1 Trecu o vreme oarecare,
De la această întâmplare.
Ahaşveroş şi-a potolit
Mânia şi şi-a amintit
De Vasti – de a ei purtare,
Dar şi de hotărârea care
A trebuit ca să o ia
Apoi, referitor la ea.
2 Atunci, cei care l-au slujit
Pe împărat, au glăsuit:
„Să fie-ndată căutate
Fete – fecioare ne-ntinate –
Frumoase, pentru împărat!
3 Trebuie pus, ne-ntârziat,
În marea noastră-mpărăţie,
Mulţi dregători care să fie
Însărcinaţi ca să se ducă,
Fete fecioare, să aducă,
În capitala Susa. Ei,
În casele pentru femei,
Să le adune. Aşezate
Acolo, fi-vor privegheate
De famenu-mpăratului –
Hagai – ce-i păzitorul lui,
Peste femei. El va avea
Grijă ca tuturor să dea,
Tot ce va fi de trebuit,
Să aibă pentru-al lor gătit.
4 Iar fata cari va fi plăcută
De împărat, va fi făcută
Împărăteasă. Astfel ea,
Locul lui Vasti, o să-l ia.”
Precum au zis au şi făcut,
Căci aste vorbe au plăcut
În faţa împăratului.
5 În capitala statului –
În Susa – era un Iudeu,
Cari se numise Mardoheu.
El era fiul lui Iair –
Iar dacă mergem pe-al său şir –
Era şi fiul lui Şimei
Şi al lui Chis. Aceşti Iudei –
Precum şi Mardoheu – provin
Din ramura lui Beniamin.
6 De la Ierusalim luat
Rob a fost el şi strămutat
În Babilon – când stăpânea,
Peste Iudei, Ieconia.
În felu-acesta, aşadar,
Adus de Nebucadenţar,
Cu mulţi alţi robi de neam evreu,
Fusese şi-acest Mardoheu.
7 O fată-n grijă, el avea:
Hadasa, fiica-i se numea –
Estera-nseamnă tălmăcit.
Părinţii fetei au murit
Şi astfel, singură, rămase.
Aflând, Iudeul o luase
De suflet şi o îngrijea,
Căci tatăl ei, unchi, îi era.
Fata era bine făcută
Şi la vedere-a fost plăcută.
8 De-aceea când s-au auzit
Poruncile ce s-au primit
De la-mpărat, fiind luate
Mai multe fete şi-adunate
La Susa, fost-a printre-acele,
Adusă şi Estera. Ele,
În casa împăratului,
Vegheate de famenul lui –
Deci de Hagai – au fost lăsate.
9 Din toate fetele-adunate,
Estera fu cea mai plăcută,
De-ndată ce a fost văzută
De famenu-mpăratului.
Ea căpătă-naintea lui
Trecere mare, şi-a primit
Tot ceea ce i-a trebuit
Pentru-a sa hrană şi-mbrăcat.
Chiar şapte slujnice i-a dat
Şi-apoi cu ele împreună,
O aşeză în cea mai bună
Odaie-aflată-n grija lui,
Din casa împăratului.
10 Mereu, Estera a tăcut
Şi n-a spus unde s-a născut –
Nici din ce neam a provenit –
Făcând precum i-a poruncit
Al ei părinte, Mardoheu.
11 El se dusese, tot mereu –
În fiecare zi – şi sta
Plin de răbdare şi-aştepta
În faţa casei de femei,
Să afle veşti, din partea ei.
12 Urma ca fiecare fată
Să meargă, la un an odată,
La împărat. Dar mai întâi,
Poruncile de căpătâi
Care s-au dat famenilor,
Era de datoria lor
Să le-mplinească, negreşit.
Deci fiecare-a trebuit –
Mai înainte ca s-ajungă
La împărat – trupul să-şi ungă
Cu untdelemn de mirt, un timp
De şase luni. Un alt răstimp,
De încă şase luni, venea,
În care iarăşi, trebuia
Să-şi dea cu-arome femeieşti,
După poruncile domneşti.
13 Abia apoi, urma să poată
Să intre la-mpărat o fată.
Şi când treceau din casa lor –
Din casele femeilor –
În cea a împăratului,
Pe baza hotărârii lui,
Fata putea lua cu ea
Tot ceea ce dorea să ia.
14 Seara, intra la împărat
Şi-n zori – de cum s-a luminat –
Se întorcea în casa ei,
Dar nu la cea pentru femei,
În care fost-a prima dată.
Acum, fata era mutată
În alta, unde, veghetor,
Peste-al femeilor popor,
Era Şaşgaz – famenul care
Se îngrijea de ţiitoare.
Din casa ‘ceea, la-mpărat,
Femei, nicicând, n-au mai intrat,
Decât dacă le-a chemat el,
Pe nume. Deci, în acest fel,
Femeile nu mai puteau
Să meargă, după cum voiau,
În casa împăratului.
15 La împlinirea timpului,
Estera fu şi ea luată –
Abihail îi era tată,
Iar unchi, Iudeul ce-o-nfiase
Pe când, de suflet, o luase,
Cari Mardoheu a fost numit.
Nimic, Estera n-a voit
Să ia, în plus. Ea a luat
Numai atât cât i-a fost dat
De famenul Hagai. Astfel,
Căpătă trecere la el –
Precum şi-n faţa tuturor –
Prin felul ei cuceritor.
16 Estera, deci, a fost luată,
Dusă apoi şi-nfăţişată
În casa împăratului.
Era-n scurgerea timpului,
Luna a zecea – tălmăcit,
Tebet, acesta s-a numit.
Ahaşveroş era-mpărat,
De şapte ani înscăunat.
17 El, pe Estera, a iubit-o
Şi mult mai mult a preţuit-o
Decât fusese fiecare
Din fetele acelea care
Erau în casa-mpărătească.
Ea a putut să dobândească
Trecere mare-n ochii lui.
Din mâna împăratului,
Primi cununa-mpărătească
Şi a ajuns s-o-nlocuiască,
Astfel, pe Vasti. A urmat
18 Un praznic dat de împărat
În cinstea ei, prilej cu care
El a făcut o uşurare
A sarcinilor ce erau
Peste ţinuturi şi-apăsau.
Nespus de darnic s-a vădit,
Căci multe daruri a-mpărţit.
19 În urmă, când se adunară
Fetele iar – a doua oară –
La poarta împăratului
Sta Mardoheu. Copila lui,
20 Estera, încă nu îşi spuse
Locul în care se născuse,
Poporul din care ieşise,
Căci el nu îi îngăduise.
Ea a urmat, cu scumpătate,
Poruncile ce i-au fost date,
Precum făcuse-n timpul cel
În care se afla la el.
21 Când Mardoheu la poartă sta
Şi-nfrigurat, veşti, aştepta
De la Estera, s-a-ntâmplat
Că doi fameni s-au supărat
Pe-Ahaşveroş. Ei se numeau
Bigtan şi Tereş şi erau
În slujba împăratului,
Ca păzitori ai pragului
Acestuia. Ei au voit
Să îl lovească, negreşit
Şi-n mare grabă, pe-mpărat.
22 Dar Mardoheu, cum a aflat
De al lor plan, iute s-a dus
Şi-apoi Esterei i l-a spus.
Ea-l înştiinţă pe împărat,
23 Iar faptul fiind cercetat
Şi-apoi în urmă dovedit,
Cei doi, pedeapsa şi-au primit:
Au fost, la moarte, condamnaţi,
Sfârşind prin a fi spânzuraţi.
Lucrul acesta a fost scris –
Precum Ahaşveroş a zis –
În cartea Cronicilor lui,
În faţa împăratului.