1 În acea noapte, n-a putut
Dormi-mpăratul. A cerut
Să-i fie-adusă înainte,
Cartea de-aducere aminte –
Adică Cronicile lui.
În faţa împăratului,
Această carte s-a citit.
2 Înscris acolo, s-a găsit
Şi ce făcuse Mardoheu
Pentru-mpărat. Acel Iudeu
Aflase ce au pus la cale
Doi fameni ai măriei-sale.
Bigtan şi Tereş s-au numit
Cei doi, iar ei au plănuit,
Atuncea când s-au supărat,
Să-ntindă mâna spre-mpărat.
Dar Mardoheu, prinzând de veste
Despre intenţiile-aceste,
Grabnic s-a dus de l-a-nştiinţat
Şi de la moarte l-a scăpat.
3 Când a găsit acest înscris,
Celor din jurul său, le-a zis
Ahaşveroş şi-a întrebat:
„Ce cinste oare, i s-a dat
Lui Mardoheu, căci am văzut,
Ce lucru mare, a făcut?”
„Nici un favor, n-a dobândit,
Şi nici o cinste n-a primit” –
Răspunseră slujbaşii lui.
4 În curtea împăratului,
Un om, atuncea, a intrat.
„Cine-a venit?” – a întrebat
Ahaşveroş. Haman sosise,
Să-i ceară, precum plănuise
Ca pe Iudeu să îl omoare –
Să-l ducă la spânzurătoare –
5 Iar slujitorii au răspuns:
„Haman, în curte, a pătruns.”
„Să intre dar.” Ei l-au chemat
6 Şi împăratul l-a-ntrebat:
„Ce trebuie a face oare,
Pentru un om, pentru cel care,
Împărăteşte, eu voiesc,
Acuma, ca să îl cinstesc?”
Haman şi-a zis, atunci, în sine:
„Desigur, s-a gândit la mine!
Pe cine altul să voiască
Măria-sa, să îl cinstească?”
7 De-aceea spuse, încrezut:
„Iată ce trebuie făcut:
Acelui om – celui pe care
Vrei să-l ridici la cinste mare –
8 Să îi dai haina ta domnească
Şi al tău cal, să-l călărească.
Mai trebuie, pe capul lui,
Coroana ta doar, s-o mai pui.
9 O căpetenie de seamă,
Măria-ta, acuma cheamă!
Dă-i haina şi să-i porunceşti
S-o dea celui pe cari voieşti
Să îl ridici la cinste mare.
Astfel gătit, apoi călare
Pe calul împăratului,
Prin mijlocul norodului
Să-l poarte, roată, prin cetate.
Slujbaşul trebuie-mpărate,
Să strige, înaintea lui:
„Aşa se face omului
Pe care vrea să îl cinstească
Măria-sa împărătească!”
10 Apoi, când vorba şi-a sfârşit,
Ahaşveroş a poruncit:
„Haman! Aşa să faci, de-ndată.
Ia-mi haina! Ea să-i fie dată,
Acum – grabnic – lui Mardoheu!
Urcă-l apoi, pe calul meu,
Şi fă exact precum ai spus!”
11 Iute, Haman atunci s-a dus
Să îl îmbrace pe Iudeu.
L-a aşezat pe Mardoheu,
Pe calul împăratului
Şi a strigat în faţa lui,
Când prin cetate, l-a purtat:
„Iată, măritul împărat,
În felul-acesta dovedeşte
Că pe ăst om, mult îl cinsteşte!”
12 Când Mardoheu s-a înturnat
Din nou, la poartă, la-mpărat,
Haman, cu capu-acoperit,
Plecă spre casa lui, grăbit.
13 Haman i-a spus nevestei sale –
Lui Zereş – ce a pus la cale
Ahaşveroş. A povestit
Prietenilor ce-a păţit.
Atuncea, ai săi înţelepţi –
Şi Zereş – cum că sunt deştepţi,
În faţa lui au dovedit,
Prin felu-n care au vorbit:
„Ascultă, dacă Mardoheu
E precum spui – din neam Iudeu –
Nimic nu poţi să-i faci. Chiar azi
Ai început ca să decazi
În faţa lui. Ia seama bine,
Nu vei putea, piept, de-ai mai ţine.”
14 Haman şi-ai săi încă erau
La masă strânşi şi mai vorbeau,
Când fameni-împăratului
Pătrunseră în casa lui.
Haman, de fameni însoţit,
S-a dus la prânzul pregătit
Pentru-mpărat, de-mpărăteasă,
În acea zi, la ea acasă.