1 A treia lună a venit,
De când Israel a ieşit
Din ţara Egiptenilor.
Atunci, ajunse-acel popor,
Într-un pustiu, Sinai numit.
2 Acolo, el a poposit,
Din Refidim când a plecat.
Locul în cari s-au aşezat
Moise şi cu poporul lui,
Era în faţa muntelui.
3 Moise, pe munte, s-a suit,
La Domnul, care i-a vorbit:
„Să-i spui, casei lui Israel,
Să-i spui poporului acel:
4 „Voi toţi, acuma, aţi văzut
Ceea ce Domnul a făcut
Egiptului, cum v-am purtat
Şi cum, pe munte, v-am urcat,
Pe-aripi de vultur, pân’ la Mine.
5 Acum, să înţelegeţi bine:
De-Mi ascultaţi glasul mereu
Şi ţineţi legământul Meu,
Voi – din popoarele ce sânt,
Azi, risipite pe pământ –
Veţi fi ai Mei, ai Domnului,
Căci tot pământul e al Lui.
6 Astfel, o să Îmi fiţi – voi toţi –
O-mpărăţie de preoţi.
Voi o să-Mi fiţi neamul Meu sfânt,
Cum alte neamuri nu mai sânt.”
Deci să vorbeşti în acest fel,
Copiilor lui Israel.”
7 Moise s-a-ntors şi i-a chemat
Pe cei bătrâni şi i-a-nştiinţat
De tot ceea ce-a poruncit
Domnul, atunci când i-a vorbit.
El a transmis, poporului,
Ceea ce-i spuse Domnul, lui.
8 Întreg poporul a promis:
„Vom face precum Domnu-a zis!”,
Moise Îi duse Domnului
Cuvintele poporului.
9 Domnul, lui Moise-i spuse: „Bine!
Iată că voi veni la tine,
Într-un nor gros învăluit
Şi voi putea fi auzit,
De-acest popor, când îţi vorbesc.
Astfel, Eu am să-i întăresc –
Căci Mă va auzi pe Mine –
Încrederea ce-o are-n tine.”
Moise i-a spus iar – Domnului –
Cuvintele poporului.
10 Domnul, pe Moise, l-a chemat
Şi astfel, El a cuvântat:
„Poporul, să îl pregăteşti:
Astăzi şi mâine, să-l sfinţeşti,
Şi să îl pui pe fiecare,
Să-şi spele haina ce o are.
11 A treia zi, gata să fii!
A treia zi, Domnul – să ştii –
Că se pogoară pe Sinai.
În faţa muntelui să stai,
Cu tot poporul lângă tine,
Pe Domnul să-L vedeţi, când vine.
12 Jur împrejur, să stabileşti
Margini, pe cari să nu-ndrăzneşti
Apoi, să le încalci, cumva,
Nici tu şi nici altcineva.
Poporului, aşa să-i spui:
„Să n-atingi poala muntelui,
Şi nici să nu te sui pe el!
Oricine face-va altfel,
Cu moartea fi-va pedepsit,
13 Pentru că nu e-ngăduit,
Ca acest munte, înadins,
De mâini de om, a fi atins!
Oricine face-va altfel
Şi-atinge-va muntele-acel,
Să fie omorât pe loc –
Fie el om, sau dobitoc!
Cu pietre, să îl omorâţi,
Sau cu săgeţi să îl loviţi.
Când trâmbiţa are să sune,
Întreg poporul să se-adune,
Şi doar apoi – cu tine-n frunte –
Să se îndrepte către munte.”
14 Moise, din munte, a venit
Şi-apoi poporul şi-a sfinţit
Şi hainele şi le-a spălat.
15 În urmă, el a cuvântat:
„Gata-n trei zile, vreau să fiţi!
În acest timp, sunteţi opriţi
De-a vă atinge de femei.”
Cum a cerut, făcut-au ei,
16 Şi-a treia zi au auzit
Tunete mari şi au zărit
Fulgere multe şi-un nor gros,
Care a coborât, în jos,
Şi muntele l-a-nvăluit.
Atuncea, trâmbiţa-a pornit
Ca să răsune cu putere,
Peste-a poporului tăcere,
Care privea înmărmurit,
Căci groaza l-a încremenit.
17 Moise, poporul, şi-a luat
Şi către munte s-a-ndreptat,
Şezând apoi, la poala lui,
Spre-ntâmpinarea Domnului.
18 Sinaiul era-nvăluit
În fum, căci Domnul a venit
Să stea-n mijlocul focului,
Atunci, pe piscul muntelui.
Fumul care se ridica,
Părea a fi asemeni ca
Fumul de un cuptor făcut.
Întregul munte s-a zbătut
Şi cu putere-a tremurat.
19 Puternic, trâmbiţe-au sunat,
Iar Moise-n acel timp, vorbea
Cu Domnul, care-i răspundea
Cu glas puternic, ascultat
De tot poporul adunat.
20 Pe munte, Domnu-a coborât –
Pe vârful lui a tăbărât –
Şi l-a chemat pe Moise, sus –
Pe munte – iar Moise s-a dus.
21 Domnul, lui Moise-i zise-apoi:
„Coboară, du-te înapoi
Şi să îi spui poporului,
Că nu îngădui, nimănui,
La Domnul, buzna, ca să dea,
Doar pentru a-L putea vedea,
Ca nu cumva, în foc şi pară,
Mulţi din acest popor, să piară.
22 Toţi preoţii cari vor putea,
De Mine, a se-apropia,
Să se sfinţească, poruncesc,
Să nu cumva să îi lovesc
Apoi, cu moarte, şi pe ei.”
23 „Aşa va fi, precum Tu vrei!” –
Moise a zis. „Poporului,
Să urce creasta muntelui,
Nu îi va fi îngăduit,
Pentru că Tu ai poruncit
Şi-ai zis: „Margini să stabileşti,
Şi-ntreg poporul să-l sfinţeşti”.”
24 Domnul a pus: „Pogoară-te,
Şi, cu Aron, iar, suie-te!
Deoparte, preoţii să stea –
Şi tot poporu-asemenea –
Căci astfel au să se păzească,
Iar moartea n-are să-i lovească.”
25 Moise se-ntoarse la popor
Şi-a spus acestea, tuturor.