1 „Tu trebuie să îi sfinţeşti,
Adică să îi pregăteşti
Pentru ca slujba preoţească
Să poată să o mplinească.
Ia un viţel şi doi berbeci:
Fără cusur să fie. Deci,
2 Din grâu, făină faci; să iasă
Din el, numai făină-aleasă,
Urmând să fie pregătite
Azimi şi turte nedospite,
Ce cu ulei sunt frământate;
Să faci, pe lângă-aceste toate,
Apoi, plăcinte nedospite,
Numai cu untdelemn stropite.
3 Apoi, în coş pune-le deci.
Viţelul şi cei doi berbeci,
În coş, alăturea, să-i pui.
4 Iei pe Aron şi fiii lui
Şi îi vei duce, de îndat’,
La uşa cortului – chemat
„Al întâlnirii” – după care
Cu apă-i speli, pe fiecare.
5 Cu hainele ce-ai să le faci
Tu, pe Aron, ai să-l îmbraci.
Tunica-ntâi, pe el, s-o pui,
Cu mantia efodului.
Pune-i apoi, efodul dar,
Şi să-i încingi – peste pieptar –
Frumos, brâul efodului.
6 Vei aşeza, pe capul lui,
Mitra. Apoi, în faţa ei,
Va fi tabla sfinţeniei.
7 Uleiul care-i destinat
Ungerii lui, va fi turnat
Pe capul său. Apoi pe cei
8 Care feciori îi sunt, îi iei,
Iar după ce ai să-i îmbraci
Cu tunici, iată ce-ai să faci:
9 Să-ncingi pe-Aron şi fiii lui,
Cu brâiele şi să le pui
Scufii, pe capetele lor –
Pe capetele fiilor.
Astfel, slujba de preoţie,
Veşnic, a lor are să fie.
Prin lege, ea le va fi dată,
Iar legea nu va fi schimbată,
Căci ea e veşnică, să ştii.
Atunci Aron şi ai săi fii
Au să Îmi fie-nchinaţi Mie
Şi-Mi vor sluji în preoţie.
10 Viţelu-n faţa cortului
Adu-l. Aron şi fiii lui
Să-şi pună mâinile pe el.
11 Să-njunghii dar, viţelu-acel
Apoi, la uşa cortului.
12 Lua-vei din sângele lui,
Cu al tău deget, după care,
Sânge să pui, pe fiecare
Din coarnele altarului.
Iar sângele viţelului,
În urmă, îl vei fi luat,
Pentru că trebuie vărsat
La ale-altarului picioare.
13 Iată lucrarea următoare,
Care va fi făcută: taie
Grăsimea de pe măruntaie
Şi-aceea a prapurului;
Să îi mai scoţi, viţelului,
Rărunchii cu grăsimea lor.
Acestea toate-apoi fi-vor
Arse de focul din altar
Acolo-n faţa voastră; iar
14 Carnea, precum şi pielea lui
Şi baliga viţelului,
Vor trebui a fi luate –
Din tabără – şi aruncate,
Afară-n urmă, într-un loc,
Unde ai să le arzi în foc.
Acest viţel înjunghiat,
O jertfă e, pentru păcat.
15 Apoi, va trebui să treci
Să iei pe unul din berbeci.
Pe-Aron – şi ai săi fii – i-adună,
Ca mâinile să şi le pună
Cu toţii, peste capul lui.
16 Cu sângele berbecului –
Sânge ce-l vei fi l-ai adunat,
După ce fosta-njunghiat –
Ocol să dai altarului,
Ca să stropeşti în jurul lui.
17 Berbecul, în bucăţi, îl taie.
Să speli ale lui măruntaie
Şi-apoi, picioarele. Le pui –
Pe toate – lângă capul lui.
Lângă bucăţile tăiate,
Toate să fie aşezate.
18 Berbecul, îl vei arde tot,
Pe-altar, căci ardere de tot –
Ce pentru Domnu-i pregătită –
E el; e jertfă mistuită
De foc, şi un miros plăcut,
Lui Dumnezeu, Îi e făcut.
19 Pe celălalt berbec să-l iei
Şi la Aron aduce-l-vei,
Căci pe capul berbecului,
El şi cu toţi feciorii lui,
Mâinile trebuiesc a-şi pune.
20 Să-l junghii şi să se adune
Sângele lui. Apoi cu el,
Vei proceda în acest fel:
Urechea dreaptă aşadar,
A lui Aron, e necesar
Unsă a fi, pe vârful ei,
Cu sânge de berbec. Să-i iei
Pe fiii săi şi fă la fel,
Precum făcut-ai şi cu el.
Apoi, pe degetul lor mare
Aflat la mâini şi la picioare –
Din partea dreaptă deci – să pui
Din sângele berbecului.
Cu sângele rămas, te duci
Pân’ la altar şi te apuci
Să dai ocol altarului
Şi să stropeşti în jurul lui.
21 Din sângele care-a stropit
Altarul – când l-ai ocolit –
Să iei apoi, să foloseşti
Ca pe Aron să îl stropeşti.
Stropeşte-i şi pe fiii lui.
Cu sângele altarului,
Şi pe veşminte să-i stropeşti.
Astfel, când ai ca să sfârşeşti,
Aron şi cu feciorii lui
Închinaţi fi-vor, Domnului.
De-asemeni, hainele purtate
De ei, atunci, vor fi-nchinate.
22 În urmă, iei grăsimea lui:
Să iei coada berbecului,
Şi să mai iei grăsimea care,
Pe măruntaie, el o are;
Ia prapurul ficatului,
Ia şi cei doi rărunchi ai lui,
Ia şi grăsimea ce-i aflată
Pe ei, şi să mai iei o spată –
Pe cea din dreapta; căci el are
A fi berbec de închinare,
Atunci, în slujba Domnului.
Aceasta e menirea lui.
23 Din coş, o turtă cu ulei,
Precum şi-o pâine, ai să iei;
Ia şi-o plăcintă, totodat’;
Apoi, mai trebui luat,
Azimi, din cele ce le pui
A fi-nchinate Domnului.
24 În mâna lui Aron – pe toate
Acestea, câte-au fost luate –
Va trebui ca să le pui,
Şi-n mâinile fiilor lui.
Când ele fi-vor înmânate,
Vor trebui ca legănate –
Mai înainte – ca să fie,
Căci toţi vor trebui să ştie
Că darul care I-a fost dat
Lui Dumnezeu, e legănat.
25 Apoi, tu ia-le acel dar
Şi-n urmă, arde-l pe altar
De-asupra arderii de tot.
Această jertfă, o socot
A fi o jertfă mistuită
De foc, şi bine e primită
De Dumnezeu, căci a făcut –
În faţă-I – un miros plăcut.
26 Apoi, de la berbecul care
Slujit-a pentru închinare –
Atunci, în slujba Domnului –
Pentru Aron şi fiii lui,
Pieptul va trebui luat
Ca şi un dar ce-i legănat.
Acesta trebuie să fie
Partea care-ţi revine ţie.
27 Pieptul va trebui sfinţit,
Căci la-nchinare a slujit –
Pentru Aron şi fiii lui –
În preoţia Domnului.
Spata care a fost luată
De la berbec, înfăţişată
Va fi-naintea Domnului,
Prin ridicare-n faţa Lui,
După ce-ntâi a fost sfinţită.
28 Cu pieptul, fi-va dăruită
Ea, lui Aron; de-asemenea,
Fiii săi dreptul vor avea,
Mereu, la părţile acele.
Prin lege, le sunt date ele.
În Israel, se înţelege,
Că veşnică e astă lege.
Aceasta e o jertfă care
Adusă e, prin ridicare.
Din jertfele de mulţumire,
Ce le aduceţi, s-aveţi ştire
Că asta-i partea Domnului,
Care I se cuvine Lui.
29 Iată ce trebuie făcut
Cu hainele ce le-a avut
Aron, când el n-o să mai fie:
Aceste straie – cum se ştie –
Nu sunt precum alte veşminte,
Pentru că ele-s haine sfinte.
De-aceea, ele vor fi date
Fiilor lui, spre-a fi purtate,
Când unşi vor fi – asemeni lui –
Ca să slujească Domnului.
30 Deci şapte zile încheiate,
Veşmintele vor fi purtate
De fiul care o să-i fie
Urmaş apoi, la preoţie,
Intrând în cortul denumit
„Al întâlnirii”, pregătit
Ca să slujească Domnului,
În locul sfânt, ca tatăl lui.
31 În urmă, iei berbecul care
L-ai folosit pentru-nchinare
În slujba Domnului, şi pui
Ca să se fiarbă carnea lui,
Într-un loc sfânt. Apoi, luată
32 Are să fie ea şi dată
Pentru Aron şi fiii lui,
Care, în uşa cortului,
Au s-o mănânce, însoţită
De pâinea ce-a fost pregătită
Anume, şi a fost adusă
La cort, pentru a fi-n coş pusă.
33 Ei să mănânce, negreşit,
Tot ceea ce a fost slujit
Pentru această ispăşire.
Aşa vor duce la-mplinire
Totul, şi fi-vor închinaţi
În slujbă; Astfel aşezaţi,
După ce fost-au pregătiţi,
Ei au să fie şi sfinţiţi.
Din carnea ‘ceea, nimenea –
Parte – nicicând, nu va avea.
34 Iar dacă întâmpla-se-va
Că până-n zori rămâne-va
Ceva, din carnea folosită,
Din pâinea ce-a fost pregătită
Pentru-nchinare-n slujbă, voi,
În foc veţi arde-o, mai apoi.
Să n-o mănânce nimenea,
Pentru că lucru sfânt e ea.
35 Tu să urmezi tot, negreşit,
Aşa precum am poruncit
Despre Aron şi fiii lui,
Ca ei, în slujba Domnului,
Să fie – astfel – aşezaţi.
Până când fi-vor închinaţi,
Ai şapte zile, ia aminte,
Să pregăteşti tot, înainte.
36 În fiecare zi, să ai
Câte-un viţel pe cari să-l dai,
Mereu, jertfă pentru păcat
Şi ispăşire totodat’.
Aşa, altaru-l curăţeşti
Şi-apoi, ungându-l, îl sfinţeşti.
37 În şapte zile aşadar,
Faci ispăşiri pentru altar
Şi îl sfinţeşti, necontenit,
Ca el să fie prea sfinţit.
Sfinţit va fi atuncea dar,
Cel ce se-atinge de altar.”
38 „Iată ce trebuie jertfit
Pe-altar apoi, necontenit:
Doi miei de-un an Îmi vei fi dat,
Ca jertfă, zilnic, necurmat.
39 Un miel, în zori, va fi jertfit,
Iar altul seara, negreşit.
40 Când îi aduci pe cei doi miei,
A zecea parte ai să iei
Apoi, tu, dintr-o efă care
Va fi din a făinii floare.
Un sfert de hin, vreau să mai iei
(Deci cam trei litri) de ulei
Cari din măsline e făcut
Şi care, drojdii, n-a avut.
Făina mai întâi luată,
Cu-acesta fi-va frământată.
La urmă vei aduce vin,
Care va fi un sfert de hin,
Iar jertfa pentru băutură,
Mereu, va fi-n astă măsură.
Deci toate-acestea să le iei
Şi să le-aduci, cu cei doi miei.
41 Al doilea miel ai să-l jertfeşti
Pe seară, şi-ai să pregăteşti
Jertfa ştiută, din mâncare
Şi totodată, jertfa care
S-a hotărât, de băutură.
Ele să fie – ca măsură –
Asemeni celor pregătite
În zori, pentru a fi jertfite.
Aceste jertfe – la un loc –
E jertfa mistuită-n foc,
Cari pentru Domnul s-a făcut
Şi-I este de-un miros plăcut.
42 Această ardere de tot
E necurmată şi socot
Cum că ai voşti’ urmaşi, mereu,
Au să o dea, la cortul Meu –
În faţa uşii cortului,
Pusă-naintea Domnului.
Acolo, am să Mă-ntâlnesc
Cu voi, şi am să îţi vorbesc.
43 Locul acela, negreşit,
De slava Mea, va fi sfinţit,
Pentru că Eu, în locu-acel,
Mă întâlnesc cu Israel.
44 Am să sfinţesc cortul numit
„Al întâlnirii” şi, sfinţit,
Va fi altarul cortului,
Precum şi-Aron şi fiii lui
Care, în slujbă-Mi vor fi toţi,
Sfinţiţi fiind ca şi preoţi.
45 În mijlocul lui Israel,
Eu am să locuiesc. Astfel
Poporului, am să-i fiu Eu,
Atuncea, Domn şi Dumnezeu.
46 Cunoaşte-va acest popor,
Că Domnul Dumnezeul lor
Sunt Eu, Cel care am venit
Şi, din Egipt, l-am izbăvit.
Cu-acest popor, Eu Îmi doresc –
Acuma – ca să locuiesc.
Sunt Domnul, Dumnezeul lor –
Al fiilor ăstui popor.”