8
În acea zi, a fost luată
A lui Haman casă, şi dată
Esterei, chiar de împărat.
Apoi, la el a fost chemat
Unchiul Esterei, Mardoheu.
Ştia cine-i acest Iudeu,
Ce legătură îi unise,
Pentru că-mpărăteasa-i zise
Că îi e rudă-apropiată.
Evreul a venit, îndată,
Şi a primit de la-mpărat,
Inelul ce a fost luat
De la Haman. Împărăteasa –
Mai mare peste toată casa
Ce-a fost a lui Haman – l-a pus
Pe Mardoheu; iar ea s-a dus
Din nou, în faţă la-mpărat.
A plâns apoi şi s-a rugat
Să izbăvească neamul ei,
Salvându-i astfel pe Iudei,
De răul ce-l avuse-n plan
Ca să îl facă lor, Haman.
Ahaşveroş a ridicat,
Toiagul său de împărat –
Făcut din aur – şi-nadins,
Către Estera l-a întins.
Atuncea ea s-a ridicat
De jos şi-apoi, a cuvântat:
„De trecere am dobândit,
Dacă plăcută m-a găsit
Măria-ta, atunci îl voi
Ruga să-ntoarcă înapoi
Scrisorile ce-au fost trimise
În ţară, de Haman, şi scrise
Pentru a-i pierde pe Iudei.
Tu împărate, dacă vrei
Să-i izbăveşti, vesteşte-n ţară
Că ceea ce, întâia oară
Haman ceruse-a fi-mplinit,
Acum e de-mpărat oprit.
Cum aş putea ca să văd eu
Că atins este neamul meu –
Fără putinţă de scăpare –
De-aşa nenorocire mare?”
Ahaşveroş a ascultat
Şi-apoi astfel s-a adresat,
Esterei şi lui Mardoheu:
„Iată, am dat, Esterei, eu,
Casa avută de Haman.
L-am spânzurat, căci avea-n plan,
Uciderea Iudeilor.
Scrieţi dar, în folosul lor,
Tot ce găsiţi de cuviinţă.
Să scrieţi deci, după dorinţă,
În numele-mpăratului
Şi-apoi luaţi inelul lui,
Scrisoarea s-o pecetluiţi.
Cu-a mea pecete – precum ştiţi –
Scrisoarea voastră, niciodată
Nu va putea fi desfiinţată.”
Apoi îndată i-au chemat
Pe logofeţi, la împărat.
În luna a treia din an –
Care numită e Silvan –
În ziua douăzeci şi trei,
Epistola către Iudei
Şi către marii dregători,
Spre toţi acei conducători
Cari în ţinuturi stăpânesc,
Spre cei care ocârmuiesc
În ţară – capi peste oştire –
A fost trimisă, dând de ştire
În felu-acesta tuturor,
De ceea ce-mpăratul lor
A hotărât. Ea a fost scrisă
De logofeţi şi-a fost trimisă
În toată ţara, începând
Din India şi ajungând
Până în Etiopia.
Acea scrisoare cuprindea
Ale lui Mardoheu porunci.
Solii care au dus atunci
Scrisorile, au străbătut,
În lung şi-n lat, orice ţinut,
Umblând mereu şi zi şi noapte.
Osută douăzeci şi şapte
Erau ţinuturile care
Formau împărăţia mare.
Astfel, cu toţii au primit
Scrisorile şi le-au citit,
Căci fost-au scrise tuturor,
În limbile naţiei lor.
10 S-a scris şi-apoi s-a întărit,
Aşa precum a poruncit
Ahaşveroş: cu-al său inel,
A fost, atunci, înscrisu-acel
Pecetluit. Apoi l-au dat
Alergătorilor – de-ndat’ –
Şi-aceştia au pornit, călări,
Spre toate cele patru zări
Ale imperiului, purtaţi
De cai şi de catâri fătaţi
De iepe. Astfel au aflat
11 Iudeii, cum că li s-a dat
Voie, de la împărăţie,
Ca orişiunde au să fie,
Toţi laolaltă să se-adune
Ca viaţa să şi-o poată pune
La adăpost, de-aceia care
Ar fi voit să îi omoare.
Astfel, le-a fost îngăduit,
Ca pe oricine-ar fi-ndrăznit
Să îi atace, să-l lovească,
Să-l prade şi să-l nimicească
Cu toţi ai săi – femei şi prunci.
12 Deci potrivit astei porunci,
Li se făcuse cunoscut
Că totul trebuie făcut
Doar într-o zi anume. Ea –
Deci ziua a treisprezecea –
În luna cari este numită
Adar, fusese stabilită
Pentru Iudeii toţi; iar ea –
În an – e-a douăsprezecea.
13 Epistolele înştiinţau
Orice ţinut şi-avertizau
Că-n ziua ce s-a stabilit,
Să se răzbune-i pregătit –
Pe cei cari sunt duşmani ai lor –
Întreg neamul Iudeilor.
14 Alergătorii, toţi călări,
Porniră-n cele patru zări –
De cai şi de catâri purtaţi –
Şi astfel au fost înştiinţaţi
Locuitorii toţi, din ţară.
Porunca fost-a, prima oară,
Vestită-n Susa-n capitală.
15 Când Mardoheu, plin de sfială,
Ieşi din curţile domneşti,
Cu mândre haine-mpărăteşti
Era gătit, de împărat.
Haină albastră a purtat
Şi-o mantie de in subţire,
În care-au fost ţesute fire
De purpură. Pe cap purtase
Cununa ce o căpătase
Spre cinstea sa, de la-mpărat,
Făcută din aur curat.
În Susa fost-a bucurie
În acea zi şi veselie.
16 Printre Iudei, această ştire
Adus-a numai fericire.
17 Oriunde vestea ajungea,
Doar bucurie le-aducea
Iudeilor. Ei au făcut,
Atunci, în orişice ţinut –
Şi-asemeni în orice cetate –
Multe ospeţe-mbelşugate.
Mulţi oameni dintr-un alt popor
Ai marii ţări – de frica lor –
Mărturiseau că sunt şi ei
De-acelaş’ neam, că sunt Iudei.