1 „Nu-mprăştia zvonuri aflate
Şi care nu-s adevărate.
Cu cel rău, să nu te uneşti
Şi-apoi strâmb să mărturiseşti
Spre-a scoate, din cuvântul tău,
Folos – în urmă – omul rău.
2 Să nu te iei dar, după turmă –
După mulţime – şi pe urmă,
Să vezi că rău ai procedat,
Când după alţii te-ai luat.
Dacă vorbeşti, la judecată,
Prin ce vei spune, niciodată
Să nu ţii partea celor care
Sunt mulţi şi prin a ta purtare,
În faţa celor judecaţi,
Dreptatea să nu o abaţi.
3 De-asemeni, să nu-l părtineşti
Pe cel sărac, dacă vorbeşti,
Când eşti chemat la judecată –
Vorba să-ţi fie-adevărată.
4 Dacă boul vrăjmaşului –
Sau poate că măgarul lui –
Îl afli, când s-a rătăcit,
Îl vei aduce, negreşit,
Acasă la duşmanul tău.
5 Când întâlneşti măgarul său
Şi sub povară e căzut,
Să nu te faci că n-ai văzut
Şi-apoi, pe lângă el, să treci.
Ci tu, atunci, să te apleci
Şi-ajută-l ca acel samar,
Să îl dea jos de pe măgar.
6 Nu te atinge, niciodată –
Când ai să fii la judecată –
De dreptul care îi revine
Săracului – aşa e bine.
7 Tu, tot mereu, să te fereşti
Ca pe nedrept să-nvinuieşti,
Pierzându-l pe nevinovat;
Căci Eu nu-l iert pe vinovat.
8 De-asemenea, să te fereşti
De daruri – să nu le primeşti;
Căci darurile îi orbesc
Pe toţi acei ce le primesc,
Făcând ca ai lor ochi deschişi –
Când le primesc – să fie-nchişi;
Iar hotărârile luate
Nu vor mai fi adevărate.
Ele vor fi răstălmăcite,
De darurile ce-s primite.
9 Pe cel străin, să te păzeşti,
Ca – în vreun fel – să-l asupreşti,
Atuncea când va fi la tine.
Ce simte el, voi toţi ştiţi bine,
Căci în ţara Egiptului,
Şi voi aţi fost, asemeni lui.”
10 „Ai şase ani, timp, să lucrezi,
Pământul să-l însămânţezi
Şi-apoi, la vremea rodului,
Să strângi belşugul câmpului.
11 Al şaptelea an, dă-i răgaz.
Să nu brăzdezi al său obraz,
Ci lasă-l să se odihnească.
Din al lui rod, să se hrănească
Săracii care vin la tine,
Iar ceea ce va mai rămâne –
Ce nu-i trebuie nimănui –
E-al fiarelor pământului.
12 În şase zile, să lucrezi,
Dar în a şaptea zi, să şezi,
Căci este ziua de odihnă
Şi trebuie să îi dai tihnă
Măgarului – vitelor tale –
Dar şi fiului roabei tale;
Străinul o să dobândească
Şi el, timp, să se odihnească.
13 Tot ce v-am spus Eu, să păziţi.
De-asemenea, să nu rostiţi
Numele altor dumnezei,
Căci nu vreau să vorbiţi de ei.
Când gura voastră-o să vorbească,
Numele lor, să nu-l rostească.”
14 „Pe an, de trei ori, vei avea –
Tu – sărbători, în cinstea Mea.
15 Vei ţine prima sărbătoare –
Cea a azimilor – în care,
Azimi mânca-vei, negreşit –
Aşa precum ţi-am poruncit,
În şapte zile, cât va ţine
Praznicu-acesta, pentru tine.
Veţi ţine astă sărbătoare,
În luna spicelor, în care,
Voi – din robie – aţi ieşit,
Când din Egipt v-am izbăvit.
Cu braţe goale-atunci, să ştii
Ca înainte-Mi, să nu vii.
16 Urmează altă sărbătoare –
A secerişului – în care
Va trebui să prăznuieşti
Recolta ce o dobândeşti
Întâi, din lucrul câmpului,
Din roadele pământului.
Deci sărbătoarea roadelor –
Adică a strângerii lor –
Să ştii că se sărbătoreşte
Atunci când anul se sfârşeşte –
Când strânge-vei rodul bogat,
Pe care câmpul ţi l-a dat.
17 Bărbaţii trebuie să ştie
Că obligaţi sunt ca să vie,
Mereu, în faţa Domnului.
Astfel, în timpul anului,
De trei ori se vor prezenta
Şi-n faţa Domnului vor sta.
18 Sângele jertfei Mele-apoi –
Atunci când îl aduceţi voi –
Nu trebuie a fi-nsoţit
De pâinea care a dospit.
Încă ceva, poruncesc Eu:
Grăsimea praznicului Meu,
Să nu rămână, noaptea toată,
Până când zorii se arată.
19 S-aduci, în casa Domnului,
Pârga din roada câmpului.
Iedul care a fost tăiat,
Nu-l fierbe-n laptele luat,
‘Nainte, de la mama lui –
Deci de la mama iedului.”
20 „Un înger îţi trimit acum,
Cari te va ocroti pe drum.
‘Naintea ta, o să păşească
Şi are ca să te păzească,
Mereu, s-ajungi nevătămat,
La locul care-ţi este dat,
Cari pentru tine-i pregătit.
21 S-asculţi ce-ţi va fi poruncit,
Şi ochi-n patru să îi ai.
În faţa Lui, când ai să stai,
Să nu I te împotriveşti,
Fiindcă nu ai să găseşti
Iertare, pentru-al tău păcat,
La El, căci Eu am aşezat,
Numele Meu, în El, acum.
22 Dar dacă voi, pornind la drum,
Veţi asculta de glasul Lui,
Împlinind voia Domnului,
Vrăjmaş – atuncea – voi fi Eu,
Pentru ai tăi duşmani, mereu.
23 Îngerul Meu, neîncetat,
În faţă-ţi va fi aşezat.
Va merge înaintea ta
Şi astfel, El te va purta
La Amoriţi şi la Hetiţi,
La Fereziţi şi Canaaniţi;
La Iebusiţi, El te va duce
Şi la Heviţi şi-ţi va aduce
Izbândă, pentru-al tău popor,
Căci nimici-voi neamul lor.
24 A te-nchina, să te păzeşti
Şi-asemenea să nu slujeşti,
Cumva, la ai lor dumnezei!
Nici în purtări, să nu te iei
După popoarele acele.
Să nu cumva să faci ca ele,
Ci vreau ca să le nimiceşti.
Oriunde ai ca să găseşti,
Ale lor capişti înălţate,
De-ndat’ trebuie dărâmate.
25 Voi trebuie, ca tot mereu,
Să Îl slujiţi pe Dumnezeu;
Iar Eu voi binecuvânta,
Mereu, pâinea şi apa ta,
Şi toate bolile apoi,
Am să le-ndepărtez de voi.
26 În ţara ce îţi va fi dată,
Nici o femeie – niciodată –
Nu are, stearpă, ca să fie.
Nicicând, nu o să se mai ştie
Că vreo femeie şi-a lăsat
Copilul – că l-a lepădat.
27 Eu, groaza Mea, am s-o trimit
‘Nainte-ţi, şi vor fi fugit
Popoarele, din calea ta.
În faţă-ţi, ele nu vor sta,
Ci dosul au să-l dea, cu toate,
Când vei veni, înspăimântate.
28 Viespi bondăreşti am să trimit.
Acestea vor fi izgonit
Hetiţii, din ‘naintea ta.
Nici Canaaniţi nu vor sta,
Căci şi ei fi-vor fugăriţi
Atunci, alături de Heviţi.
29 Nu dintr-odată-i izgonesc,
Din calea ta, căci nu voiesc
Să fac, din ţară, o pustie,
Care – apoi – plină să fie
De fiarele pământului.
30 Popoarele ţinutului,
Încet am să le izgonesc,
Şi-n acest timp, te întăresc.
Te fac, în număr, să sporeşti,
Ca ţara să o stăpâneşti.
31 Hotarele îţi voi întinde
Şi a ta ţară va cuprinde
Ţinuturile care sânt
Al Filistenilor pământ –
Marea cea Roşie va sta,
Ca pavăză, în coasta ta.
Hotarul se va-ntinde-n lat,
De la pustiu, la Eufrat.
Popoarele cari sunt aflate
Acolo, ţie-ţi vor fi date.
Pe oamenii ce-ai să-i găseşti
Acolo, să îi izgoneşti.
32 Să nu faci legământ cu ei
Şi nici cu ai lor dumnezei!
33 În ţara ta, nu vor şedea,
Ca nu cumva-mpotriva Mea
Ei să te facă să greşeşti –
Adică să păcătuieşti.
Căci de slujeşti alţi dumnezei,
Ai fi la fel precum sunt ei.
Dacă la tine îi vei ţine,
Vor fi o cursă, pentru tine.”