1 Iată-i acum, pe-aceia cari,
Peste familii sunt mai mari,
Care – cu mine – au plecat
Din Babilon, când împărat
Fusese Artaxerxe, pus.
2 Din Fineas, cel care s-a dus,
Gherşom fusese. Apoi cel
Din Itamar, e Daniel.
Din ai lui David fii, venea
Cel cari, Hatuş, drept nume-avea.
3 Au mai venit fiii pe care
Şecania, urmaşi, îi are.
Din ai lui Pareoşi copii,
Dintre-ai lui Zaharia fii,
O sută cincizeci de bărbaţi
Au fost, atuncea, adunaţi.
4 Din fiii care-i zămislise
Pahat-Moab, cel ce venise
Elioenai era – cel care,
Pe Zaharia, tată-l are.
Cu el fuseseră-adunaţi,
La două sute de bărbaţi.
5 Din fiii lui Şecania,
Acela cari ne însoţea
Era chemat Iahaziel,
Care, alăturea de el –
Atunci – avuse adunaţi,
Trei sute dintre ai lui fraţi.
6 Din fiii lui Adin, venea
Acela care se numea
Ebed. El e acela care,
Pe Ionatan, părinte-l are
Şi-avea în juru-i adunaţi –
Atuncea – cincizeci de bărbaţi.
7 Din fiii lui Elam, venea
Acela care se numea
Isaia. El e-acela care,
Pe-Atalia, părinte-l are
Şi-avea în juru-i adunaţi –
Atuncea – şaizeci de bărbaţi.
8 A mai venit Zebadia,
Din fiii lui Şefatia;
Al său părinte-i Micael.
Oamenii cari erau cu el,
În mare număr se vădeau,
Căci ei optzeci de mii erau.
9 Cel care, din Ioab, venea,
Era chemat Obadia.
Al său părinte-i Iehiel.
Bărbaţii care-au mers cu el –
Care erau gata să plece –
Sunt două sute optsprezece.
10 Din oamenii lui Şelomit,
Acela care a venit
E fiu al lui Iosifia.
Alăturea de el avea
O sută şaizeci de bărbaţi,
Care erau dintre-ai lui fraţi.
11 Veni şi Zaharia, care,
Părinte, pe Bebai, îl are.
El, douăzeci şi opt bărbaţi,
Avea în juru-i adunaţi.
12 De la Azgad, e Iohanan,
Al cărui tată-i Hacatan.
Cu el avea o sută zece
Bărbaţi, fiind gata să plece.
13 Iată-i pe cei care, de neam,
Sunt dintre-ai lui Adonicam:
Elifelet, cu Ieiel
Şi cu Şemaia după el.
Erau şi şaizeci de bărbaţi
Care de ei sunt adunaţi.
14 Apoi, din fiii lui Bigvai,
Erau Zabud şi cu Uiai.
În număr, şaptezeci erau
Bărbaţii care-i însoţeau.
15 Am aşezat tabăra mea,
Lângă un râu care curgea
Către Ahava. Ne-am oprit,
Acolo, şi am poposit
Trei zile-n şir. Am căutat –
În tot poporul adunat –
Preoţi, însă nu am găsit
Pe nimenea de neam Levit.
16 Soli am trimis, ca să îi cer
Pe căpetenia Eliezer,
Iarib, Şemaia, Elnatan,
Pe Zaharia şi Natan,
Pe Meşulam, pe Ariel
Şi Elnatan. Apoi – la fel –
Pe Ioiarib l-am mai chemat,
Fiind de Elnatan urmat.
Aceşti doi oameni se vădeau
Precum că-nvăţători erau.
17 La Iod, cel care locuia –
Atuncea – la Casifia,
Pe aceşti oameni i-am trimis
Şi prin ale lor guri i-am zis
Să îmi trimită slujitori –
Dintre ai săi locuitori –
Pe cari, la Casa Domnului,
Să-i aşezăm în slujba Lui.
18 Prin bunătatea cea pe care
Al nostru Dumnezeu o are,
Pe Serebia l-am primit
Cari om cu minte s-a vădit.
Fiul lui Mahli se vădea,
Lui Levi şi de-asemenea
Era fiu al lui Israel.
Atuncea, au venit cu el –
În tabără – şi alţi bărbaţi:
De toţi sunt optsprezece fraţi.
19 Haşabia a mai venit,
Pe cari Isaia l-a-nsoţit.
Isaia e acela care,
Părinte, pe Merari-l are.
Cu el, ai săi fraţi se aflau,
Cari douăzeci se dovedeau.
20 Din slujitorii cei pe care
Templul, în slujba sa, îi are,
Veniră mulţi. În număr deci,
Sunt două sute douăzeci.
De către David – şi cei cari
S-au dovedit a fi mai mari
Când el fusese la domnie –
Aleşi au fost ei, ca să fie
În slujbă puşi, la fraţii lor,
Din ramura Leviţilor.
În slujbă fost-au aşezaţi,
Fiind pe nume-apoi chemaţi.
21 Acolo unde-am poposit –
Lângă Ahava – am vestit
Un post ‘naintea Domnului,
Pentru smerire-n faţa Lui,
Ca să-I putem cere apoi –
Pentru copii şi pentru noi –
Alăturea ca să ne fie,
Când vom porni-n călătorie.
22 Eu, de ruşine, n-am putut,
O oaste ca să fi cerut
De la-mpărat, ca să ne fie
Drept pavăză-n călătorie,
Căci împăratului, chiar eu
I-am spus: „Mâna lui Dumnezeu
Îl ocroteşte pe cel care
Îl caută fără-ncetare,
Însă mânia Lui loveşte
În cel care Îl părăseşte.
23 De-aceea, noi am poposit
Şi un post mare am vestit.
Pe Dumnezeu, noi L-am chemat,
Iar Domnul, ajutor, ne-a dat.
24 Din rândul preoţilor, noi
Ales-am căpitani apoi.
În număr, ei se dovedeau
Că doisprezece inşi erau.
În frunte, Şerebia-a stat,
Cari de Haşabia-i urmat,
Iar ceilalţi zece se vădeau
Precum că ai lor fraţi erau.
25 În faţa lor, am cântărit
Argintul, aurul primit
Şi-uneltele care s-au dat
În dar – de către împărat,
De sfetnici şi de-aceia cari
Erau în slujba lui mai mari –
Casei lui Dumnezeu, pe care
El, la Ierusalim, o are.
26 Apoi, în mâna lor am dat
Argintul. Eu l-am numărat
Şi am găsit – talanţii deci –
Că-s şase sute şi cincizeci.
Uneltele-n argint lucrate,
De-asemeni, lor le-au fost lăsate.
Acestea, precum s-a văzut,
Talanţi o sută au avut.
Apoi le-au fost încredinţaţi
Talanţi de aur. Număraţi,
O sută ei s-au dovedit.
27 Pahare, le-am mai dăruit,
Care din aur se vădeau
Şi-n număr douăzeci erau.
Aste pahare – negreşit –
Darici o mie-au preţuit.
Le-am dăruit – de bună seamă –
Şi două vase de aramă,
Care erau deosebite,
Căci erau frumos poleite.
Arama care-i poleită,
Ca aurul e preţuită.
28 Apoi, am zis poporului:
„Voi toţi sunteţi ai Domnului,
Pentru că Lui – dragii mei fraţi –
Acum Îi sunteţi închinaţi.
La vase să luaţi aminte,
Pentru că ele-s lucruri sfinte.
Argintul ce s-a numărat
Şi aurul acesta-i dat
De bună voie, Domnului,
Spre slava şi spre cinstea Lui.
29 Cu ochi-n patru vreau să fiţi –
Necontenit – şi să păziţi
Cele ce-n grijă v-au fost date,
Până când fi-vor aşezate
În visterie, când sosim
La Casa din Ierusalim,
Cari este a lui Dumnezeu.
Când vom ajunge-acolo, eu
Voi cântări ceea ce are,
În a lui grijă, fiecare,
De faţă cu ai noşti’ preoţi,
Precum şi cu Leviţii toţi,
‘Naintea tuturor cei cari,
Peste familii sunt mai mari.”
30 Întreaga ceată de preoţi –
Şi-asemenea Leviţii toţi –
Argintul, grabnic, l-au luat,
Cu aurul ce le-a fost dat,
Cu toate vasele pe care
Casa lui Dumnezeu le are,
Asupra lor ca să vegheze,
Până aveau să le aşeze
În noua Casă, terminată
Şi la Ierusalim aflată.
31 În luna-ntâia începea
A doisprezecea zi din ea,
Atuncea când am părăsit
Râul Ahava şi-am pornit
Către Ierusalim. Mereu,
Cu noi fusese Dumnezeu.
De toţi vrăjmaşii ne-a păzit,
Iar relele ne-au ocolit,
Căci piedici n-am întâmpinat
Cât timp, pe drum, noi ne-am aflat.
32 Sosirăm la Ierusalim
Şi-am hotărât să ne-odihnim
Trei zile-ntâi şi-abia apoi,
33 Să cântărim ce-avem cu noi.
Căci toate câte le-am primit –
Aur, argint, dar negreşit
Şi-acele vase – au fost date
Lui Meremot, spre-a fi păstrate;
Pe Urie, tată-l avea
Şi preot el se dovedea.
Cu Meremot fusese dar,
Fiul lui Fineas – Eleazar –
Cu Iozabad – acela care,
Pe Iosua, părinte-l are –
Precum şi cu Noadia
Cari, pe Binui, tată-l avea.
A patra zi, cu toţi ne-am pus
Să cântărim ce am adus,
34 Şi fost-au cercetate toate,
La număr şi la greutate.
Apoi, ceea ce s-a aflat
Fost-a-ntr-o carte însemnat.
35 Fiii robiei, care – iară –
Ajuns-au a se-ntoarce-n ţară,
Arderi de tot I-au dăruit
Lui Dumnezeu. Ei au jertfit
Atât berbeci, cât şi viţei
Şi şaptezeci şi şapte miei.
Viţeii care s-au jertfit,
La doisprezece s-au vădit,
Iar nouăzeci şi şase deci,
Sun jertfe date din berbeci.
Şi doisprezece ţapi s-au dat,
Drept ispăşire de păcat,
Ca jertfe care se socot
A fi drept ardere de tot.
36 Apoi, ei au împărtăşit
Tot ce-mpăratu-a poruncit
Atât cârmuitorilor,
Precum şi dregătorilor
Cari dincoace de Râu au stat
Şi care ajutor au dat –
Necontenit – poporului,
Precum şi Casei Domnului.