1 Iată numele fiilor,
Cari pe Israel – tatăl lor –
În al său drum, l-au însoţit,
Când în Egipt s-a stabilit.
Familiile i-au urmat,
Iar ei, cu Iacov, au intrat
În ţara Egiptenilor.
Iată acum, numele lor:
2 Ruben şi Simeon plecară;
Levi şi Iuda îi urmară,
3 Şi Isahar; au fost urmaţi
În drumul lor, de ceilalţi fraţi:
De Zabulon şi Beniamin;
4 Dan şi Neftali, apoi, vin.
Gad şi Aşer au încheiat
Şirul celor care-au plecat,
Cu Iacov. Astfel, s-a găsit
5 Că sufletele ce-au ieşit
Din coapsele lui Iacov, toate,
Sunt şaptezeci, de se socoate.
În acel timp îndepărtat,
Iosif era-n Egipt plecat.
6 În urmă, Iosif a murit.
Apoi, şi fraţii i-au pierit,
Şi tot leatul oamenilor,
Care erau de vârsta lor.
7 Ai lui Israel fii sporiră
În număr şi se înmulţiră
Atât de mult, de au umplut
Al Egiptenilor ţinut.
8 Peste Egipt, s-a ridicat –
În urmă – un nou împărat.
El nu ştia ce a făcut
Iosif, căci nu l-a cunoscut.
9 Astfel, mânat de un gând rău,
A zis, către poporul său:
„Priviţi dar, la acest popor –
Acela al copiilor
Lui Israel! S-au înmulţit,
Încât acum, au devenit
Mai mulţi, în număr, iar apoi,
Se dovedesc mai tari ca noi.
10 Veniţi ca să ne arătăm
Dibaci, şi să nu-i mai lăsăm
Să se întindă şi să crească,
Căci s-ar putea să se unească –
În caz că fi-va un război –
Cu-ai noşti’ duşmani, iar mai apoi,
Au să ne bată şi, afară
Putea-vor a ieşi, din ţară.”
11 Au pus ispravnici, peste ei,
Cari trebuiau, ca pe Evrei,
Să-i asuprească, ne-ncetat,
Prin muncile ce li s-au dat.
În acest fel, s-au construit
Cetăţile ce s-au numit
Pitom şi Ramses, cetăţi care
Slujeau atuncea, drept hambare,
Pentru Egipt. Oricum făceau,
12 Şi-oricât de tare-i asupreau,
Poporul tot s-a înmulţit,
Până-n-tratât că s-a scârbit
Egiptul, de neamul acel.
13 Atunci, fiii lui Israel,
De Egipteni, au fost aduşi
Într-o robie aspră – puşi
14 La tot ce-a fost mai greu în ţară,
Ca să le facă viaţa-amară.
Astfel, ei, lutul, îl scoteau
Şi cărămizi apoi, făceau,
Iar muncile ogoarelor
Erau tot pe umerii lor.
În toate câte i-au silit
Să facă, ei au dovedit
Cum că de milă, sunt lipsiţi,
Faţă de cei ce-s asupriţi.
15 Atuncea, cel încoronat
Peste Egipt ca împărat,
Pe moaşele lui Israel,
În grabă, le-a chemat la el.
Şifra şi Pua se chemau
Femeile care erau
Moaşe, pe-atunci, în Israel.
16 Când ele au venit la el,
În felu-acesta le-a vorbit:
„Când veţi avea de împlinit
Slujba de moaşe, ce-o aveţi,
Şi, pe femei, voi le vedeţi
Că nasc feciori, să-i omorâţi!
Vă poruncesc dar: orişicâţi
Băieţi urmează să se nască,
Să nu-i lăsaţi, voi, să trăiască!
Pe fete însă, le lăsaţi
În viaţă! Înţelesu-m-aţi?!”
17 Dar moaşele nu au făcut
Aşa precum le-a fost cerut
De împărat, căci tot mereu,
Teamă aveau de Dumnezeu.
De-aceea-n viaţă au lăsat
Pe-oricine, chiar de-a fost băiat.
18 Atunci, ele au fost chemate,
La împărat, şi întrebate:
„De ce, voi aţi nesocotit,
Ceea ce eu v-am poruncit,
Şi i-aţi lăsat ca să trăiască,
Pe cei de parte bărbătească?”
19 Dar moaşele, la un ison,
I-au dat răspuns, lui Faraon:
„Femeile Evreilor,
Nu-s ale Egiptenilor.
Sunt tari şi pot să zămislească,
Mai înainte să sosească
Moaşa. Aşa este mereu.”
20 Acelor moaşe, Dumnezeu,
Când a văzut cum s-au purtat,
Le-a făcut bine. Ne-ncetat,
Poporu-n număr a sporit,
21 Iar Dumnezeu a dăruit
Moaşelor, case. În ăst fel,
Plată primit-au, de la El,
Pentru că Domnul a văzut,
Că – de El – ele s-au temut.
22 Dar Faraon s-a mâniat
Şi-astă poruncă, el a dat,
Poporului său: „Să luaţi
Şi-apoi, în râu să-l aruncaţi
Pe orice prunc ce-o să se nască,
Dacă-i de parte bărbătească.
Pe fete-n schimb, să le lăsaţi –
Pe ele doar, să le cruţaţi.”