1 Apoi, poporul a plecat,
De la Elim, şi a intrat
Într-un pustiu. Sin se numea
Locul acel şi se găsea
Între-al Elimului ţinut
Şi-ntre Sinai. Timpu-a trecut,
Şi-a cinsprezecea zi venise
Din luna ‘doua – ce sosise –
De când poporul a putut –
Din al Egiptului ţinut –
Să iasă, fiind izbăvit,
De Domnul, care a lovit
Egiptul şi pe Faraon.
2 Contra lui Moise şi Aron,
Atunci, fiii lui Israel,
Cârtiră şi-au vorbit astfel:
3 „Dar cum de n-am murit loviţi,
De Dumnezeu, când, înrobiţi,
Noi, încă, în Egipt eram
Şi când, în oale, noi aveam
Carne, putând ca să mâncăm
Pâine şi să ne săturăm?
Căci în pustiu, ne-aţi adus voi,
Ca să pierim de foame-apoi.”
4 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Pâine voi face – negreşit –
Din cer, să ploaie, în pustie.
Poporul va putea să vie,
Să strângă pâine. Fiecare,
Atât doar, cât nevoie are
Pentru o zi, pâine s-adune.
La încercare îi voi pune,
În acest fel, şi voi vedea,
De merg sau nu, în legea Mea.
5 A şasea zi, când au să iasă
Să strângă, vor lua acasă,
De două ori mai multă mană
Decât avut-au pentru hrană
În zilele mai dinainte.”
6 Poporului, aste cuvinte –
Moise şi-Aron – le-au spus apoi:
„Acum, veţi înţelege voi
Şi veţi pricepe-n astă seară,
În ce fel fosta-ţi scoşi din ţară,
Căci Dumnezeu a fost Acel
Care l-a scos, pe Israel,
Din a Egiptului robie.
7 Când dimineaţa va să vie,
Vedea-veţi slava Domnului –
Căci aţi cârtit în contra Lui –
Iar Dumnezeu v-a auzit.
Dar ce suntem noi, de-aţi cârtit,
Cu toţii împotriva noastră?”
8 Moise a zis: „În faţa voastră,
Domnul – în astă seară chiar –
Vă va da carne multă, iar
În zori, aveţi să căpătaţi
Şi pâine, să vă săturaţi.
Căci Dumnezeu v-a auzit –
În contra Lui – cum aţi cârtit.
Iată, vă-ntreb – acum – pe voi:
Să-mi spuneţi, cine suntem noi?
Să ştiţi dar, căci cârtirea voastră
Nu se îndreaptă-n contra noastră,
Ci împotriva Domnului.”
9 Către Aron – fratele lui –
Moise, apoi, a cuvântat:
„Spune poporului, de-ndat:
„Veniţi să vă apropiaţi
Şi-n faţa Domnului să staţi,
Căci Dumnezeu v-a auzit
Cum împotrivă-I aţi cârtit.”
10 Pe când Aron vorbea astfel
Copiilor lui Israel,
Către pustiu, toţi au privit.
Plin de uimire, a zărit,
Atunci, acel întreg popor,
Slava lui Dumnezeu, în nor.
11 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
12 „Iată că Eu am auzit
Cârtirile lui Israel.
Tu să le spui în acest fel:
„Urmează două seri. Să ştiţi
Că între ele-o să primiţi
Carne, ca să vă săturaţi,
Iar dimineaţă, căpătaţi
Pâine. Atunci veţi şti că Eu
Sunt Domnul, al vost’ Dumnezeu.
13 Când înserarea a venit,
Tabăra s-a acoperit
Cu prepeliţe, iar – în zori –
O rouă a căzut, din nori,
Şi-n jurul taberei – pe jos –
S-a aşezat, într-un strat gros.
14 Atuncea când s-a risipit
Roua, a fost acoperit
Pustiul, cu ceva ce pare
A fi grăunţe mici şi care,
Ca boabele de gheaţă sânt –
Albe – întinse pe pământ.
15 Fiii lui Israel priveau
Miraţi, în jur, şi se-ntrebau:
„Ce e aceasta? Ce să fie?”
„Pâinea pe care, în pustie,
Domnul vi-o dă, cum v-a promis,
Pe săturate” – Moise-a zis.
16 Apoi el, astfel, le-a vorbit:
„Iată ce a mai poruncit
Domnul, să faceţi: „Adunaţi,
Mana aceasta, să mâncaţi.
Nu strângeţi mult, ci fiecare,
Să-şi ia numai pentru mâncare.
Deci fiecare-n acest fel,
Să îşi adune, pentru el –
Din astă mană – un omer.
Iată acum, ce vă mai cer:
Câte-un omer să adunaţi,
Pentru toţi cei cari sunt aflaţi
În cortul vost’. Deci fiecare
Are-un omer, pentru mâncare.”
17 Israeliţii au făcut
Aşa precum li s-a cerut.
Unii au strâns mai multă mană,
Iar alţii mai puţină hrană.
18 În urmă, ce s-a adunat,
Cu un omer s-a măsurat.
Cel ce a strâns hrană în plus,
A dat apoi, al său surplus,
La cel cari mai puţin aduse
Şi astfel nimeni nu avuse
Ceva în plus, din acea mană –
Şi-asemeni, nici lipsă de hrană.
19 Moise a cuvântat apoi:
„Acuma, nimeni dintre voi,
Nu trebuie-a lăsa nimic,
Din ea, până în zori, vă zic.”
20 Dar unii nu l-au ascultat,
Şi ceva mană au lăsat,
Pe-a doua zi. Când au venit
Ai zilei zori, s-a împuţit
Mana şi, viermi, ea a făcut.
Când aste lucruri le-a văzut
Moise, pe loc, s-a mâniat,
Pe cei cari nu l-au ascultat.
21 Apoi, n-a mai strâns nimenea,
Mai mult decât îi trebuia,
Căci de îndată ce-a venit
Căldura, mana s-a topit.
22 A şasea zi doar, fiecare,
Mană a strâns, pentru mâncare,
Întocmai cum s-a poruncit:
Doar doi omeri, deci îndoit.
Fruntaşii din popor s-au dus
Până la Moise şi i-au spus
Că au strâns mană şi-au făcut
Aşa precum li s-a cerut.
23 Moise, în urmă, le-a vorbit:
„Domnul aşa a poruncit:
„Mâine e ziua de odihnă,
În care toţi veţi sta în tihnă.
Mâine e ziua de Sabat,
Cari Domnului îi e-nchinat.
Tot ceea ce, de copt, aveţi
Precum şi ce să fierbeţi, vreţi,
Azi faceţi şi să terminaţi,
Căci mâine nu o să lucraţi!
Păstraţi apoi, ce vă rămâne,
Pe-a doua zi – deci, până mâne.”
24 Aşa cum Moise a cerut,
Întreg poporul a făcut.
În urmă, zorile-au venit,
Iar mana nu s-a împuţit
Şi-asemeni, nici viermi n-a făcut,
Ci-n stare bună s-a ţinut.
25 Moise a zis: „Azi s-o mâncaţi,
Căci altă hrană nu aflaţi,
Pe câmp, pentru că e Sabat.
26 În şase zile, ne-ncetat,
Veţi strânge mană din pustie.
A şaptea zi când va să vie,
Voi, mană, n-o să mai găsiţi,
Căci e Sabat – aşa să ştiţi!”
27 Totuşi, atunci când a venit
A şaptea zi, uni-au ieşit
Şi în pustie-au căutat
Mană, din nou, dar n-au aflat.
28 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Cât va mai fi nesocotit
Cuvântul Meu?! Şi până când
Mai aveţi, oare, voi, de gând,
Porunca, să nu-Mi ascultaţi
Şi legea să Mi-o încălcaţi?!
29 Vedeţi că Dumnezeu v-a dat,
Acuma, ziua de Sabat.
De-aceea, iată, aţi primit,
A şasea zi, mană-ndoit.
Deci nimeni nu-şi va părăsi
Locul în cari se va găsi
A şaptea zi, căutând mană,
Căci a primit destulă hrană.”
30 A şaptea zi, s-a odihnit
Întreg poporul şi-a găsit
31 Un nume pentru acea hrană.
De-atunci, a fost numită „mană”.
Doar coriandrul, boabe, are,
Cu forme asemănătoare
Cu mana. Albă era ea,
Iar gustul pe care-l avea,
Asemeni e cu turta care –
În aluat – şi miere are.
32 Moise a zis poporului:
„Iată porunca Domnului:
„Să se păstreze un omer,
Umplut cu mana cea din cer,
Pentru urmaşi, ca ei să ştie
Ce pâine v-am dat în pustie,
Ca să aveţi ce să mâncaţi,
După ce-aţi fost eliberaţi
Din al Egiptului ţinut.”
33 Moise, apoi, grije-a avut
Să-i spună lui Aron: „Să iei
Un vas, în care pune-vei,
Din mană, un omer pe care
Ai să-l aşezi, pentru păstrare –
În faţa Domnului – să fie
Pentru urmaşii ce-au să vie.”
(Hrana aceea au numit-o
„Mană”, căci ei, când au zărit-o
Întâia dată, au strigat:
„Man hu”, care a însemnat
„Ce e aceasta?”, tălmăcit.)
34 Aron, atuncea, a ieşit,
După porunca Domnului
Dată lui Moise – robul Lui –
Şi, mana, el a adunat-o,
Preţ de-un omer şi-a aşezat-o
Lângă chivot, să se păstreze
Pentru cei cari au să urmeze.
35 Timpul s-a scurs necontenit,
Şi-ntreg poporul s-a hrănit
Cu mană – după cum se ştie –
Patru decenii, în pustie,
Până sosit-a în Canaan,
Precum avuse Domnu-n plan.
36 Omerul este, ca mărime,
Din efă, numai o zecime.