10
Ahaşveroş, asupra ţării
Şi peste ostroavele mării,
Un bir a pus. Dar ce-a făcut –
În amănunt – nu e trecut
În cartea Cronicilor lor,
În cartea împăraţilor
Ce-au stăpânit în Media,
Precum şi peste Persia?
Acolo, este însemnat
Şi cât de mult l-a înălţat
Ahaşveroş, pe Mardoheu,
Căci a ajuns acest Iudeu
A fi întâiul aşezat,
În cinste, după împărat.
Era de vază-ntre Iudei
Şi foarte preţuit de ei,
Căci fericire-a căutat,
Pentru-al său neam, neîncetat,
Voind mereu, prin vorba lui,
Doar binele, poporului.