14
Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Du-te şi spune, negreşit,
Copiilor lui Israel,
Să meargă spre locul acel,
Numit Pi-Hahirot. Deci voi
Vă veţi întoarce înapoi
Şi o să faceţi un ocol,
Căci locul e între Migdol
Şi mare, iar în faţa lui,
E Bal-Ţefon. Poporului,
Să-i spui cum că o să porniţi
Şi-acolo o să poposiţi.
Căci Faraon, în acest fel,
Despre fiii lui Israel,
Are să spună: „Negreşit,
Prin ţară, ei s-au rătăcit
Şi i-a închis pustiul”. Eu
Voi face, după planul Meu,
Şi împietri-voi aşadar,
Lui Faraon, inima, iar.
El are să vă urmărească,
Făcând atunci să se zărească
Slava şi măreţia Mea,
Ce în Egipt se va vedea;
Toţi cei de pe acest pământ,
Vor şti că doar Eu, Domnul sânt.”
Tot Israelul a făcut
Aşa precum i s-a cerut.
Apoi, de ştire, i s-a dat
Celui ce fost-a împărat
Peste Egipt, că Israel
Fuge din ţară. Atunci, el –
Şi slujitori-i, negreşit –
Inima, iar, şi-au împietrit,
Zicându-şi: „Oare, ce-am făcut,
Încât, din ţară, am putut,
Pe Israel, să îl lăsăm
Să plece şi să îl scăpăm
Din mâini, să nu ne mai slujească?”
Ei s-au grăbit să-i urmărească,
Iar Faraon şi-a pregătit
Carul de luptă şi-nsoţit
De ai săi oameni de război,
A vrut s-aducă înapoi –
În ţara lui – pe Israel.
De-aceea, a luat cu el
Care de luptă – şase sute.
Toate aceste-au fost umplute
Cu cei mai buni oşteni ai lui.
Astfel, ale Egiptului
Care de luptă, încărcate
Cu luptători, au fost mânate
Pe urmele poporului.
Domnul, a Faraonului
Inimă, iar, a împietrit,
Şi Faraon a urmărit
Pe ai lui Israel copii.
Însă ai lui Israel fii,
Gata de luptă au ieşit.
Egiptu-ntreg i-a urmărit.
Toţi caii Faraonului,
Care, şi toată oastea lui,
Pe Israel, l-au întâlnit,
Lângă Pi-Hahirot, oprit.
Locul acela e aflat
Faţă în faţă aşezat
Cu Bal-Ţefon, chiar lângă mare.
10 A Israelului suflare,
De spaimă-a fost cuprinsă-ndată,
Când a văzut oştirea toată,
A Egiptenilor, condusă
De Faraon, că este pusă
A-l urmări pe Israel
Şi că se-apropie de el.
Atuncea, tot acel popor
Strigat-a după ajutor,
La Dumnezeu. Ei l-au chemat
11 Pe Moise şi l-au întrebat:
„Dacă-n Egipt noi rămâneam,
Morminte, oare, nu găseam?
A trebuit ca să venim
Până aici, ca să murim?
Ce ne-ai făcut? Cum s-a-ntâmplat
Că, din Egipt, tu ne-ai luat?
12 Nu ţi-am spus noi, pe când eram
Încă-n Egipt şi îţi vorbeam:
„Lasă-ne robi, ca să slujim
La Egipteni, să nu pierim
Toţi, în pustie, mai apoi.”?”
13 Moise a spus atuncea: „Voi
Să nu vă temeţi de nimic!
Pe loc rămâneţi, căci vă zic:
O să vedeţi ce izbăvire,
Domnul vă dă. Astă oştire,
De care-acum speriaţi sunteţi,
Nicicând n-o să o mai vedeţi,
14 Căci Dumnezeu se va lupta,
Pentru voi, azi. Voi doar veţi sta,
Mai la oparte, să priviţi
Ce se întâmplă, liniştiţi.”
15 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Ce strigăte am auzit?
Tu să îi spui poporului,
Care e voia Domnului.
Le spune dar, aste cuvinte:
„Porniţi spre mare, înainte!”
16 Să-ntinzi toiagul către mare,
Şi-atuncea ai să vezi că are
Să se despice imediat
Şi ai să treci – ca pe uscat –
Poporul, dincolo de ea.
17 Grijă-ntre timp, Eu voi avea,
Să împietresc inima lor –
Inima Egiptenilor –
Să-i fac să intre fiecare,
După poporul Meu, în mare.
Iar Faraon şi oastea lui
Vor face ca a Domnului
Slavă, să fie cunoscută,
Căci ea, atunci, va fi văzută.
18 Pe al Egiptului pământ,
Toţi şti-vor că Eu Domnul sânt,
Căci Faraon şi oastea lui
Vor face ca a Domnului
Slavă, să fie arătată,
Să o cunoască lumea toată.”
19 Apoi, îngerul Domnului –
Cari, în faţa poporului,
Până atunci a fost aflat –
În urma lui s-a aşezat.
De-asemeni, şi stâlpul de nor
Plecata dinaintea lor.
20 S-a aşezat norul acel,
Între Egipt şi Israel.
Întunecos el se vădea,
Pe-o parte, însă răspândea –
Cealaltă parte-a norului –
Lumină, împrejurul lui.
El, între tabere, a stat –
Întreaga noapte – şi-a vegheat
Ca oastea Egiptenilor,
Să nu ajungă la popor;
Iar taberele au rămas
Pe loc şi n-au făcut un pas,
Una spre alta, până când
Au venit zorii, alungând
Al nopţii văl întunecat.
21 Moise, atunci, şi-a ridicat
Braţul şi l-a întins spre mare,
Iar Domnu-o puse în mişcare,
Prin vântul care a pornit
Să sufle, dinspre răsărit.
Întreaga noapte, a suflat
Vântul, iar marea s-a uscat
Şi-n două, ea s-a despărţit,
22 Încât poporul a păşit,
Prin albie, ca pe uscat.
Israel a înaintat,
În timp ce apele-l vegheau,
Căci ca un zid se înălţau,
La dreapta şi la stânga lui.
23 Oştirile Egiptului
L-au urmărit, pe Israel,
Intrând în mare, după el,
Cu Faraon – în frunte stând –
Cu cai şi călăreţi călcând
Pe a lui urmă. Multe care
De luptă au intrat în mare.
24 În straja dimineţi-apoi,
Domnul privit-a înapoi,
Din al Său stâlp de foc – din nor –
Şi-n rândul Egiptenilor,
Învălmăşeală a zvârlit.
25 El a făcut de le-a sărit
Roţile carelor, de-ndată,
Fiindu-le îngreunată
Înaintarea, în ăst fel.
Atunci, au zis: „De Israel,
Noi trebuie ca să fugim
Acum, şi să ne-adăpostim,
Căci iată, Dumnezeu e Cel
Care se luptă pentru el,
În contra noastră. Să fugim,
Căci altfel, toţi o să pierim!”
26 Domnul, pe Moise, l-a chemat
Şi-apoi, aste porunci i-a dat:
„Spre mare, mâna-ţi vei întinde,
Căci a ei apă va cuprinde
Oştirea Egiptenilor,
Cu carele şi caii lor.”
27 Moise, îndată şi-a întins –
Înspre al apelor cuprins –
Braţul, iar malul apelor
S-a prăbuşit. În matca lor,
Ele – din nou – s-au aşezat
Şi în adânc au îngropat
Poporul Egiptenilor.
A încercat, din calea lor,
Să fugă oastea, îngrozită,
Însă ea fost-a nimicită,
De Domnul, în mijlocul mării.
28 În acest fel, în largul zării,
Al apei zid prăbuşit,
Iar valurile-au înghiţit
În hăul lor, toată oştirea.
În ape, şi-au găsit pieirea
Şi cal şi călăreţul lui,
Şi carele Egiptului.
A Faraonului armată
Fusese, astfel, înecată.
Nimeni, să scape, n-a putut,
29 În schimb, Israel a trecut,
Prin mare, ca şi pe uscat,
În timp ce apele au stat
Ca şi un zid, lângă popor,
La dreapta şi la stânga lor.
30 În ziua ‘ceea, negreşit
Că Dumnezeu l-a izbăvit
Pe Israel – pe-al Său popor –
Din mâna Egiptenilor.
Tot Israelul a zărit
Cum Egiptenii au pierit,
Şi trupuri neînsufleţite,
Pe malul mării, risipite.
31 Când Israelul a văzut
Ceea ce Domnul a făcut –
Ce braţ puternic a-ndreptat
Spre Egipteni – s-a-nspăimântat.
Întreg poporul s-a temut
Atunci, de Domnul. Au crezut,
În El şi-n Moise – robul Său –
Fiind, cu toţii, speriaţi rău.