1 Un om ce-a fost de neam Levit,
Cu o Levită s-a-nsoţit.
Un fiu, femeia a născut.
2 Că e frumos, ea a văzut
Şi l-a ascuns, ca nu cumva,
Să îl zărească cineva,
Trei luni. Apoi, n-a mai putut.
3 Atunci, din papură-a făcut
Un sicriaş. L-a căptuşit
Cu lut, cu smoală l-a smolit,
Iar pe copil l-a aşezat
În el şi-a mers de l-a lăsat
Pe malul râului, ascuns
Într-un hăţiş de nepătruns,
4 Format din trestii. Sora lui –
Adică a copilului –
De la distanţă doar, pândea,
Voind să ştie ce avea
Să i se-ntâmple fratelui.
5 Dar fiica Faraonului,
În acea vreme, s-a-ndreptat
Spre râu, să meargă la scăldat.
Fetele care-o însoţeau,
Pe malul apei se plimbau.
Ea, între trestii, a zărit
Acel sicriu şi-a poruncit,
Îndată, roabei, să se ducă
Şi-apoi, la ea, să îl aducă.
6 Primindu-l, fata s-a grăbit
Să îl deschidă şi-a găsit
Un băieţel, în sicriaş.
Plângea sărmanul copilaş,
Iar ei, milă, i s-a făcut
Şi-a zis atunci când l-a văzut:
„Priviţi copilul, fetelor!
El este al Evreilor!”
7 Atunci, sora băiatului,
La fata Faraonului,
S-a dus de s-a înfăţişat
Şi cu sfială a-ntrebat:
„Vrei, la Evrei, ca să mă duc,
Să-ncerc o doică să-ţi aduc,
Ca să îl poată alăpta?”
8 „Du-te degrabă! Nu mai sta!” –
A zis fiica-mpăratului.
Fata, pe a copilului
Mamă, s-a dus de a chemat-o,
Şi-n grabă, a înfăţişat-o.
9 Fata lui Faraon a spus:
„Acest copil trebuie dus
La tine. Îl vei alăpta
Şi plată, tu vei căpăta!”
Femeia, pruncul, şi-a luat
Şi astfel, ea l-a alăptat.
10 Copilul a crescut şi-apoi,
Mama îl duse înapoi,
La fata Faraonului,
Care i-a pus, feciorului,
Numele „Moise” – tălmăcit,
Înseamnă „Scos”; „căci L-am găsit
La râu” – a zis ea – „colo jos,
Şi chiar din apă, eu l-am scos.”
Pe-acel copil ce l-a găsit,
Ea, al ei fiu, l-a socotit.
11 La casa ei, Moise-a crescut
Şi-atunci când mare s-a făcut,
Pe fraţii săi el a dorit
Să-i vadă. Astfel, a ieşit
Şi-a priceput ce munci făceau,
Precum şi ce viaţă duceau.
Un Egiptean, el a văzut
Pe-un frate-al său că l-a bătut.
12 Atuncea, Moise s-a uitat
În jur, iar când a constatat
Că-i singur, el s-a repezit
La Egiptean şi l-a lovit,
Furios, până când l-a răpus.
După aceea, el l-a dus
Şi în nisip l-a îngropat.
Apoi, spre casă, a plecat.
13 În ziua următoare-apoi,
El se întoarse înapoi.
Acolo, doi Evrei erau.
Furioşi, aceştia se certau.
Moise a zis către cel care
N-avea dreptate: „De ce oare,
Pe al tău seamăn, îl loveşti?”
14 Omul i-a zis: „Tu cine eşti?!
Eşti pus, mai mare, peste noi?
Ne eşti judecător? Şi-apoi,
Voieşti cumva, ca şi pe mine
Să mă omori – de-ţi vine bine –
Ca şi pe Egipteanu-acel?”
Moise şi-a zis, privind la el:
„Fără-ndoială, ce-am făcut,
De către toţi este ştiut.”
Atuncea, frica l-a cuprins.
15 Când Faraon de veste-a prins
Despre-a lui faptă, a voit
Să îl omoare. A fugit
Moise, atunci, din ţara lui,
În ţara Madianului.
La o fântână şi-a găsit
Un loc, în care-a poposit.
16 În Madian, pe-atunci, şedea
Un preot; şapte fete-avea,
Iar fiicele lui au venit,
Apă să ia, căci au voit
S-adape turma ce-o aveau.
17 Însă păstorii cari erau
În locu-acela, le-au gonit.
Dar Moise a intervenit:
Apă a scos, le-a ajutat
De turmele şi-au adăpat.
18 Când fetele au revenit
La tatăl lor, cari s-a numit
Reuel, acesta le-a-ntrebat:
„Aşa curând v-aţi înturnat?”
19 Ele au zis: „Ne-a sprijinit
Un Egiptean, cari a gonit
Păstorii ce ne-au atacat
Şi-apoi, turma, ne-a adăpat.”
20 „Unde-i acel om?” – a voit
Tatăl să ştie, negreşit.
„Mergeţi degrabă! Nu-l lăsaţi
Acolo, ci să îl chemaţi
Să stea la masă-aici, cu noi,
Ca să mănânce pâine-apoi!”
21 Atuncea, Moise a venit
La acel om de-a locuit,
Iar el i-a dăruit, să-i fie,
O fiică de a lui, soţie.
Fata, Sefora s-a numit;
22 Iar când un fiu a zămislit,
Moise, „Gherşom”, nume, i-a pus –
Deci „Sunt străin aici”, tradus –
Căci zise: „Iată, sunt străin,
În astă ţară şi-acum vin –
Ca un străin ce mă găsesc –
Printre străini, să locuiesc.”
23 După mult timp, s-a întâmplat
Că împăratu-atunci aflat
Peste Egipt, să fi murit.
Israelul era-nrobit
Încă-n Egipt, gemând din greu,
Sub al robiei jug, mereu.
În deznădejde, a strigat
Poporul, până s-a urcat
Ţipătul său, la Dumnezeu.
24 El l-a văzut că-i robit greu
Şi-atunci Şi-a amintit Cel Sfânt,
Că a făcut un legământ
Cu-Avram, Isac şi Iacov. El,
25 Apoi, spre ai lui Israel
Copii, ochii Şi-a aplecat
Şi cunoştinţă a luat
Atuncea, de acel popor,
Precum şi de necazul lor.