1 Trei zile au trecut îndată.
Apoi Estera, îmbrăcată
În haina sa împărătească,
Merse în curtea cea domnească.
Pe jilţul său de împărat,
Ahaşveroş sta aşezat,
Atunci când ea a îndrăznit
2 Să-i vină-n faţă. Uluit,
Când împăratul a zărit-o
Stând în picioare, a privit-o
Cu bunătate şi cu drag.
A-ntins, spre ea, al său toiag
Drept semn că poate să poftească
În casă şi să îi vorbească.
3 Atunci, Estera a intrat,
Iar împăratul a-ntrebat:
„Ce vrei, împărăteasa mea?
Cere-mi, şi chiar dacă vei vrea
Jumate din împărăţie,
Cu drag am să ţi-o dau eu ţie.”
4 „Atâta cer, măriei tale:
Dacă cumva, găseşti cu cale,
Te rog să vii, astăzi, la mine.
Să-l iei şi pe Haman cu tine,
Căci un ospăţ am pregătit.”
5 Ahaşveroş a poruncit:
„Voi, slujitori, grabnic plecaţi
Şi pe Haman să mi-l chemaţi,
Precum Estera a dorit!”
Haman, îndată, a venit
Şi însoţit de împărat
Se duse la ospăţul dat
De-mpărăteasă. Când şedeau
6 La masa-ntinsă şi vin beau,
Către Estera a privit
Ahaşveroş şi i-a vorbit:
„Spune-mi, căci te voi asculta.
Care îţi e dorinţa ta?
Sunt hotărât să ţi-o-mplinesc,
Chiar dacă-mi ceri să-ţi dăruiesc
Jumate din împărăţie.
Să-mi ceri doar, şi a ta să fie!”
7 „Iată-mpărate, ce doresc” –
A zis Estera – „eu voiesc –
8 De trecere am dobândit
În faţa ta – ca negreşit,
Să vii iar, la ospăţ, la mine.
Să-l iei şi pe Haman cu tine,
Căci mâine am să îndrăznesc
Să-ţi spun ceea ce îmi doresc.”
9 În ziua ‘ceea, a ieşit
Haman, vesel şi mulţumit,
Dar s-a-ntâlnit cu Mardoheu.
Când a văzut că ăst Iudeu
Nu-i dă respectul cuvenit –
Căci nici măcar nu s-a clintit
În faţa lui – s-a supărat,
Şi tare s-a mai mâniat.
10 S-a purtat însă, chibzuit,
Căci furia şi-a stăpânit
Şi către casă a plecat.
Pe-ai săi prieteni i-a chemat
La el şi a cerut să vie
Acolo, şi a sa soţie.
Aceasta, Zereş, s-a numit.
11 Apoi, Haman le-a povestit
Despre-ale sale bogăţii;
Le-a spus şi despre ai săi fii,
Le-a spus şi despre împărat,
Câte-a făcut, cum l-a-nălţat
Atât de mult în vrednicie,
Punându-i scaunul să-i fie
Mai sus decât al oricărui
Slujbaş al împăratului.
12 Sfârşind, a mai adăugat:
„Eu singur, doar, am fost chemat,
Pe împărat să-l însoţesc
La un ospăţ împărătesc,
Dat de Estera. Mâine, eu
Poftit sunt cu-mpăratul meu,
Ca să ne ducem iar, la masă,
La prânzul dat de-mpărăteasă.
13 Acestea nu mă mulţumesc;
În ochii mei, nu preţuiesc
Nimic, atâta timp cât eu
Îl voi vedea pe Mardoheu,
La poarta împăratului.”
14 Atunci Zereş – soţia lui –
Şi-ai săi prieteni îi vorbiră
Şi-n acest fel îl sfătuiră:
„E bine, de Evreul moare.
Ridică o spânzurătoare;
S-o faci înaltă – dacă poţi –
Să aibă vreo cincizeci de coţi,
Iar mâine, du-te la-mpărat
Şi să îi ceri ca spânzurat
Să fie Mardoheu. Apoi,
Vesel vei merge înapoi,
Cu împăratul, la ospăţ.
Acesta e al nost’ învăţ.”
Haman le-a ascultat vorbirea,
Şi i-a plăcut povăţuirea
Ce a primit-o. Imediat,
Spânzurătoare-a ridicat.