1 De mult, în timpu-ndepărtat,
Ahaşveroş, ca împărat,
A stăpânit din India
Şi până-n Etiopia.
Când se-ntâmplau aceste fapte,
O sută douăzeci şi şapte
Erau ţinuturile care
Formau împărăţia-i mare.
2 La Susa, centrul se găsea:
De-acolo, el împărăţea –
Din capitală – aşezat
Pe al său jilţ de împărat.
3 Erau trei ani de când şedea
Ahaşveroş şi-mpărăţea,
Când el cu cale a găsit
Că este timpul potrivit
Ca un ospăţ mare să dea
Supuşilor ce îi avea.
Astfel, pofti pe domnitori
Şi pe ai săi mulţi slujitori.
Capii oştirii Perşilor
Precum şi cei ai Mezilor
Şi căpeteniile toate
Peste ţinuturi aşezate,
Se-nfăţişară-n faţa lui.
4 Atuncea, a imperiului
Strălucitoare bogăţie –
Precum şi-ntreaga măreţie
A slavei sale minunate –
Fost-au, cu fală, arătate,
De împărat, supuşilor;
Astfel, văzut-au ochii lor,
Toată imensa bogăţie
Şi sclipitoarea măreţie –
Cum spun a cronicilor file –
O sută şi optzeci de zile.
5 Când timpu-acesta a trecut,
Întreg norodul a putut
Să stea la masa-mpărătească.
Au fost chemaţi ca să poftească,
La praznicul care s-a dat,
Poporul tot cari s-a aflat
Atunci la Susa-n capitală.
Fost-au primiţi cu mare fală
Cu toţii, de la mic la mare,
La praznicul acela care
În acea vreme a fost dat
Chiar în grădină, la palat.
Acest ospăţ – cum s-a văzut –
O săptămână a ţinut.
6 Covoare-albastre, verzi şi albe,
Cu frânghiile de in dalbe,
Cu funiile înroşite
Cari sunt din purpură-mpletite,
Erau legate între ele
Şi strânse în nişte inele
Făcute din argint, cu care
Fost-au fixate fiecare,
Pe stâlpi de marmură. Aduse
Erau şi multe paturi, puse
Anume, aşezate-n şir
Pe o podeală de porfir,
Din plăci de marmură tăiată
Şi-n pietre negre ferecată.
Din aur şi argint lucrate
Au fost acele paturi, toate.
7 Pentru băut, se foloseau
Vase de aur. Toţi aveau
Belşug din vinul cel domnesc,
Prin ordinul împărătesc.
8 Cu toate-aceste, nimenea
N-a trebuit silit să bea,
Căci împăratu-a poruncit
Supuşilor ce l-au slujit
Şi care-n casa lui şedeau,
Să facă doar precum voiau
Oaspeţii săi. În acea vreme,
9 Împărăteasa vru să cheme
Şi ea la curtea-mpărătească,
Femeile, să le gătească
Şi lor ospăţ în a sa casă.
Vasti fusese-mpărăteasă
În vremea-n care-nscăunat
Ahaşveroş era-mpărat.
10 Gloata a petrecut din plin.
A şaptea zi, vesel de vin,
Ahaşveroş a ordonat
Să-i vină famenii de-ndat’.
Şapte la număr, ei erau
Şi iată ce nume purtau:
Întâi Mehuman şi Bizta;
Apoi Harbona, zis Bigta;
Urmau Abagta şi Zetar
Şi-n urmă Carcas. Aşadar,
11 Ahaşveroş a poruncit
Să îi aducă negreşit
Pe Vasti-n faţa lui, de-ndată,
Având să fie-ncununată
Cu-a ei coroană-mpărătească
Să poată, astfel, s-o privească
Poporul şi mai marii lui
Din casa împăratului,
Fiind foarte frumoasă ea.
12 Dar Vasti, însă, nu voia
Să se arate-n faţa lor.
Deci când ceata famenilor
Îi spuse ce i-a poruncit
Chiar împăratul, n-a venit
Şi vorba nu i-a ascultat.
Ahaşveroş s-a supărat,
Aprins de o mânie mare.
13 El i-a chemat pe toţi cei care
Datina vremii o ştiau,
Căci în ăst fel se rânduiau
Şi treburile statului
Şi cele-ale-mpăratului:
În faţa celor cari ştiau
Legea şi dreptu-l cunoşteau.
14 Lângă-mpărat şedea Carşena,
Şetar, Admata şi Marsena,
Tarsis, Meres şi Memucan.
Cei şapte erau pe prim plan –
Ca domnitori ai Persiei
Şi-asemenea ai Mediei –
Văzând faţa-mpăratului.
Deci, în împărăţia lui,
Ei, între toţi, primii erau,
Căci cel dintâi loc îl aveau.
15 „Ce trebuie” – a întrebat
Ahaşveroş, în al său sfat –
„Împărătesei Vasti, oare,
Să i se facă, drept urmare
A faptului că n-a-mplinit
Ceea ce i s-a poruncit
Prin famenii cari i-am trimis?”
16 Atuncea, Memucan a zis:
„Nu numai faţă de-mpărat,
Împărăteasa s-a purtat –
Cum am văzut – cu răutate.
Faţă de naţiile toate,
Faţă de domnitorii lor;
Deci ea, în faţa tuturor
Popoarelor care-s aflate
Sub stăpânirea ta-mpărate
Ahaşveroş, rău s-a purtat.
17 Lucrul acest va fi aflat
În ţara, de către femei.
Iar ele, asemenea ei,
Bărbaţi-au să-şi nesocotească.
Iată dar cum au să gândească:
„Ahaşveroş a poruncit
Să i se-aducă, negreşit,
Împărăteasa-i, înainte.
Dar ea nu a luat aminte
La vorbele ce i s-au spus,
Şi de aceea, nu s-a dus.”
18 Şi astfel, ale Persiei
Crăiese şi-ale Mediei –
Care, sigur, vor fi aflat
De ceea ce s-a întâmplat,
Cum Vasti a nesocotit
Poruncile ce le-a primit –
La fel, în faţa tuturor,
Se vor purta, cu soţii lor
Ce-s căpeteniile tale.
Aşa se va deschide-o cale
Ce va lăsa, mereu, să vie
Numai dispreţ mult şi mânie.
19 Eu zic: de împăratul vrea,
Poruncă, de îndat’ să dea
Şi scris în legea Perşilor
Precum şi-n cea a Mezilor,
Să fie cum că, niciodată,
Nu trebuie a fi-ncălcată
Porunca împăratului.
Apoi, nicicând, în faţa lui,
Vasti să nu se-nfăţişeze.
În locu-i, alta să-i urmeze
Cari vrednicia-mpărătească
Să fie demnă s-o primească.
20 Porunca împăratului,
În toată-mpărăţia lui
Să se trimită – căci e mare –
Trebuind astfel, fiecare
Femeie, cinste, să îi dea
Bărbatului. Părerea mea
Aceasta-i, mare împărat.”
21 Ahaşveroş a ascultat
Cum Memucan l-a sfătuit.
Cu toţii au împărtăşit
Părerea lui, iar împăratul
22 Trimise-n urmă în tot statul
Scrisori, la orişice popor –
Traduse în limbile lor –
Şi-a arătat că fiecare
Bărbat, în casa ce o are,
Stăpân e liber să vorbească
În limba lui cea strămoşească.