1 „Vei duce-ntregului popor,
Aceste legi, cari le dau lor.
2 De cumpăra-va cineva,
Un rob, care-i evreu, cumva,
Doar şase ani, rob să îl ţină.
Când anul şapte va să vină,
Va trebui să-l slobozească,
Fără ca robul să plătească
Ceva, ca drept despăgubire.
3 De-asemenea, să aveţi ştire
Că dacă singur a intrat
Ca rob, singur va fi lăsat,
Atunci, să iasă din robie.
De a intrat cu-a lui soţie,
Şi ea va fi eliberată,
Cu cel ce fost-a rob, deodată.
4 Dacă stăpânul său i-a dat
Nevastă, de s-a însurat –
Şi ea, copii, i-a zămislit –
Doar robul fi-va slobozit,
Iar soaţa şi copiii lui
Rămâne-vor stăpânului.
5 Dacă va zice robul: „Eu
Iubesc pe-acest stăpân al meu.
Iubesc şi pe soţia mea –
Pe-ai mei copiii de-asemenea –
De-aceea, n-am să-i părăsesc
Şi, să fiu liber, nu voiesc”,
6 Atunci, stăpânul robului,
Să-l ia-naintea Domnului;
De uşă-l va apropia
Sau de-al ei stâlp, precum va vrea,
Şi-apoi, o sulă să găsească,
Cu care să îi găurească
Urechea, robului acel.
De va lucra, în acest fel,
Robul acela o să fie,
În a sa slujbă, pe vecie.
7 De cumva întâmpla-se-va
Că fiica-şi vinde cineva –
Ca roabă – ea nu va putea
Să iasă-apoi asemenea,
Precum ies robii, din robie.
8 Mai trebuie ca să se ştie,
Că dacă ea nu va plăcea
Stăpânului ce-o va avea
Drept soaţă, datorie are
Atunci, a ei răscumpărare,
Să o-nlesnească de îndată.
Nu va putea fi cumpărată
Femeia care nu-i plăcută,
Căci ea nu poate fi vândută,
Nicicum, străinului cari vine,
Chiar dacă n-a putut a-şi ţine –
Stăpânul ei – cuvântul dat.
9 Dacă se va fi întâmplat
S-o dea fiului său, să-i fie –
Acea femeie – drept soţie,
Ea, în faţa stăpânului,
Va avea dreptul fiicei lui.
10 Altă nevastă dacă-şi ia
Stăpânul, drept nu va avea
Ca primei pe care o are,
Să îi oprească din mâncare
Şi-asemeni, din îmbrăcăminte.
Stăpânul ei să ia aminte,
Că el este dator să ştie
Să îi dea dreptul de soţie.
11 De lucrurile-acestea trei
Nu le-a făcut stăpânul ei,
Ea va putea să-l părăsească,
Fără să îl despăgubească –
Fără să îi dea bani; iar el
N-o va opri, în nici un fel.”
12 „Atunci când unul, bunăoară,
Lovind pe altul, îl omoară,
Acela care a lovit
Cu moartea fi-va pedepsit.
13 Dar dacă laţul, nu i-a-ntins
Şi dacă-n mâna sa l-a prins –
Pentru că Domnul a făcut
Lucrul acest de s-a putut –
Atuncea îşi va fi gătit
Un loc, unde adăpostit –
Prin fugă – acel om să fie.
14 Însă dacă, cu viclenie
Şi răutate a lucrat
Acela care a umblat –
Pe altul, ca să îl omoare –
Pentru acela nu-i scăpare.
Chiar dacă acel om, cumva,
L-al Meu altar afla-se-va,
Să-l smulgeţi de lângă altar
Şi să-l ucideţi pe tâlhar.”
15 „Acela care şi-a lovit
Tatăl sau mama, pedepsit
Va fi cu moartea, imediat.
16 Acela care a furat
Un om, şi-n urmă l-a vândut –
Sau dacă, la el, l-a ţinut –
Cu moartea, fi-va pedepsit.
17 Acela care a rostit
Blesteme-n contra tatălui –
Sau împotriva mamei lui –
Are să fie pedepsit
Şi morţii, el va fi sorit.”
18 „Doi inşi de au să se sfădească,
Iar unul are să-l lovească
Pe celălalt, fiind furios,
Cu piatra ce o ia de jos –
Sau pumnul de-o să-şi folosească –
Dar fără să-i pricinuiască
Moarte, celui ce-a fost lovit,
Ci doar la pat fiind silit –
După tot ce s-a petrecut –
19 Să stea, cel care l-a bătut
Nu va putea fi pedepsit
Dacă se scoală cel lovit
Şi dacă va putea să iasă
Singur apoi, din a sa casă,
Fără să fie însoţit,
Ci în toiag doar, sprijinit.
Acela care l-a bătut –
Pentru ceea ce i-a făcut –
Va trebui ca să plătească.
El are să-l despăgubească,
Pe timpu-n care a zăcut,
Când – să lucreze – n-a putut.
De-asemenea, în grijă-l are,
Pân’ la deplina vindecare.
20 Un băţ de o să folosească
Stăpânul, ca să îşi lovească
Un rob care-i la el aflat –
Fie femeie sau bărbat –
Dacă sub mână i-a murit,
Stăpânul fi-va pedepsit.
21 Dar dacă robul se vădeşte –
O zi sau două – că trăieşte,
Stăpânul său va fi iertat,
Căci robul îi era argat.
22 Dacă se ceartă doi bărbaţi,
Lovind – fiind încăieraţi –
Pe o femeie-nsărcinată
Care, din lovitura dată,
Va naşte făr’ ai fi venit
Sorocul pentru zămislit –
Şi dacă, din acea lovire,
Nu-i vine vreo nenorocire –
Cei doi să fie pedepsiţi.
Ei trebuie a fi siliţi,
Atunci, o gloabă să plătească,
Pe care o s-o stabilească
Soţul celei ce-a fost lovită.
Gloaba va trebui plătită
După cum hotărăşte cel
Cari judecă în Israel.
23 Atunci când o nenorocire
Se va-ntâmpla, tu să ai ştire
Cum trebuie să îi faci faţă:
Vei da deci, viaţă pentru viaţă,
Ochi pentru ochi; şi să ţii minte
24 Ca să dai dinte pentru dinte.
De-asemenea, grijă să ai,
Mână la mână, ca să dai.
Va trebui ca tuturor,
Să dai, picior pentru picior.
25 Vei face totul, cu măsură:
Arsură dai pentru arsură;
Rana, cu rană răsplăteşti,
Iar vânătaia o plăteşti
Cu vânătaie mai apoi.
26 Dacă un om aflat la voi,
Loveşte ochiul robului
Care-i aflat în slujba lui –
Fie femeie sau bărbat –
Şi dacă se va fi-ntâmplat
Să-şi piardă ochiul robu-acel,
Atunci stăpânul – pentru el –
Va trebui, drumul, să-i dea,
Iar robul său nu va avea
Vreo obligaţie, prin care,
Plata pentru răscumpărare,
S-o dea apoi stăpânului.
E liber, pentru ochiul lui.
27 De-i face-un dinte a-i cădea,
El, robului aceluia –
Fie bărbat, fie femeie –
Va trebui, drumul, să-i deie.
28 Atuncea când un bou va-mpunge
Un om, şi-acesta va ajunge
Să moară, din împunsătură,
Tu vei lua astă măsură:
Ucizi cu pietre bou-ndată,
Iar carnea nu-i va fi mâncată.
Stăpânul boului acel,
Nu-i pedepsit, în nici un fel.
29 Dacă ‘nainte, bou-avea
Ăst obicei şi împungea,
Însă nimic nu a făcut
Stăpânul său care-a ştiut
Lucrul acest şi nu l-a-nchis,
Cu pietre trebuie ucis
Boul care a înţepat
Un om – femeie sau bărbat.
De-asemenea, stăpânul lui –
Proprietarul boului –
Are să fie pedepsit
Şi morţii fi-va el sortit.
30 Dacă, însă, stăpânului –
Pentru-a lui viaţă – preţ îi pui,
O să plătească preţul care
Cerut e, drept răscumpărare.
31 Aşa va trebui lucrat,
Când bou-mpunge un bărbat,
Sau când împunge o femeie:
Această lege să se ieie.
32 Dar dacă boul va ajunge
Ca pe un rob de a-l împunge –
Fie bărbat, fie femeie –
Va trebui ca să se deie
Trei sicli de argint, celui
Cari e stăpânul robului;
Iar boul trebuie lovit
Cu pietre, pân’ va fi pierit.
33 O groapă, dacă cineva
O s-o descopere, cumva –
Sau cineva de a săpat
O groapă şi-apoi a uitat
Să o acopere din nou –
Şi-n groapă va cădea un bou,
Sau o să cadă un măgar,
34 Stăpânul gropii aşadar,
La plată, este obligat.
Argint, el va avea de dat
Stăpânului ce l-a avut
Vita ce-n groapă a căzut.
Argintul e despăgubire,
Pentru a vitei lui, pieire.
Apoi, vita care-a murit,
Rămâne-a celui ce-a plătit.
35 Dacă acolo se ajunge
Şi-un bou, pe alt bou, îl împunge,
Iar cel ce-mpuns e, bunăoară –
În urmă – va avea să moară,
Iată ce trebuie făcut:
Boul cel viu va fi vândut,
Iar banii se-mpărţesc apoi,
Între stăpânii celor doi –
De-asemeni, fi-va împărţit
Şi boul care a murit.
36 Dar dacă însă, s-a ştiut
Că şi-nainte a avut –
Boul – năravu-acesta rău
Şi nu l-a-nchis stăpânul său,
Stăpânul lui are să dea
Bou pentru bou. Va rămânea
Apoi, cu boul ce-a pierit,
Cari fost-a, de al său, lovit.”