1 Ahaşveroş şi cu Haman,
S-au dus – precum avuse-n plan
Estera – la ospăţul ei.
2 „Spune-mi acuma dar, ce vrei?”–
A întrebat, pe când şedeau
În jurul mesei şi vin beau,
Ahaşveroş, pe-mpărăteasă.
„Destăinuieşte-mi, ce te-apasă?
Vorbeşte, căci orice doreşti,
Promit că ai să dobândeşti.
Jumătate din împărăţie
De vrei, îţi zic: a ta să fie!”
3 Estera a răspuns, de-ndat’:
„Măria-ta, de-am căpătat
Trecere-n faţă-ţi şi gândeşti
Că vrei, ceva, să-mi dăruieşti,
Atunci dă-mi viaţa – te rog eu –
Şi scapă-l pe poporul meu!
Cer îndurare-a arăta
Faţă de noi, măria-ta!
4 Iată-mpărate că şi eu –
Şi-asemenea şi neamul meu –
Am fost vânduţi; şi junghiaţi
Avem să fim şi-apoi prădaţi.
Măcar dacă ne-ar fi vândut
Ca robi sau roabe-aş fi tăcut.
Însă vrăjmaşul n-ar putea
Să-nlocuiască pierderea
Ce ţi-ar fi fost pricinuită,
De-ar avea sorţi de reuşită
Planul pe cari l-a ticluit.”
5 Când împăratu-a auzit
Aceste vorbe, a-ntrebat:
„Cine e cel ce-a cutezat
Ca să gândească în ăst fel?
Hai spune-mi, cine este el?!”
6 Estera a răspuns îndată:
„Apăsătorul nostru, iată,
Este aici! Al meu duşman –
Şi-al neamului meu – e Haman!”
Atunci, Haman s-a îngrozit,
7 Iar împăratu-a părăsit
Ospăţul, căci s-a mâniat
Şi în grădină a plecat.
Haman, văzând că sorţi nu are,
Rămase-a cere îndurare
De la Estera. Vedea bine
Că nu mai este, pentru sine,
Putinţă de-a scăpa cu viaţă.
Spaima i se citea pe faţă,
Ştiind cum că pieirea lui,
În mintea împăratului,
E hotărâtă. S-a-ndreptat
8 Spre patul pe care a stat
Estera, să se roage-apoi,
Pentru-a lui viaţă. Înapoi,
Atunci s-a potrivit să vină
Chiar împăratul, din grădină,
Să-l vadă când s-a repezit
Pe al Esterei pat. Orbit
De furie şi supărat,
Către Haman, el a strigat:
„În casa mea, cum îndrăzneşti,
Pe-mpărăteasă, s-o sileşti?!”
Când vorbele i-au auzit,
Îndată i-au acoperit
Lui Haman faţa; l-au luat
Şi-un famen care s-a chemat
9 Harbona, astfel, a vorbit:
„Iată, Haman a pregătit –
Acasă – o spânzurătoare,
Căci a dorit să îl omoare
Pe Mardoheu, măria-ta.
Ştii că Iudeul acesta,
Spre al tău bine, a vorbit.
Spânzurătoarea s-a vădit
A fi de vreo cincizeci de coţi.
Fă împărate, cum socoţi.”
Poruncă, împăratu-a dat:
„Haman să fie spânzurat,
Chiar pe spânzurătoarea lui!”
10 Din ordinu-mpăratului,
Haman în grabă-a fost luat
Şi dus apoi şi spânzurat
Chiar pe a lui spânzurătoare.
După această întâmplare,
Ahaşveroş s-a domolit,
Căci furia şi-a potolit.