1 Socrul lui Moise a aflat
Tot ceea ce s-a întâmplat –
Ietro, în Madian, şedea,
Unde ca preot el slujea.
Deci, despre toate-a aflat el:
Ştia cum că, pe Israel –
Cu Moise-n frunte – l-a luat
Domnul şi l-a eliberat,
Din ţara Egiptenilor,
Scoţându-l din robia lor.
2 Sefora, a lui Ietro fată –
Aceea care-a fost luată
De către Moise de soţie –
Acasă fost-a, căci se ştie
Precum că ea plecase-apoi,
La al ei tată, înapoi.
Ietro, pe fată, a luat-o,
3 Pe cei doi fii care-au urmat-o,
Şi-apoi, la Moise, au plecat.
Primul fecior a fost chemat
Gherşon – „Străin” e tălmăcit –
Pentru că Moise s-a gândit:
„Străin, în ţară, mă găsesc,
Şi ca străin, eu locuiesc.”
4 Al doilea fiu a fost numit
„Eliezer”, iar tălmăcit,
E „Ajutorul Domnului”,
Căci Moise-a zis, în gândul lui:
„Acel care, tatălui meu,
Mereu îi este Dumnezeu,
Pe mine-acum m-a ajutat
Şi iată că am fost scăpat
De sabie, de-a ei urgie,
De-a Faraonului robie.”
5 Ietro – socrul lui Moise deci –
Pe-ale pustiului poteci –
De a sa fiică însoţit
Şi de-ai ei fii – iute-a pornit,
Către muntele Domnului,
La Moise, ginerele lui.
6 Mai înainte, a trimis
Vorbă la Moise, şi a zis:
„Eu, Ietro, te-nştiinţez acum,
Că vin la tine. Sunt pe drum,
Plecat pe-ale pustiei căi,
Cu soaţa şi cu fiii tăi.”
7 Moise-a ieşit în faţa lui
Şi-apoi, ‘naintea socrului,
Jos, l-a pământ, s-a aruncat
Şi-n urmă, el l-a sărutat.
De sănătate se-ntrebară
Şi-apoi, în al său cort, intrară.
8 Moise, pe larg, i-a povestit,
Lui Ietro, tot ce-a făptuit
Domnul, contra Egiptului,
Precum şi-a Faraonului,
Din pricina lui Israel.
I-a spus, în urmă, şi ce fel
De suferinţe-au îndurat,
Pe drum, şi-apoi cum i-a scăpat,
De toate-acestea, Dumnezeu,
Care i-a însoţit mereu.
9 Ietro, nespus, s-a bucurat
De toate câte le-a aflat
Şi a fost tare mulţumit
Că Dumnezeu l-a izbăvit,
Pe al lui Israel popor,
Din ţara Egiptenilor.
10 Ietro, apoi, a cuvântat:
„Să fie binecuvântat
Domnul, care v-a izbăvit
Şi din Egipt v-a dezrobit!
Să fie binecuvântat
Domnul, care-a eliberat
Pe al lui Israel popor,
Din ţara Egiptenilor,
Din mâna Faraonului!
11 Ştiu că, asemeni Domnului,
Nu mai există dumnezei.
El e mai mare decât ei!
În tot ceea ce au lucrat,
Trufie ei au arătat.
Dar Domnul fost-a mai presus!”
12 El, pentru Domnul, a adus
O ardere de tot, pe care
Şi cu o jertfă de mâncare
A însoţit-o. Negreşit,
Apoi, la jertfe, i-a poftit
Pe-Aron şi-alăturea de el,
Pe cei bătrâni, din Israel.
La masa, ei s-au aşezat
Şi-n faţa Domnului au stat.
13 A doua, zi Moise-a făcut
O judecată, căci a vrut
Să judece întreg poporul.
Moise a fost judecătorul,
Şi-n faţa lui, poporu-a stat,
Din zori şi până pe-nserat.
14 Socrul lui Moise a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut
Şi-apoi, pe Moise, l-a-ntrebat:
„Ce faci? De ce te-ai aşezat,
Singur, acum, în fruntea lor?
De ce şade acest popor,
Care, pe tine te urmează,
‘Nainte-ţi, până se-nserează?”
15 Moise a zis: „Poporul vine,
În faţa mea, căci vrea, prin mine,
Să-I ceară sfat, lui Dumnezeu.
16 Doar când au treabă vin; iar eu
Judec în pricinile lor.
De cunoscut, fac tuturor,
Poruncile lui Dumnezeu
Şi ale Sale legi, mereu.”
17 Socrul lui Moise-a zis: „Nu-i bine
Ceea ce faci tu, pentru tine.
18 Căci singur, tu te istoveşti
Şi de asemeni, oboseşti
Poporul care e cu tine.
Lucrul acesta – văd eu bine –
Peste puteri îţi e, şi pace!
Singur, nu-l vei putea a face.
19 Acum, ascultă glasul meu:
Îţi dau un sfat, iar Dumnezeu,
Vedea-vei că va fi cu tine
Şi totul o să fie bine.
Tu să îi fii poporului,
Tălmaci, în faţa Domnului.
Deci tu să duci, la Dumnezeu,
Doar pricinile, gândesc eu.
20 Învaţă-i legea Domnului,
Poruncile, iar calea Lui –
Pe care trebuie umblat –
Arată-le-o neîncetat.
Tu doar veghează, să vezi dacă
Vor şti ce trebuie să facă.
21 Alege, din popor, îndată,
Oameni destoinici cari arată
Că-s temători de Dumnezeu
Şi-s de încredere, mereu.
Să fie oamenii acei,
Duşmani ai lăcomiei. Ei,
De tine puşi apoi, să fie,
Peste popor, capi peste-o mie;
Capi peste-o sută să aşezi,
Şi tot aşa ai să urmezi
Ca să pui capi peste cinzeci
Şi peste zece-n urmă. Deci,
22 Oameni-acei trebuie ca,
Poporul, a îl judeca.
Prin ei îţi vor fi-nfăţişate
Doar pricinile însemnate.
Cele mărunte, dacă vrei,
Au să le judece chiar ei.
O să vă fie mai uşor,
Ţie şi-ntregului popor,
Căci toată-nsărcinarea ta,
Atunci, mai mulţi o vor purta.
23 De faci aşa – şi se vădeşte
Că Dumnezeu îţi porunceşte
Să faci astfel – va fi mai bine
Pentru popor şi pentru tine.
Căci veţi putea, faţă a face,
La orice lucru şi, în pace
Şi fericit, poporul tău,
Ajunge-va la locul său.”
24 Pe socrul său, l-a ascultat
Moise, şi sfatul i-a urmat.
25 Făcu precum îi spuse el,
Şi a ales, din Israel,
Oameni destoinici ca să fie
Capi în popor, peste o mie.
Peste o sută i-a mai pus,
Peste cincizeci, cum i s-a spus,
Şi peste zece la sfârşit.
26 Oameni-aceşti-au împlinit
Rolul lui Moise: judecau,
Mereu, poporul şi-aduceau
Doar pricini grele-n faţa lui.
Nevoile poporului –
Mărunte, mici şi ne-nsemnate –
De ei erau doar, judecate.
27 Moise, pe Ietro, înapoi,
Acasă, îl trimise-apoi.