Erau o sută doisprezece.
19 Ai lui Haşum fii – după ei –
Sunt două sute două’şitrei.
20 După aceştia, aşadar,
Veniră fiii lui Ghibar,
Cari nouă’şicinci s-au dovedit.
21 În urma lor au mai venit
Fiii lui Betleem: sunt ei
O sută douăzeci şi trei.
22 De la Netofa mai plecase
O ceată de cincizeci şi şase
De inşi, care a fost urmată
23 De-o altă ceată, adunată
Din Anatot. Cei ce-o formau,
O sută două’şiopt erau.
24 Fiii lui Azmavet, apoi,
Erau toţi, patruzeci şi doi.
25 Cei ce veniră după ei
Sunt şapte sute patru’şitrei.
Din Chiriat-Arim erau,
Din Chefirei alţii veneau,
În timp ce unii se vădiră
Precum că din Berot sosiră.
26 Fiii pe care îi avea
Rama – atuncea – şi Ghibea,
La şase sute s-au vădit
Şi două’şiunu, negreşit.
27 De la Micmaş s-au strâns apoi,
O sută douăzeci şi doi.
28 La două sute două’şitrei
De inşi veniră după ei,
Căci din Betel se adunară,
Precum şi de la Ai. Urmară
29 Fiii lui Nebo mai apoi,
Care au fost cincizeci şi doi.
30 Ceata lui Magbiş numărase
O sută şi cincizeci şi şase.
De fii, pe care i-au urmat
31 Ai lui Elam copii, de-ndat’.
Erau ai lui Elam copii
O mie două sute fii,
La care s-au adăugit
Cincizeci şi patru, negreşit.
32 Ai lui Harim fii au fost deci,
La trei sute şi douăzeci.
33 Fiii lui Lod au mai plecat,
Ai lui Hadid i-au mai urmat
Şi ai lui Ono, la sfârşit.
De toţi, în număr, s-au vădit
Că-s şapte sute două’şicinci,
34 Iar trei sute şi patru’şicinci
Au fost cei care se vădeau
Că de la Ierihon veneau.
35 Erau toţi ai lui Sena fii,
Atunci, în număr de trei mii
Şi şase sute şi treizeci.
36 Cei care îi urmară, deci,
Sunt preoţi. Unii se trăgeau
Din Iehoiada sau ieşeau
Din Iosua. Oameni-acei
Sunt nouă sute şapte’şitrei.
37 Ai lui Imer feciori apoi,
O mie şi cincizeci şi doi.
38 Apoi ai lui Paşhur copii,
O mie două sute fii
Şi patru’şişapte se vădeau.
39 Ai lui Harim feciori urmau:
De toţi erau şaptesprezece,
Care au fost gata să plece.
40 Apoi Leviţii au urmat.
Acei care s-au întrupat
Din Iosua, din Cadmiel
Şi din Hodavia – la fel –
În număr ei s-au dovedit
Că-s şapte’şipatru, negreşit.
41 Toţi cântăreţii ce-au plecat –
Cari din Asaf s-au întrupat –
O sută două’şiopt erau.
42 Fiii de uşieri urmau:
Ai lui Ater şi-ai lui Şalum,
Talmon, Acub, Şobai, precum
Şi-ai lui Hatita, negreşit.
O sută-n număr s-au vădit,
La care s-au adăugat
Treizeci şi nouă, de îndat’.
43 Iată slujbaşii Templului:
Aceştia sunt feciorii lui
Ţiha, Hasufa, Tabaot.
Urmară alţii care tot
La Templu slujitori erau
44 Şi-ai lui Cheros fii se vădeau.
Erau ai lui Siaha fii,
Precum şi-ai lui Padon copii.
45 Ai lui Lebana mai erau,
Ai lui Hagaba se vădeau
Şi-ai lui Acub. Printre-aceşti fii,
46 Erau şi-ai lui Hagab copii;
Ai lui Hanan feciori erau,
Iar alţii, din Şamlai, ieşeau.
47 Unii de la Ghidel veniră,
Iar alţii din Gahar ieşiră.
Unii de la Reaia vin,
48 Iar alţii sunt de la Reţin.
De-ai lui Necoda fii erau,
Iar alţii din Gazam ieşeau.
49 Unii din Paseah veniră,
Iar alţii din Besai ieşiră.
Unii din ei s-au dovedit
Ieşiţi din Uza, negreşit,
50 Din Asna şi din Mehunim
Şi-asemenea din Nesufim;
51 Ai lui Bacbuc fii se vădeau,
Ai lui Hacufa mai erau
Şi-asemenea ai lui Harhur.
52 Alţii, veniţi de primprejur,
Ai lui Baţlut feciori erau,
Sau din Mehida se trăgeau.
Alţii din cei care veniră
Fii ai lui Harşa se vădiră.
53 Alţii din Barcos au ieşit,
Sau din Sisera au venit.
Unii erau ai lui Tamah,
54 Hatifa şi-ai lui Neţiah.
55 Iată-i pe fiii ce-i aveau
Cei cari la Solomon robeau:
Uni-s ai lui Sotai copii;
Lui Soferet alţi-i sunt fii.
Mulţi din Peruda se-ntrupau;
56 Alţii din Iala se trăgeau;
Unii de la Darcon veniră,
Iar alţii din Ghidel ieşiră,
57 Sau din Hatil, Şefatia;
O altă ceată se trăgea
Din Pocheret-Haţebaim.
Alături lor, îi mai găsim,
Pe-aceia care se vădeau
Că ai lui Ami fii erau.
58 Ai Templului sfânt, slujitori,
Precum şi-ai robilor feciori –
Care de Solomon ţineau –
Trei sute nouă’şidoi erau.
59 Iată-i pe cei care-au venit
Din Tel-Melah, sau au sosit
Din Tel-Haraşa, ori vădeau
Că din Cherub-Adan erau,
Sau sunt din Imer, de ţinut.
Aceştia toţi nu au putut
A dovedi, în nici un fel,
Precum că sunt din Israel.
60 Ei sunt ai lui Delaia fii,
Sunt ai lui Tobia copii
Şi-ai lui Necoda. Toţi, apoi,
Sunt şase sute cincizeci’doi.
61 Dintre cei care se dădeau
Fiii ai preoţilor, erau:
Cel cari Habaia s-a chemat;
Hacoţ, pe-acesta, l-a urmat
Şi Barzilai – acela care,
O fată, drept nevastă, are,
Din cele care se vădeau
Precum că tată îl aveau
Pe Barzilai, pe-acela care
În Galaad, casa, îşi are.
Nume s-a dat bărbatului,
După cel al nevestei lui.
62 Oameni-aceşti şi-au căutat
Spiţa de neam, dar n-au aflat
Nimic în cartea spiţelor,
În ce priveşte neamul lor.
63 Astfel, cel ce-a fost aşezat
Drept dregător, nu i-a lăsat
Ca – de atuncea înainte –
Să mai mănânce lucruri sfinte,
Până când unul din preoţi
Avea să-ntrebe, pentru toţi –
Ca să se ştie – pe Urim
Şi de asemeni, pe Tumim.
64 Oamenii strânşi în adunare,
Erau în număr foarte mare,
Adică patru’şidouă mii
Şi trei sute şaizeci de fii.
65 Roabe şi robi îi însoţeau,
Cari şapte mii se dovedeau,
La care s-au adăugat
Trei sute treizeci’şapte-ndat’.
Şi cântăreţi erau cu ei –
Adică între robi-acei –
Cari două sute se vădeau.
66 De-asemenea, cai mulţi, aveau.
La şapte sute-s cai-acei
Şi treizeci’şase; după ei,
Şi mulţi catâri au folosit,
Cari două sute s-au vădit;
La ei s-au mai adăugat
Alţi patruzeci şi cinci, de-ndat’.
67 Cămile au mai folosit,
Cari patru sute s-au vădit;
La ele s-au adăugat
Încă treizeci şi cinci, de-ndat’.
Măgari apoi, mai folosiră,
Cari şase mii se dovediră
Şi şapte sute douăzeci,
Pe-ale pustiului poteci.
68 Unii – dintre aceia cari
Peste familii sunt mai mari –
Când la Ierusalim sosiră,
De bună voie dăruiră
Mari daruri, Casei Domnului,
Căci au dorit ca Templul Lui
Să fie, iarăşi, aşezat
Pe locu-n care-a fost odat’.
69 La visterie, fiecare –
După puterea ce o are –
Pentru lucrare-a dăruit
Atât cât şi-a îngăduit.
Darici de aur au fost daţi,
Iar când toţi fost-au număraţi,
Erau şaizeci şi una mii.
S-au adunat, apoi, cinci mii
De mine, care se vădeau
Precum că din argint erau.
Haine de preoţi au fost date,
Cari la o sută-s numărate.
70 Întreg soborul de preoţi
Şi-asemenea Leviţii toţi,
Cu cântăreţi, cu uşieri,
Cu slujitori şi cu străjeri
Şi cu întregul lor popor
S-au aşezat în ţara lor,
Stând în cetăţile pe care,
Ţara lui Israel le are.