1 „De tine-i vei apropia
Pe-Aron şi, de asemenea,
Pe fiii lui. În acest fel,
Deoparte-i pui, în Israel,
Şi rang de preoţi vor avea,
Căci ei vor fi în slujba Mea.
Deoparte, pe Aron, să-l pui,
Şi pune-i şi pe fiii lui:
Nadab, Abihu, Eleazar,
Iar ultimul e Itamar.
2 Deci lui Aron – să iei aminte –
Căci îi vei face haine sfinte,
Care de cinste să-i slujească
Şi care să-l împodobească.
3 Iată care-i menirea ta:
Vei merge şi vei căuta
Oameni care destoinici sânt.
Să faci, după al Meu cuvânt,
Pentru că Eu le-am dăruit
Un duh, prin care-au dobândit
Pricepere, ca să lucreze.
Ei au să îl înveşmânteze,
Pe frate’ tău, Aron. Sfinţit
Are să fie, negreşit,
Să poată să îşi împlinească,
În urmă, slujba preoţească.
4 Iată ce haine, aşadar,
Ei au să facă: un pieptar;
Apoi efodul o să fie
Făcut; de-asemeni, o mantie,
Precum şi-o tunică, lucrată
Doar la gherghef; ea e urmată
Apoi, de-o mitră, după care,
Brâul e ultima lucrare.
Aron şi-ai săi feciori să fie
Gata să Îmi slujească Mie,
Fiind ca preoţi aşezaţi,
În haine sfinte-nveşmântaţi.
5 Aur, aveţi să folosiţi –
Şi in subţire – să croiţi
Aceste haine, iar apoi,
Să le vopsiţi, în urmă, voi,
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu.”
6 „Efodul trebuie să fie
Bine lucrat, cu măiestrie.
Din aur, el va fi făcut,
În care fi-va-ntreţesut
O sumedenie de fire
Care au fost din in subţire –
Mai înainte – răsucite
Şi care trebuiesc vopsite
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu.
7 Faceţi apoi, efodului,
Doi umeri, capetelor lui.
Să-i faceţi dar, în aşa fel,
Încât vor fi legaţi de el.
8 Brâul să fie pe măsură,
Să aibă-aceiaşi lucrătură
Ca şi efodul – împletit
Din in subţire, răsucit,
Care în aur e legat,
Cu fire ce s-au colorat
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu.
9 Apoi, iei două pietre care
Sunt de onix. Pe fiecare,
Să sapi numele fiilor
10 Lui Israel. Şase fi-vor,
Pe prima piatră, însemnate.
Pe-a doua fi-vor încrustate
Şi celelalte şase-apoi.
11 Pe pietre deci, să scrieţi voi,
Pe toţi fiii lui Israel.
Onixul să-l săpaţi la fel
Precum în piatră se sculptează –
Cum pe peceţi se încrustează –
Iar pietrele astfel lucrate,
În aur fi-vor ferecate.
12 Pe umerii efodului,
Aceste pietre să le pui,
Pentru aducere aminte.
Aron le va purta-nainte –
La Domnul – pe umerii lui –
Pe umerii efodului –
Să-I amintească-n acest fel,
De toţi fiii lui Israel.
13 Nişte ferecături apoi –
Din aur – să mai faceţi voi.
14 Şi tot din aurul curat,
Mai trebuie a fi lucrat
Şi două lănţişoare. Ele
Vor fi în chip de sforicele,
Înmănuncheate şi-mpletite;
Iar lanţurile pregătite,
Aşazăle-n ferecături –
În cele două lucrături.”
15 „Apoi va trebui lucrat
Pieptarul – care e chemat
„Al judecăţii”. El să fie
Făcut cu-aceiaşi măiestrie,
Precum efodu-a fost făcut.
Din aur, el va fi ţesut,
Din in subţire, răsucit,
Din fire care s-au vopsit
Cu-albastru şi cu purpuriu,
Precum şi cu cărămiziu.
16 Pieptarul fi-va, negreşit,
În patru colţuri îndoit.
O palmă e a lui lungime,
Şi-o palmă are în lăţime.
17 Pietre, va trebui apoi,
În el, ca să mai ţeseţi voi.
Pe patru rânduri, să vegheaţi,
Ca pietrele să le-aşezaţi.
Să puneţi deci, pe primul rând,
Un sardonix, topaz urmând,
Iar la sfârşit, smarald să vie.
18 Pe-al doilea trebuie să fie
Rubin, safir şi diamant.
19 Pe-al treilea, este important,
Să fie pus opal, la rând –
După opal – agat urmând
Şi-un ametist, pus la sfârşit.
20 În rândul patru, hrisolit,
Onix şi-n urmă, un iaspis.
Aşa cum înainte-am zis,
Aceste pietre, prelucrate
Vor fi, şi-n aur ferecate.
21 Deci, fi-vor aste pietricele,
Douăsprezece-n număr. Ele
Semnifică, în acest fel,
Pe toţi fiii lui Israel,
Având să poarte, fiecare,
Pe ea un nume – cel pe care
‘Nainte-aceştia l-au purtat
Şi după care s-au chemat
Toţi cei care au fost să vie,
Pe lume, într-o seminţie.
22 Pentru pieptar, să faceţi voi,
Două lănţuguri, mai apoi.
Din aur, au să fie ele
Şi, ca pe nişte sforicele,
Va trebui să le-mpletiţi.
23 Două verigi să făuriţi,
Din aur pur, şi, la pieptar –
La capete – le puneţi; iar
24 Lănţugurile, împletite
Din aur, fi-vor ţintuite
De ele. În ferecături –
În cele două lucrături –
25 Vei prinde celelalte două
Capuri de lanţ. Pe amândouă,
Adu-le-apoi, ca să le pui
Pe umerii efodului,
26 În faţă. Tot din aur, voi,
Două verigi, faceţi apoi,
Ce pe pieptar, jos, au să vie,
Puse la capăt, ca să fie –
Spre interior – şi îndreptate
Către efod apoi. Lucrate,
27 Două verigi mai trebuiesc –
Din aur – ce se ţintuiesc
Pe fiecare umerar,
Ce-s pe efod puşi. Aşadar,
În faţă au să se aşeze,
Unde o să se-mpreuneze
Efodul cu umerii lui –
Deci, chiar de-asupra brâului.
28 Verigile de pe pieptar,
Legate fi-vor aşadar,
De cele-ale efodului,
Cu sfori. Deasupra brâului,
În felu-acesta va avea –
Pieptarul – ţeapăn, ca să stea.
Legat fiind în acest mod,
Nu va mişca, de pe efod.
Sfoara cari fi-va folosită,
Cu-albastru trebuie vopsită.
29 Când în Locaşul sfânt intra-va
Aron, pe inimă, purta-va,
Pe-acel pieptar ce e chemat
„Al judecăţii”, încrustat –
În pietrele pe el aflate –
Numele care-au fost purtate
De toţi fiii lui Israel,
Căci procedând în acest fel,
În faţă dar, la Dumnezeu,
Spre amintire – tot mereu –
Numele lor vor fi purtate
Şi astfel nu vor fi uitate.
30 Pe-al judecăţii sfânt pieptar,
Când ai să-l faci, vei pune dar,
Şi o măsură de Urim,
Însă şi una de Tunim.
(Iată cum se traduc aceste:
„Tunim”, „Desăvârşire” este;
Pentru „Urim” e potrivit
„Lumină” a fi tălmăcit.)
De câte ori va fi intrat,
În cort, Aron va fi purtat
Această judecată-n el,
A fiilor lui Israel.
Pe inimă, o va purta,
La Domnu-n faţă, când va sta.
31 Albastră, sub efod, să fie –
Din in făcută – o mantie.
32 La mijloc, ea, o gură, are
Pentru a capului intrare.
Pe margini, gura ce-i făcută,
Va trebui a fi ţesută
Apoi, pentru a ei păstrare,
Să nu se rupă, la purtare.
Ca platoşa, asemenea,
Va trebui ţesută ea.
33 Apoi, în jurul tivului,
Rodii albastre ai să pui,
Precum şi rodii purpurii,
Şi-asemeni şi cărămizii.
Iar printre ele, clopoţei
Să mai presari în urmă. Ei,
Din aur pur, vor fi lucraţi.
34 Iată cum fi-vor aşezaţi:
O rodie şi-un clopoţel,
Aşezi în ordine, la fel,
Pe marginile tivului,
Pe toată întinderea lui.
35 Aron să fie îmbrăcat
Cu ea şi astfel aranjat,
Poate să-şi facă slujba lui.
Când în lăcaşul Domnului
El o să intre, auzit
Clinchetul fi-va, negreşit.
Când va ieşi afară el,
Clinchetul scos de clopoţel
O să se facă auzit
Şi-astfel, de moarte-i ocolit.”
36 „O tablă – de aur curat –
Să faci. Pe ea, va fi săpat
Întocmai precum se sculptează
Când pe peceţi se încrustează.
Aste cuvinte să le pui,
Pe ea: „Sfinţenie Domnului”.
37 Cu sfoară-albastră, să o legi,
De mitră, şi să îi alegi
Locul în care o să vie:
În faţa mitrei o să fie.
38 În felu-acesta, va avea
Pe fruntea lui Aron să stea,
Fiind – de fiecare dată –
În faţa Domnului, purtată.
Fărădelegi – de orice fel –
Pe cari, fiii lui Israel,
În viaţa lor, le-au săvârşit –
Când preoţii vor fi venit
Ca să aducă daruri sfinte –
Vor fi purtate înainte
La Dumnezeu, prin tabla care,
Aron, pe fruntea, sa o are.
În acest fel, prin slujba lui,
Plăcuţi vor fi ei, Domnului.
39 Fă tunica, din in subţire.
Să faci, tot din aceleaşi fire,
Şi mitra. Când ai terminat,
Faci brâul, la gherghef lucrat.
40 Iată cum ai să îi îmbraci
Pe fiii lui Aron. Să faci
Tunici şi brâie şi scufii,
Pe cari le vor purta – să ştii –
Spre cinstea lor. De-asemenea,
Loc de podoabe vor ţinea.
41 Să faci deci, hainele acele,
Şi-n urmă, să-i îmbraci cu ele
Pe-Aron şi pe feciorii lui.
Să-i ungi, şi-n slujba Domnului,
Să îi închini şi să-i sfinţeşti,
Iar după ce îi pregăteşti,
Ei au să Îmi slujească Mie,
Căci ai Mei preoţi au să fie.
42 Din in, izmene să le faci,
Cu care-apoi ai să-i îmbraci,
Căci goliciunea lor se cere
A fi ascunsă de vedere –
Din brâu, la glezne, să le vie,
Când îmbrăcaţi ei au să fie.
43 Aron şi-ai săi fii purta-vor
Izmene-atuncea când intra-vor
În cortul întâlnirii, sau
Atunci când de altar ei au
Să se apropie, să facă
Slujba-n Lăcaşul sfânt. Deci dacă
În ăst fel fi-vor îmbrăcaţi,
N-au să se facă vinovaţi
Şi n-au să fie pedepsiţi –
Cu moartea, nu vor fi loviţi.
Aceasta, vreau ca să se ştie,
Şi-o lege veşnică să fie
Pentru Aron, neîncetat,
Şi celor ce-i vor fi urmat.”