1 În ţara Uţ a locuit
Un om cari Iov a fost numit.
El era om neîntinat;
Îşi păstra sufletul curat,
De rău, ferindu-se mereu,
Căci se temea de Dumnezeu.
2 Iov a avut mai mulţi copii:
Trei fete, dar şi şapte fii.
3 Avea şi şapte mii de oi,
Cămile vreo trei mii, iar boi,
Cinci sute de perechi avea
Şi măgăriţe-asemenea.
De mulţi argaţi era slujit,
Iar dintre cei din Răsărit –
Prin felu-n care s-a purtat –
A fost cel mai apreciat.
4 Feciorii lui se vizitau
Şi-ospeţe, rând pe rând, dădeau,
Poftind la aste sărbători,
Mereu, pe ale lor surori.
5 După ospeţe, Iov avea
Un obicei bun: îşi sfinţea
Copiii, căci el s-a gândit
Că „Poate, au păcătuit
Şi-au supărat, pe Dumnezeu.”
Astfel, după ospăţ, mereu,
De dimineaţă se trezea
Şi-o ardere de tot jertfea
El, pentru toţi copiii lui,
Cerând iertarea Domnului.
6 Dar într-o bună zi – în zori –
Toţi ai lui Dumnezeu feciori,
La Tatăl, s-au înfăţişat.
Satana, şi el, i-a urmat,
Vârându-se-n mijlocul lor.
7 Domnul văzându-l, răbdător,
L-a întrebat: „De unde vii?”
Satan a zis: „De vrei să ştii,
Află că am cutreierat
Pământul şi că m-am plimbat
Pe-ntinsul lui. De-acolo eu
Acuma vin.” „Pe robul Meu –
8 Pe Iov” – Domnul a întrebat –
„În vremea când ai colindat
Pământul, nu l-ai întâlnit?
Asemeni lui, neprihănit,
Alt om nu poate fi aflat!
El are sufletul curat,
Se-abate de la rău mereu,
Căci teamă-i e, de Dumnezeu.”
9 Satan Îi zise Domnului:
„Oare degeaba-i teama lui?
Degeaba crede-n Dumnezeu?
10 Doar văd destul de bine eu,
Că-n toate, Tu l-ai ocrotit –
Tot ce-i al lui, Tu ai păzit
Şi-apoi ai binecuvântat
Ceea ce mâna i-a lucrat.
Acum, turmele lui fiind
În număr mare, se întind
11 În toată ţara. Sunt convins
Că dacă Tu Te-ai fi atins
De tot ce-a dobândit în viaţă,
El Te-ar fi blestemat în faţă!”
12 Domnul răspunse, de îndată:
„În ale tale mâini, Eu, iată,
Las tot ceea ce, azi, Iov are –
Toată averea lui cea mare!
De-un lucru doar, să te păzeşti:
Pe al Meu rob, să nu-l loveşti!”
Satana, de la Domnul Sfânt,
Se-ntoarse, grabnic, pe pământ.
13 Odată, fost-au invitaţi,
Ca de-obicei – surori şi fraţi –
La fiul cari i s-a născut
Întâi, lui Iov, şi-au petrecut
Cu toţii, după pofta lor.
14 La Iov, veni un slujitor
Şi-astfel i-a spus: „Boii arau,
Iar măgăriţele păşteau,
15 Când nişte Sabeeni veniră,
Fără de veste. Îi loviră
Pe slujitori şi ţi-au luat
Avutul tot. Eu am scăpat,
Şi într-un suflet am fugit,
De totul ţi-am istorisit!”
16 Când încă solul mai vorbea,
Spre ei un alt argat zorea:
„Focul lui Dumnezeu” – a zis
Acesta – „din ceruri trimis,
Ţi-a ars şi slujitori şi oi!
Eu am scăpat şi înapoi,
Aici, grabnic m-am înturnat,
Să îţi vestesc ce s-a-ntâmplat!”
17 Pe când încă mai vorbeau ei,
Altul veni: „Nişte Haldei –
Trei cete eu am numărat –
Ca vulturii s-au aruncat
Peste-a ta turmă de cămile,
Luând apoi, bietele zile,
Ale oricărui slujitor,
Cu ascuţişul spadei lor.
Numai eu singur am scăpat
Şi iată că te-am înştiinţat!”
18 Dar relele nu s-au sfârşit,
Căci un alt sol veni, grăbit:
„Fiii şi fiicele-ţi erau
La-ntâiul tău născut. Şedeau
La masă-atunci când s-a pornit
19 Un vânt năprasnic ce-a izbit,
În patru colţuri, casa lor,
Căzând asupra fraţilor.
Ai tăi copii, toţi, au murit,
Când peste ei s-a prăbuşit
Clădirea. Eu, doar, am scăpat
Şi-n grabă mare-am alergat
Să te-nştiinţez!” Iov i-a privit,
20 S-a ridicat şi, buimăcit,
De toate câte le-a aflat,
Mantaua el şi-a sfâşiat
Şi şi-a tuns capul. Prăbuşit
Cu faţa la pământ, zdrobit
De-aste-ntâmplări, s-a închinat,
Lui Dumnezeu şi-a cuvântat:
21 „Din pântece, gol, am ieşit
Când m-am născut, şi e vădit
Că-n inima pământului,
Gol merg, prin voia Domnului!
Domnul mi-a dat, El mi-a luat:
Să fie binecuvântat,
În veci, Numele Domnului!”
22 Iov astfel – în vorbirea lui –
N-a spus nimica negândit;
Cu vorba, n-a păcătuit
În faţa Domnului; n-a scos
Nici un cuvânt necuviincios,
Privind pe Creatorul său,
Ferindu-se de-a face rău.