1 „Un alt altar, să faceţi voi,
Unde să ardeţi mai apoi,
Tămâie. Ca să îl ciopliţi,
Lemn de salcâm să folosiţi.
2 Un cot să aibă în lungime,
Şi-un cot să aibă în lăţime.
În înălţime, să socoţi
Să fie însă, de doi coţi.
În patru colţuri, el să fie,
Iar coarnele ce au să vie
Cioplite, pe altaru-acel,
Dintr-o bucată sunt, cu el.
3 Cu aur, fi-va poleit
Întreg altarul, negreşit –
Partea de sus, pereţii lui
Şi coarnele. Altarului,
Să îi mai faci, din aur pur,
Cunună, de jur împrejur.
4 Sub ea, două verigi apoi,
Din aur, să mai faceţi voi;
În unghiuri, să le aşezaţi,
Şi drugi, prin ele, să băgaţi,
Ca să servească fiecare,
Pentru-a altarului mutare.
5 Drugii, din lemn vor fi ciopliţi
Şi-apoi, cu aur, poleiţi;
Iar lemnul fi-va, negreşit,
Cel de salcâm doar, folosit.
6 Altarul trebuie adus
Şi-apoi, în cort, trebuie pus,
În faţă la perdeaua care,
Chivotu-n al ei spate-l are.
Peste chivot, e aşezat
Capacul care e chemat
„Al ispăşirii”, iar sub el,
Vei pune, în chivotu-acel,
O mărturie – cea pe care
Am să ţi-o dau Eu, spre păstrare.
Acolo am să Mă-ntâlnesc,
Cu tine şi am să-ţi vorbesc.
7 Altarul fi-va folosit
Pentru tămâie, negreşit.
Când dimineaţa se arată,
Aron, tămâie-nmiresmată,
Va arde, pe altaru-acel,
Până când – candelele – el
8 Le pregăteşte. Iar pe seară,
Tămâie, o să ardă iară,
Când candelele-o să le-aşeze.
Atuncea, o să tămâieze
Şi astfel, nu o să rămâie –
A voastră parte de tămâie –
Nearsă, ci va fi mereu,
Din neam în neam, la Dumnezeu –
În faţă-I – arsă necurmat,
Pe-altarul pentru tămâiat.
9 Să nu aduceţi aşadar,
Altă tămâie pe altar,
Şi nici arderi de tot, pe el.
De-asemeni, pe altaru-acel,
Să n-aduci jertfă de mâncare,
Şi nimenea voie nu are
Să toarne peste el, vreodată,
Jertfa de băutură, dată.
10 Pentru-a altarului sfinţire,
Aron va face ispăşire,
Pe coarnele altarului.
Va folosi, în slujba lui,
Sângele jertfei ce s-a dat
Ca ispăşire de păcat.
Printre ai voşti’ urmaşi, mereu,
Lucru prea sfânt – de Dumnezeu –
Aceasta e considerată,
Făcându-se – pe an – o dată.”
11 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
12 „Atunci când va fi trebuit
Să socoteşti acest popor –
Să faci numărătoarea lor,
Să vezi câţi fiii Israel are –
Tu ai să ceri ca fiecare,
Un dar, să Îi dea Domnului,
Pentru răscumpărarea lui –
A sufletului său. Drept dare,
Bani să îţi deie fiecare,
Ca nu cumva, loviţi să fie,
Când ai să-i numeri, de urgie.
13 Lua-vei, de la fiecare,
Cari prins e în numărătoare,
Jumate siclu, potrivit
Cu cel pe cari l-a folosit
Sfântul locaş. Deci le vei cere
Să deie douăzeci de ghere,
Iar darul care va fi dat,
E pentru Domnul, ridicat.
14 Omul care a împlinit
Ani douăzeci, e socotit,
La tine, în numărătoare;
Deci, obligaţie el are
Să deie darul aşezat,
Cari pentru Domnu-i ridicat.
15 Bogatul nu va da în plus,
Ci doar atât cât Eu am spus;
Nici cel sărac nu va putea
Ca mai puţin de-atât să dea,
Căci pentru toţi e stabilit,
Jumate siclu, de plătit.
Deci obligat e fiecare,
Pentru a lui răscumpărare –
A sufletului, aşadar –
Să-i facă Domnului, ăst dar.
16 Ai să aduni, în acest fel,
De la fiii lui Israel,
Argintul dat de fiecare,
Pentru a lor răscumpărare.
Argintul ce îl dobândeşti,
Va trebui să-l foloseşti
Doar pentru slujba cortului,
Fiind – în faţa Domnului –
Pentru-al lui Israel popor,
Semnul răscumpărării lor.”
17 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
18 „Fă un lighean, pentru spălat.
Acesta trebuie lucrat
Numai din tablă de aramă.
Piciorul său – de bună seamă –
Tot din aramă îl lucrezi.
Apoi, ligheanul, să-l aşezi
Între altar şi cort. Să pui –
19 Pentru Aron şi fiii lui –
Apă, în el, ca fiecare
Din ei, pe mâini şi pe picioare,
Să poată-a se spăla. Astfel,
20 Spălându-se-n ligheanu-acel,
Care e aşezat afară,
Intrând în cort, nu au să piară.
Ei să se spele aşadar,
Şi când vor merge la altar
Să-şi facă slujba-n faţa lui,
Aducând jertfe Domnului.
21 Deci să se spele fiecare,
Întâi, pe mâini şi pe picioare,
Acolo, în lighean, afară,
Şi-n felu-acesta n-au să piară.
Pentru Aron şi ai săi fii,
Astă spălare, tu – să ştii –
Că e o lege necurmată.
Ea trebuie a fi urmată
De toţi cei care au să vie,
În urma lor, la preoţie.”
22 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
23 „Pe ai tăi oameni, îi vei pune
Ca mirodenii să adune.
Apoi, din smirna de la ei,
Cinci sute sicli ai să iei.
Smirna va fi foarte curată.
Din scorţişoara adunată,
Doar jumătate să iei – deci,
Doar două sute şi cincizeci
De sicli vei lua din ea;
Din trestie – asemenea –
Să iei aceiaşi cantitate.
Iar cele două, adunate –
Deci trestie şi scorţişoare –
Trebuie-a fi mirositoare.
24 Cinci sute sicli, tu mai ia –
În urmă – şi din casia.
Siclul să fie acelaş’
Cu cel al sfântului locaş.
Vei mai lua apoi, un hin
Din untdelemnul de măslin.
25 Din toate-acestea, te îndemn,
Să faci apoi, un untdelemn
După un meşteşug pe care,
Doar cel ce face mir, îl are.
Vei folosi uleiu-acel,
Când ungeri sfinte faci cu el.
26 Cu el să ungi cortul chemat
„Al întâlnirii”. Totodat’,
Chivotul – pentru mărturie –
Să-l ungi, şi unse să mai fie
27 Masa şi-uneltele gătite,
Ce pentru ea sunt folosite;
Faci ungere sfeşnicului,
Precum şi uneltelor lui.
În urmă, tu vei unge dar,
Al tămâierii sfânt altar
28 Şi-altarul arderii de tot,
Cu ale lui scule, cu tot.
De-asemenea, unse fi-vor
Ligheanul şi al său picior.
29 Aceste lucruri, dator eşti,
Cu untdelemn să le sfinţeşti
Şi-astfel, prea sfinte, au să fie.
Atunci, oricine va să vie
Şi-o să le-atingă, negreşit,
Are a fi, pe loc, sfinţit.
30 Când la sfârşit ai să ajungi,
Pe-Aron şi pe-ai săi fii să-i ungi,
Să îi sfinţeşti astfel, pe toţi,
Să-Mi fie-n slujbă, ca preoţi.
31 Copiilor lui Israel,
Tu să le spui în acest fel:
„Acesta-i untdelemnul Meu,
Printre ai voşti urmaşi, mereu,
Şi el se cere folosit
La ungeri sfinte, negreşit.
32 Să foloseşti ăst untdelemn,
Numai aşa cum te îndemn.
Nu trebuie să ungi, cumva,
Cu-acest ulei, trupul cuiva.
Iată că Eu îţi dau de ştire,
Ca după astă întocmire,
Să nu faci untdelemn la fel,
Căci untdelemn sfânt este el.
Uleiul astfel întocmit,
Ca sfânt va trebui privit.
33 Acela care, dintre voi,
Are să facă – mai apoi –
Un untdelemn ce-i întocmit
Ca şi acesta, nimicit,
Din neamul său, are să fie –
Lucrul acesta să se ştie!”
34 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
„Stacte vor trebui luate
Şi mirodenii adunate
Şi onice mirositoare;
Halvan mai strânge, după care
Tămâie să aduci – curată –
Care va trebui luată
Tot în aceeaşi cantitate.
35 Toate vor fi amestecate,
După un meşteşug pe care
Doar cel ce face mir îl are,
Iar din amestecul făcut,
Tămâie vei fi obţinut.
36 Mărunt, apoi, să o pisezi,
Şi-n urmă, vreau să o aşezi
În faţa mărturiei care,
În cortul întâlniri-şi are
Loc de şedere, unde Eu,
Cu tine, Mă-ntâlnesc mereu.
Astă tămâie, pentru voi,
Lucru prea sfânt va fi apoi
37 Şi trebuie să aveţi ştire
Că o astfel de întocmire –
Deci de tămâie – nimenea,
Voie nu va putea avea,
A face, pentru el, vreodată.
Ea, pentru Domnul, e păstrată.
38 Acela care, dintre voi,
Astă tămâie, mai apoi,
O face pentru mirosit,
Are să fie nimicit.”