1 „Altarul, iată, te îndemn
Ca din salcâm să-l faci, din lemn.
Cinci coţi să aibă în lungime,
Şi tot atâţia în lăţime.
Înalt va fi tot de cinci coţi
Şi-n patru colţuri să îl scoţi.
2 În colţuri, să-i faci nişte coarne
Şi-apoi, aramă să se toarne,
Peste altar. Coarnele-acele
Lucrate au să fie ele –
Cu-altaru-acela – tot de-odată,
Cu el fiind dintr-o bucată.
3 Vei făuri, pentru altar,
Apoi, unelte. Aşadar,
Oale vei face, ca să poţi,
Din el, cenuşa să o scoţi.
Lopeţi, dar şi lighene-apoi,
Va trebui să faceţi voi.
Şi furculiţe trebuiesc;
Tigăi care se folosesc
Pentru cărbuni, de-asemenea.
Astfel altarul va avea,
Toate uneltele cerute,
Cari din aramă sunt făcute.
4 Alături de acel altar,
O să durezi şi un grătar,
Ca o reţea. De bună seamă,
Şi el va fi tot de aramă.
Apoi, la colţurile lui,
Patru verigi, voiesc să pui.
Tot din aramă, să lucrezi
5 Verigile şi să aşezi,
Sub streaşina altarului –
De jos pornind – grătarul lui.
La jumătate, sub altar,
Vei ridica acel grătar.
6 Din lemnul de salcâm, apoi,
Drugi trebuie să faceţi voi.
Cu-aramă să-i acoperiţi
Şi, la altar, să-i folosiţi.
7 Voi, în verigi, o să-i băgaţi
Şi fi-vor, astfel, aşezaţi
Pe laturile-altarului,
Căci sunt pentru transportul lui.
8 Din scânduri, ai să însăilezi
Altarul, ca să îl păstrezi –
Pe din lăuntru – gol. Să fie,
Precum ţi-a fost arătat ţie,
Când Eu, la Mine, te-am chemat
Şi pe al Meu munte, ai stat.”
9 „Cortul, o curte, va avea.
Iată cum o să fie ea:
O pânză trebuie urzită,
Din in subţire împletită.
Aceasta doar, va arăta
Latura curţii ce va sta
La miazăzi. Să o socoţi
Să aibă o sută de coţi.
10 Pânza aveţi s-o puneţi voi,
Pe douăzeci de stâlpi apoi.
Să faceţi pentru fiecare
Stâlp, un picior apoi, pe care,
Acesta fi-va aşezat.
Piciorul trebuie turnat
Doar din aramă. E ştiut
Că douăzeci ai de făcut.
Argint, apoi, să foloseşti,
Căci trebuie să făureşti,
Din el, cârlige, stâlpilor
Şi-asemeni şi beţele lor,
Care vor fi de legătură.
11 La fel vei face, ca măsură,
Latura curţii ce-o să vie
La miazănoapte. Ea să fie
Din pânză – cum am stabilit –
Din in subţire, răsucit,
Şi în lungime să socoţi
Să aibă o sută de coţi.
Pânza aceasta va avea,
Pe douăzeci de stâlpi, să stea.
Pentru un stâlp, faci un picior –
Deci douăzeci atunci fi-vor.
Picioarele, de bună seamă,
Vor fi făcute din aramă.
Argintul să îl foloseşti,
Căci trebuie să făureşti,
Din el, cârlige, stâlpilor
Şi-asemeni şi beţelor lor,
Care vor fi de legătură.
12 Să iei o pânză. Ca măsură,
Va trebui să o socoţi
Să fie de cincizeci de coţi.
Pânza aceasta va avea,
Pe zece stâlpi, apoi, să stea.
Zece picioare, stâlpii au,
Pe care, ridicaţi, ei stau.
Gardul acesta va fi pus,
Pe latura de la apus.
13 În partea dinspre răsărit,
Mai trebuie adăugit,
La cei cincizeci de coţi pe care
Partea de la apus îi are,
Două aripi ce le socoţi
Să fie de treizeci de coţi.
14 Deci o aripă – să se ştie –
De cincisprezece coţi să fie.
Din pânză, ai să însăilezi
Aripa şi-ai să o aşezi
Apoi, pe trei stâlpi, pentru care
Vei face-n urmă, trei picioare.
15 La fel aveţi să faceţi voi,
A doua aripă apoi.
Ea trebuie, precum se ştie,
De cincisprezece coţi să fie.
Din pânză, ai să o lucrezi
Şi, pe trei stâlpi, ai s-o aşezi.
Stâlpii aceşti, la rândul lor,
Pe trei picioare puşi, fi-vor.
16 Curţii, va trebui apoi,
Ca poartă să îi faceţi voi.
Din pânză fi-va însăilată
Şi la gherghef va fi lucrată.
Pânza să fie, negreşit,
Din in subţire, răsucit.
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu,
Va trebui să o vopsiţi.
Pe patru stâlpi, să o proptiţi.
Să faceţi câte un picior
Şi să îl puneţi, stâlpilor.
Perdeaua porţii, s-o socoţi
Să fie douăzeci de coţi.
17 Toţi stâlpii curţii vor avea
Beţe de-argint şi-asemenea,
Cârlige din argint lucrate.
Picioarele vor fi turnate
Doar din aramă. Să socoţi
18 Să aibă o sută de coţi –
Curtea aceasta – în lungime,
Cincizeci să aibă în lăţime,
Iar înălţimea, să se ştie,
Că de cinci coţi, doresc să fie.
Pânza să fie, negreşit,
Din in subţire, răsucit.
Picioarele, de bună seamă,
Vor fi făcute din aramă.
19 Tot din aramă întocmite,
Vor fi uneltele menite
A fi în slujba cortului.
De-asemeni, şi ţăruşii lui –
Precum şi-ai curţii – să se ştie
Că din aramă au să fie.”
20 „Să porunceşti, Eu te îndemn,
Să ţi se-aducă untdelemn,
Să-l ai, la sfeşnic, necurmat,
Unde va arde ne-nceta
Apoi, în candelele lui.
Ai să îi ceri poporului –
Copiilor lui Israel –
Ulei să-ţi dea. Uleiu-acel
N-are să fie-amestecat
Cu drojdii, ci va fi curat.
21 Uleiul astfel dobândit
Are să fie pregătit
De-Aron şi de feciorii lui,
Acolo-n cortul Domnului –
„Al întâlnirii” denumit –
În locu-anume stabilit,
Dincoace de perdeaua care
E pusă ca despărţitoare,
În cort – în spate, ea având
Chivotul mărturiei, stând.
Deci untdelemnul pregătit,
În candele, necontenit,
Are să ardă – de cu seară,
Până când zori-au să apară –
În faţa Domnului. Astfel,
Aceasta – pentru Israel –
Este o lege, pe vecie,
Pe cari vor trebui s-o ţie
Urmaşii care au să vină,
Căci toţi vor trebui s-o ţină.”