1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Te sui, la Mine, însoţit
De frate’ tău, Aron; apoi,
Pe lângă el, mai cheamă doi:
Întâi Nadab are să fie,
Cari cu Abihu va să vie.
Dintre bătrâni, din Israel,
Ia şaptezeci. Grupul acel
Te va-nsoţi apoi, pe tine,
Când ai să urci până la Mine.
Din depărtare, vă-nchinaţi
Şi, la pământ, cu faţa, staţi.
2 Doar Moise, singur, va putea,
De Domnul, a se-apropia.
Ceilalţi să stea la depărtare.
Restul poporului nu are
Voie să urce, ci va sta
Deoparte şi va aştepta.”
3 Moise, din munte, a venit
Şi oamenilor le-a vorbit,
Împărtăşind poporului
Vorba şi legea Domnului.
Poporul zise: „Tot mereu,
Vom face ce-a zis Dumnezeu.”
4 Moise, tot ceea ce i-a zis
Domnul, pe munte-atunci, a scris.
Apoi, în zori, când s-a trezit,
El, un altar, a întocmit,
Chiar lângă poala muntelui.
A aşezat, în jurul lui,
Douăsprezece pietre. Ele –
Adică pietrele acele –
Reprezentau în acest fel,
Întreg neamul lui Israel.
Moise a vrut, atunci, să fie
O piatră, pentru-o seminţie.
5 Pe nişte tineri, el i-a pus,
Şi-arderi de tot ei au adus.
Tauri apoi, au junghiat,
Din care jertfe-au înălţat –
De mulţumire – Domnului.
6 Din sângele jertfelor Lui,
Moise, jumate, a luat
Şi-n străchini el l-a aşezat.
Cu ce-a rămas, el a stropit
Altarul pe cari l-a zidit.
7 În urmă, Moise a luat
Cartea în care a-nsemnat
Tot legământul dăruit
De Dumnezeu, şi l-a citit
Apoi, în faţa tuturor.
Atunci, acel întreg popor,
A spus: „Vom face – negreşit –
Tot ceea ce a poruncit
Domnul acum, prin gura ta.
În toate, Îl vom asculta.”
8 Moise, cu sânge, a stropit
Poporul şi-astfel a vorbit:
„Sângele-acesta e al lui –
Este al legământului –
Pe care Domnul l-a-ncheiat
Şi care e întemeiat
Pe vorbele ce s-au rostit,
Pe care eu vi le-am citit.”
9 Moise, pe munte, s-a suit.
Atunci, Aron l-a însoţit,
Nadab şi-Abihu; iar cu ei,
Urcară şi bătrâni-acei –
Adică şaptezeci, pe care,
Moise-i luase, la plecare.
10 Oameni-aceia L-au văzut
Pe Dumnezeu. El a avut
Atunci, sub ale Lui picioare,
Ceva la fel ca o lucrare
Ce din safir părea să fie
Şi care era străvezie,
Precum e chipul cerului
Ziua, în curăţia lui.
11 El n-a respins, în nici un fel,
Pe cei aleşi, din Israel.
Ei au mâncat şi au băut,
Deşi, pe Domnul, L-au văzut.
12 Domnul, lui Moise-i zise-apoi:
„Vino pe munte, înapoi.
Acolo, să M-aştepţi pe Mine.
Eu pregăti-voi, pentru tine –
Pe tablele de piatră-nscris –
Cuvintele pe cari le-am zis.
Astfel, cu tine, vei avea
Poruncile şi Legea Mea.
Ai să le dai poporului,
Pentru învăţătura lui.”
13 Moise, în urmă, s-a sculat,
Iar Iosua, cu el, a stat
Căci – tot mereu – el l-a slujit.
Moise, pe munte, s-a suit,
La Dumnezeu. Când a plecat,
14 Către bătrâni, a cuvântat:
„În acest loc, rămâneţi voi
Până ne-ntoarcem înapoi.
Aron şi Hur vor rămânea
Aici, iar dacă veţi avea
Neînţelegeri între voi,
Duceţi-va la ei apoi.”
15 Moise, pe munte, s-a suit,
Iar norul a învăluit
Îndată, creasta muntelui.
16 Atuncea, slava Domnului,
Pe muntele Sinai, a stat.
Norul acela s-a lăsat
Şi şase zile-a învelit
Muntele-ntreg. Când a venit
A şaptea zi, din noru-acel,
Pe Moise, l-a chemat la El
17 Domnul. Atuncea, slava Lui
Era asemeni focului;
Era un foc mistuitor –
În faţa-ntregului popor –
Pe vârful muntelui aflat.
18 În noru-acela a intrat
Moise atunci, şi a suit;
Pe creastă-n urmă, s-a oprit
Şi patruzeci de zile-a stat –
Şi nopţi apoi – şi-a aşteptat.