1 Din Sin, poporul a pornit,
Aşa precum a poruncit
Domnul, şi-apoi s-a aşezat
La Refidim. El n-a aflat,
Acolo, apă de băut.
2 Atunci, întreg poporu-a vrut,
Ceartă, cu Moise a căta,
Căci el e cel ce-n frunte sta.
Furios, poporul i-a vorbit:
„Să ne dai apă, negreşit!”
Moise a zis: „De ce cătaţi,
Cu mine, ca să vă certaţi?
Şi pentru ce, acum, voiţi,
Pe Domnul, să Îl ispitiţi?”
3 Poporu-acela, chinuit
De sete, iarăş’ a cârtit,
Contra lui Moise, şi a spus:
„De ce-n pustie, ne-ai adus?
De ce ai vrut ca să ieşim
Noi, din Egipt? Ca să pierim
De sete-aici, acum, cu toţi,
Cu turme, fii şi cu nepoţi?”
4 Moise, la Domnul, a strigat
Şi-n disperare a-ntrebat:
„Cu ăst popor, ce mă fac oare?
Îndată o să mă omoare,
Cu pietrele pustiului.”
5 „Aşază-te în fruntea lui,
De-ndată!” – Dumnezeu i-a spus.
„Alături îţi vei fi adus
Câţiva bătrâni din Israel.
În mână, ia toiagu-acel
Cu care râul l-ai lovit.
Să faci precum ţi-am poruncit
Şi nu te-abate nicidecum!
Apoi, să te porneşti la drum,
Pentru că te voi aştepta.
6 La stânca din Horeb, voi sta.
Acolo, când ai să soseşti,
Vreau ca în stâncă să loveşti,
Căci apă va ţâşni din ea
Şi astfel, va putea să bea
Poporu-ntreg, pe săturate.”
Vorbele fost-au ascultate
De Moise, care a făcut
Aşa precum i s-a cerut,
Având alăturea de el,
Câţiva bătrâni din Israel.
7 El, „Masa”, locului, i-a spus
Şi-apoi, „Meriba”, cari tradus
Se tălmăceşte prin „Ispită
Şi ceartă”, căci a fost pornită
Mare gâlceavă, în popor,
Şi-au ispitit pe Domnul lor
Când întrebat-au fiecare:
„Cu noi, o fi Dumnezeu, oare?”
8 Când Amalec, în locu-acel –
La Refidim – cu Israel,
S-a-nfăţişat, ca să se bată,
9 Moise – pe Iosua – îndată,
La sine, grabnic, l-a chemat
Şi-n acest fel a cuvântat:
„Să îţi alegi nişte bărbaţi
Şi-apoi, să ieşi ca să te baţi
Cu Amalec şi oastea lui.
Mâine, pe vârful dealului,
În zori de zi, voi merge eu.
Cu mine, al lui Dumnezeu
Toiag, atunci, îl voi avea
Şi n-am să-l las din mâna mea.”
10 Iosua mers-a de-a făcut
Aşa cum Moise i-a cerut
Şi, la război, el a pornit,
Cu Amalec. Moise-a suit –
Cu Hur şi-Aron, fratele lui –
În zori, pe vârful dealului.
11 Când mâna şi-o ridica el,
Era mai tare Israel.
Când braţele îşi cobora,
Mai tare Amelec era.
12 Văzând că Moise e trudit,
Cei doi care l-au însoţit,
O piatră-n grabă, au luat
Şi-apoi, pe ea, l-au aşezat.
Aron şi Hur îl sprijineau
Şi-ntinse, braţele-i ţineau,
Iar Moise-a stat, cu ele-n sus,
Până când soarele-a apus;
13 Iar Iosua a biruit
Pe Amelec şi-a nimicit,
Atunci, întreg poporul lui.
14 Din ceruri, glasul Domnului,
Lui Moise-i zise: „Să se scrie
Totul, în carte, să se ştie
Şi-astfel, de-acuma înainte,
Să fie-aducere aminte,
Tot ceea ce s-a petrecut
Şi tot ce, astăzi, s-a făcut.
Să-i spui lui Iosua apoi,
Precum că iată, şterge-l-voi,
Pe Amelec, de pe pământ
Şi pe toţi cei cari cu el sânt.
Am să îi şterg de peste fire,
Să piară şi-a lor pomenire!”
15 Altar, acolo, a zidit
Moise apoi, şi l-a numit,
Atuncea, „Domnul, steagul meu” –
Sau „Iahveh-nisi”-n grai evreu.
16 În urmă, el a cuvântat:
„Fiindcă braţul şi-a-nălţat
În contra Domnului, mereu,
Război va duce Dumnezeu,
Cu Amelec şi al său ram
De pe pământ, din neam în neam!”