1 După tot ce s-a întâmplat,
Ahaşveroş a ridicat
Atuncea – chiar în acel an –
La rang şi cinste, pe Haman.
De neam, el fost-a Agaghit,
Şi Amedata s-a numit
Al său părinte. Ridicat
La mare cinste, de-mpărat,
Haman avea scaunul pus –
Faţă de ceilalţi – mai presus.
2 Toţi slujitorii cari erau
La-mpărăţie-ngenuncheau
Şi se-nchinau în faţa lui,
După a împăratului
Poruncă, dată tuturor.
Un om doar, în acel popor,
Genunchii nu şi-i îndoia,
Căci să se-nchine, nu voia
În faţa lui Haman, mereu:
Acela era Mardoheu.
3 Dar slujitorii-mpărăteşti,
Cari stau la porţile domneşti,
L-au întrebat, plini de mirare:
„De ce calci tu porunca, oare,
Când ea e dată de-mpărat?”
4 Ei, zi de zi, l-au întrebat,
Dar Mardoheu nu a făcut
Decât aşa precum a vrut.
Atuncea, slugile plecară
Şi pe Haman îl înştiinţară
De faptul cum că Mardoheu,
Nu i se-nchină. Că-i Iudeu,
Ei au aflat şi-au vrut să vază
Felul în care procedează:
Se ţine de credinţa lui,
Sau se închină omului.
5 Haman văzut-a foarte bine
Cum că nu vrea să se închine
În faţa sa, acel Iudeu
Cu numele de Mardoheu.
Pe dată, el s-a mâniat
6 Şi a dorit ca răzbunat
Să fie, căci a suferit
Aşa ofensă. S-a gândit
Că prea puţin se răcoreşte
În cazu-n care pedepseşte
Un singur om – pe Mardoheu.
Astfel, întreg neamul Iudeu,
El a dorit să-l nimicească,
Oriunde-ar fi să locuiască
Acesta-n vasta-mpărăţie.
7 Se potrivea tocmai să fie
Luna întâi, zisă Nisan.
Ahaşveroş, în acel an,
Chiar doisprezece ani făcea
De când în ţară stăpânea.
Atuncea, Pur au aruncat –
Cari tălmăcit, sorţi, a-nsemnat –
‘Naintea marelui Haman,
Pe zile şi pe luni din an
Pân’ la a douăsprezecea –
Adar, acesta se numea.
8 Apoi Haman, grabnic, s-a dus,
La împăratul şi i-a spus:
„Ascultă-mă, măria-ta!
În toată-mpărăţia ta,
Printre popoare, risipit,
Este un neam deosebit
Cari ţine doar legile lui
Şi nu pe-ale-mpăratului.
Nu e un lucru potrivit
Să laşi să steie liniştit
Acest popor. Dacă găseşti
9 Cu cale ca să porunceşti
Ca el să fie nimicit,
Atunci eu voi fi cântărit
Talanţi de-argint, chiar zece mii –
Şi-s mulţi aceşti, cum bine ştii –
Ce vor fi duşi la visterie
Pentru a ta împărăţie.”
10 Atuncea, marele-mpărat
Şi-a scos inelul, imediat,
Şi lui Haman l-a dăruit.
În acest fel, l-a întărit
Pe duşmanul lui Mardoheu
Şi al poporului Evreu.
11 Apoi el, lui Haman, i-a spus:
„Iată că-n mâna ta am pus,
Neamul acesta. Mai primeşti
Şi-argint, deci fă precum pofteşti!”
12 Din luna-ntâi, s-a nimerit
A treişpea zi să fi venit,
Atunci când marele-mpărat
Astă decizie-a luat.
Apoi, toţi logofeţi-au scris
Epistole ce s-au trimis,
Pe dată, în împărăţie.
Astfel, toţi au putut să ştie
De hotărârea-mpărătească,
Putând oricine să citească
Scrisorile, în limba lui.
Inelul împăratului,
E cel cu care-au întărit
Tot ceea ce s-a stabilit
La sfatul împăratului.
13 În toată-mpărăţia lui,
Au fost trimişi alergători
Să ducă tuturor scrisori.
Prin ele, era poruncit
Că trebuie-a fi nimicit
Orice Iudeu, în orice loc.
Milă n-a existat deloc:
Bătrâni, femei, bărbaţi şi prunci,
Puteau fi omorâţi atunci,
În luna doisprezece care,
Adar, se cheamă. Fiecare,
Când ziua treisprezece vine,
Putea ucide, pe oricine
Dintre Evrei şi-apoi prădate
Vor fi averile lor, toate.
14 Epistolele cuprindeau
Astă poruncă şi-ndemnau
Toate popoarele să fie
Gata, când ziua va să vie.
15 Alergătorii au pornit
Şi peste tot ei au vestit
Porunca, după rânduială.
Ea s-a vestit şi-n capitală –
La Susa – de s-a îngrozit
Cetatea, când a auzit
Ce hotărâre s-a luat.
În acest timp, netulburat,
Ahaşveroş stătea şi bea
Şi cu Haman îşi petrecea.